De la Publicitate Enciclopedica

Cuprins 1 Large Hadron Collider 2 Scurt istoric al stiintei romanesti 3 Stiinta VS Religie 3.1 O schisma istorica 3.2 Stiinta si religia in viziunea actuala

Large Hadron Collider

Scurt istoric al stiintei romanesti

In antichitate si în evul mediul s-a închegat si s-a dezvoltat un sistem de cunostinte în diferite domenii, ca matematica, astronomia, tehnica mineritului, a moratitului, medicina. În evul mediu, în Transilvania, s-a afirmat umanismul, iar spre sfârsitul evului mediu, în toate cele trei tari române, iluminismul. În secolele 17 - 19, s-au dezvoltat preocuparile filologice si istorice, legate de începuturile formarii trasaturilor constitutive al natiunii român; aceasta epoca a produs spirite enciclopedice, ca Nicolae Milescu, Constantin Cantacuzino, Dimitrie Cantemir. Activitatea scolii ardelene înscrie la sfârsitul secolului 18 si începutului secolului 19 pagini importante în istorie, filologie si filozofie (Samuil Micu Clain, Gheorghe Sincai, Petru Maior, P. Iorgovici, Ion Budai-Deleanu). La sfârsitul secolului 18, chirurgul oftalmolog I. Piuariu-Molnar s-a bucurat de un renume european. Gheorghe Asachi (1813) si Gheorghe Lazar (1818) au pus bazele unui învatamânt national si au pregatit ingineri hotarnici. Dupa abolirea regimului fanariot (1821), în Principatele dunarene începe o perioada de intens pionierat cultural, de asimilare a culturii europene, în special a celei franceze.
Epoca pregatirii revolutiei din 1848 si a înfiintarii statului national este dominata de gandirea revolutionar-democrata a lui Nicolae Balcescu. Figuri reprezentative din perioada prepasoptista si pasoptista sunt, în stiintele sociale E. Poteca, Ion Heliade Radulescu, C. Moroiu, D. Bojinca, A. Donici, Chr. Flechtenmacher, socialistul utopic T. Diamant, A. T. Laurian, Mihail Kogalniceanu, Simion Barnutiu, G. Baritiu, St. L. Roth, iar în stiintele naturii P. Vasici, I. Cihac, M. Zotta, Th. Stamati, I. Ionescu de la Brad, I. Baras s.a. În prima jumatate a secolului 19 matematicianul maghiar din Transilvania, János Bolyai, pune, independent de Lobacevski si de Gauss, bazele geometriei hiperbolice neeuclidiene. Iau fiinta o seama de institutii scolare si culturale importante: scoala de la Sf. Sava din Bucuresti (1818), Societatea de medici si naturalisti din Iasi (1833), Academia Mihaileana din Iasi (1835), Scoala de medicina din Bucuresti (1856), Universitatea din Iasi (1860), Societatea de stiinte naturale (1865), Societatea literara româna (1866, devenita în 1879 Academia Româna), Universitatea maghiara din Cluj (1872), Scoala nationala de poduri si sosele din Bucuresti (1881, transformata în 1920 în Scoala politehnica româna din Bucuresti). În a doua jumatate a secolului 19 odata cu dezvoltarea industriala creste treptat ponderea stiintelor naturii si a celor aplicate, a cercetarilor privind sursele naturale ale teritoriului nostru. În perioada anterioara cuceririi independentei de stat (1877) se afirma fizicianul si matematicianul Emanoil Bacaloglu, chimistul Alexe Marin, medicii N. Kretzulescu si Carol Davila, fondatorul învatamântului superior medical. Geologii Gr. Stefanescu si Grigore Cobalcescu (autorul primului tratat românesc de geologie) sunt primii darvinisti militanti în tara noastra. În stiintele sociale îsi desfasoara activitatea filologul Teodor Cipariu, marele lingvist si istoric Bogdan Petriceicu Hasdeu, istoricii E. Hurmuzaki si Al. Papiu-Ilarian, arheologul Alexandru Odobescu, economistii Ion Ghica, D. Pop-Martian, P. S. Aurelian, filozoful si esteticianul Titu Maiorescu si filozoful materialist Vasile Conta. Printre juristi s-au remarcat C. Brailoiu, C. Bozianu, G. Costaforu si V. Boerescu.
În a doua jumatate a secolului 19 a crescut interesul în dezvoltarea economiei nationale, în folosirea stiintei si tehnicii în productie. Dezvoltarea economiei, a învatamântului si culturii a întarit procesul de formare a intelectualitatii care a jucat un rol de seama în viata social-politica a tarii. În ultimul sfert de secol al 19-lea încep cercetarile stiintifice originale în universitati si se formeaza scolile noastre nationale în diferite domenii ale stiintei. Stiinta românesca începe sa aduca o contributie la patrimoniul stiintei universale, iar unele dintre descoperirile noastre dobândesc o larga notorietate internationala. Nicolae Teclu studiaza arderea si realizeaza becul care îi poarta numele, precum si alte inventii, C. Miculescu efectueaza o determinare precisa a echivalentului mecanic al caloriei (1891), iar D. Hurmuzescu descopera efectul ionizant al radiatiei X (1896). Inginerul Anghel Saligny construieste podul de la Cernavoda (1890-1895), pe atunci cel mai lung pod din Europa (3850 m) si primele silozuri de beton armat. Traian Vuia efectueaza, în 1906, prima ridicare de la sol a unui avion cu mijloace proprii de bord ale aparatului. Henri Coanda concepe si piloteaza, în 1910, primul avion cu reactie din lume, iar Aurel Vlaicu obtine succese însemnate în tehnica aviatica.
G. Constantinescu realizeaza primele constructii de beton armat din tara si, începând din 1912, creeaza o noua ramura stiintifica sonicitatea. Lazar Edeleanu elaboreaza, în 1908, procesul rafinarii petrolului cu bioxid de sulf, introdus ulterior în toata lumea. Elie Radu introduce la noi betonul armat în constructia de poduri.
Se pun bazele scolii matematice românesti. Contributii de seama aduc Spiru Haret, C. Gogu, N. Coculescu, intemeietorul Observatorului astronomic din Bucuresti (mecanica cereasca), A. Davidoglu (ecuatii cu derivate partiale), D. Emmanuel (teoria functiilor de o variabila complexa) s.a. În 1895 a luat fiinta "Gazeta matematica". În domeniul chimiei se remarca Petru Poni si C. I. Istrati, fondatori ai scoli românesti de chimie, cercetatori ai bogatiilor naturale ale tarii (petrolul, sarea etc.). În geologie se remarca Sabba Stefanescu, în hidrologie M. Draghicescu, în botanica Dimitrie Brindza, fondatorul Institutului botanic si al gradinii botanice din Bucuresti, iar în mineralogie V. Butureanu. Medicina românesca este ilustrata de câteva somitati cu renume mondial: dr. Victor Babes, promotor al seroterapiei si, împreuna cu V. Cornil, autor al primului tratat de bacteriologiei din lume (1885), dr. Ioan Cantacuzino, fondatorul scolii române de microbiologie si medicina experimentala, si dr. Gheroghe Marinescu, fondatorul scolii noastre de neurologie. Medicina românesca a mai fost reprezentata de dr. Constantin I. Parhon, unul dintre creatorii endocrinologiei si autor, împreuna cu M. Goldstein, al primului tratat de endocrinologie (1909), de chirulgul Thoma Ionescu, de dr. C. Levatidi, unul dintre fondatorii inframicrobiologiei, de fiziologul I. Athanasiu s.a.
În biologie au defasurat o activitate de cercetare si popularizare meritori dr. N. Leon (parazitologie), Grigore Antipa (hidrobiologie), St. C. Michailescu, P. Bujor, D. Voinov (citologie), Em. Teodorescu, I. Borcea s.a. Emil Racovita a creat în 1907 biospeologia. S. Mehedinti si Gh. Vîlsan au întemeiat geografia stiintifica românesca. O amploare deosebita cunoaste scoala noastra de filologie, reprezentata de savanti ca Bogdan Petriceicu Hasdeu, Alexandru Philipide, Ovidiu Densusianu, Sextil Puscariu s.a., precum si scoala de istorie reprezentata de D. Onciul, Gr. Tocilescu si îndeosebi de A. D. Xenopol, istoric si filozof de renume mondial. Se remarca R. Rosetti si G. Giurescu, iar Nicolae Iorga si Vasile Parvan dobândesc o mare notorietate internationala. În perioada dintre cele doua razboaie mondiale, în ciuda îngustimii bazei materiale si a conditiilor social-politice defavorabile, stiinta româneasca a obtinut în toate domeniile rezultate superioare prin stradania multor savanti din generatia mai veche, care si-au dat acum operele fundamentale, si prin contributia a numerosi savanti mai tineri, care se consacra în aceasta perioada. Scolile stiintifice traditionale se întaresc. Iau fiinta noi institutii stiintifice universitare si ale Academiei, laboratoare, statiuni experimentale, societati stiintifice, publicatii de specialitate etc. În matematici îsi încununeaza activitate Gheorghe Titeica (geometrie diferentiala), Dumitru Pompeiu (ecuatii cu derivate partiale, mecanica), Traian Lalescu (ecuatii integrale). În domeniul astronomiei si seismologiei au avut contributii de seama C. Popovici, Gh. Demetrescu, C. Pîrvulescu, în fizica ST. Procopiu, Horia Hulubei, în chimie G. G. Longinescu, Gh. Spacu (creatorul combinatiilor complexe), Petre Bogdan (chimia organica), N. Costachescu (chimia anorganica si analitica), în biologie Traian Savulescu, Gh. Ionescu Sisesti (intemeietorul Institutului de cercetari agronomice), în geologie se afirma Gh. Macovei, I. Athanasiu, în geografie M. Popescu-Spinei, G. Vâlsan (cercetari în tipologia satelor), în medicina Francisc I. Tainer (anatomie si antropologie), Dimitrie Bagdasar (neurochirurgie), H. Gh. Lupu (medicina generala). În tehnica, N. Vasilescu-Karpen, C. I. Budeanu, I. S, Gheorghiu, Pl. Andronescu si C. A. Parteni pun bazele cercetarii în domeniul electrotehnicii. D. Ghermani aduce contributii în hidrodinamica si stabileste o metoda de determinare sistematica a relatiilor de similitudine. E. Carafoli face cercetari importante în domeniul aerodinamicii si al mecanicii fluidelor. Multe metode si procedee, fenomene si efecte, formule si reactii, formatii biologice, aparate, marimi si notiuni capata numele savantilor care le-au creat (babesiile si corpuscului Babes-negri, fenomenul Cantacuzino, efectul Coanda, convertorul de cuplu Constantinescu, reactia Spacu, electroscopul Hurmuzescu, procedeul Edeleanu, profilele Carafoli etc.). Se afirma o noua generatie de istorici si arheologi A. Otetea, Constantin Daicoviciu, C. C. Giurescu. Se dezvolta sociologia româneasca reprezentata de Dimitrie Gusti, fondatorul scolii sociologice (monografice) de la Bucuresti Dupa cel de-al doilea razboi mondial se remarca în matematici ca îsi continua activitatea cea mai mare parte a savantilor consacrati anterior, în frunte cu S. Stoilov. Obtin rezultate însemnate Dan Barbilian (teoria idealelor), Gh. Mihoc (statistica matematica), Grigore Moisil (ecuatii cu derivate partiale, teoria algebrica a mecanismelor automate, logica matematica) care s-au afirmat prin lucrari valoroase înca din perioada interbelica si N. Cioranescu, Al. Fronda, Caius Iacob s. a. În astronomie se remarca Calin Popovici, C. Drîmba. În fizica colectivul condus de H. Hulubei a facut cercetari valoroase în domeniul izotopilor radioactivi si al aplicatiilor lor în prospectiuni geologice, medicina etc. În chimie Constantin D. Nenitescu si colaboratorii sai dezvolta scoala de chimie organica, rezolvând numeroase probleme al industriei chimice si abordând probleme teoretice de însemnatate. În biologie se realizeaza monografiile florei si faunei tarii, Traian Savulescu a publicat lucrari valoroase de fitopatologie. În medicina îsi încununeaza activitatea Constantin I. Parhon, D. Danielopolu, N. Gh. Lupu s.a. si merite stiintifice si organizatorice deosebite au St. M Milcu, A. Moga, I. Enescu, Th. Burghele s.a. În domeniul stiintelor tehnice se dezvolta în cadrul institutelor Academiei, institutiilor din învatamântul superior si al institutelor de cercetare departamentele au fost s-au facut cercetari în numeroase domenii cu rezultate meritorii. Stiintele umaniste si sociale au cunoscut de asemenea o înflorire. În istorie si arheologie lucrari importante au avut: A. Otetea, Constantin Daicoviciu, P. Constantinescu-Iasi, E. Condurachi s.a. În lingvistica, filologie si lexicografie s-au elaborat "Dictionarul limbii române literare" (1955-1957), "Dictionarul limbii române moderne" (1958), "Gramatica limbii române" (1954), "Dictionarul enciclopedic român" (1962-1966). Contributii valoroase au avut Iorgu Iordan, Emil Petrovici, Al. Rosetti, Alexandru Graur, D. Macrea s.a.^[1]

Stiinta VS Religie

Pe tema diferendelor dintre stiinta si religie au curs rauri de cerneala fara a se reusi, insa, sa se gaseasca o cale de compromis intre cele doua discipline. Conflictul, odinioara deschis, dintre aceste curente pare sa se fi metamorfozat astazi, in acceptiunea unora, intr-un veritabil Razboi Rece al ideilor, in timp ce altii considera ca primii pasi spre repararea unei schisme istorice au fost deja facuti. Daca un asemenea conflict intre religie si stiinta inca mai exista, va invitam sa descoperiti in cele ce urmeaza.

O schisma istorica

Aristotel definea stiinta, in urma cu aproape doua milenii si jumate, drept o suma de principii si cunostinte obtinute prin demonstratie, teorie la care a aderat majoritatea oamenilor de stiinta si chiar a teologilor, vezi cazul Sfantului Toma d'Aquino, care i-au urmat ilustrului ganditor antic. De altfel, postulatul celui numit, inca din Antichitate, Filosoful este general acceptat si astazi. Dar daca in perioada vietii lui Aristotel, religia era mult mai permisiva cu privire la ideile oamenilor de stiinta, nu acest lucru se poate spune odata cu aparitia pe scena istoriei a doua dintre cele mai mari doctrine religioase din ziua de astazi, crestinismul si islamismul.

Detinatori, in propriile conceptii, ai adevarului absolut, infailibil, un adevar de natura divina ,imposibil de contrazis, adeptii ferventi ai celor doua curente religioase au avut, de-a lungul istoriei, reactii mai mult decat violente la adresa celor care, intr-un fel sau altul, incercau sa contrazica tocmai aceste precepte. Faptul ca textele religioase, preluate ad literam, nu erau capabile sa ofere explicatii compatibile cu realitatile stiintifice si faptul ca stiinta incepea sa aduca, inca de pe atunci, perspectiva unei alte realitati, a dat nastere unor reactii cel putin ciudate din partea clerului, altminteri tolerant prin definitie.

Ar fi suficient, poate, sa amintim numai cazul lui Giordano Bruno, cel care, pentru insolenta de a contrazice Biserica, a fost torturat si ars pe rug, nu inainte de ai fi strapunsa limba cu un piron de fier, spre a fi pilda si altora care ar incerca sa aduca alte teorii decat cele oficiale, sau cazul lui Galileo Galilei, matematicianul, astronomul si fizicianul italian care, scapat in extremis de arderea pe rug, era condamnat la inchisoare la domiciliu pana la finele vietii, pentru obraznicia de a prezenta realitatile sistemului heliocentric. Galilei a fost reabilitat de abia la 31 octombrie 1992, la aproape 350 de ani de la moartea sa, de catre Papa Ioan Paul al II-lea. Interdictiile asupra lucrarilor cu privire la sistemul heliocentric au fost ridicate in 1757 de catre Papa Benedict al XIV-lea, in timp ce prima lucrare de stiinta cu acest subiect a primit acceptul de a fi publicata de abia in anul 1822, prin decizia Papei Pius al VII-lea.

Este evident faptul ca reversul medaliei exista si in randul oamenilor de stiinta, nu putini dintre ei intelegand ca prin experimentele lor sa faca abstractie de orice notiune de morala. Milioane de oameni nevinovati aveau sa fie ucisi in urma testelor efectuate de asa-zisi savanti ca Shiro Ishii, Joseph Mengele, Robert Oppenheimer sau Sigmund Rascher.^[2]

Stiinta si religia in viziunea actuala

A fost nevoie de aproape doua milenii pentru a accepta ideea ca stiinta si religia nu trebuie sa se excluda reciproc. Faptul ca Biserica, in special cea crestina, a adoptat o pozitie concilianta, restrangandu-si conceptiile, in mare parte, la sistemele de valori si la morala, pare sa duca la acea cale de compromis necesara evolutiei in toate aspectele ei.

Este evident totusi ca inca mai exista grupari radicale in ambele tabere. Daca, spre exemplu, in sanul Bisericii exista inca aparatori ferventi ai teoriei creationiste, cel mai bun exemplu fiind cel din scolile romanesti, care au scos din programa scolara, in februarie 2008, teoria evolutionista a lui Darwin, acelasi lucru se poate afirma si despre oamenii de stiinta. Un studiu efectuat in 21 de universitati americane a aratat faptul ca aproape 62% dintre cercetatori nu sunt adeptii nici unei miscari religioase, procent care se regaseste, la fel de mare, si in cercurile academice europene. In acelasi timp, procentul persoanelor care nu au nicio religie creste de la an la an, ajungand in 2005 la aproape 12% din populatia Terrei.

De fapt, nu a trecut inca mult de la caderea regimurilor comuniste in tarile est-europene, regimuri a caror ideologie marxista intrase intr-un puternic conflict cu doctrinele religioase de orice natura. Sa ne amintim numai cazul Albaniei, tara care in 1967, sub conducerea presedintelui Enver Hoxha, in numele stiintei si al progresului tehnologic interzicea orice cult religios, autointitulandu-se primul stat ateu din lume. Caderea zidului Berlinului a adus insa o reducere drastica a regimurilor politice ostile miscarilor religioase, permitand poparelor, in special celor din fostul bloc comunist, o intoarcere la traditiile si obiceiurile seculare.

Revenind la aspectele concilierii dintre Biserica si oamenii de stiinta, trebuie mentionat ca, in prezent, tot mai multi teologi si cercetatori deopotriva sunt de acord ca preceptele invechite atat ale religiei cat si ale stiintei trebuie reanalizate. Poate cea mai elocventa descriere a acestui aspect a adus-o castigatorul Premiului Nobel pentru Medicina in 1974, britanicul Christian Rene de Duve: „Universul nu reprezinta acel cosmos inert din teoriile fizicienilor sau ale clericilor. Universul inseamna viata, si toata infrastructura necesara ei este prezenta in jurul nostru. Cu siguranta exista miliarde de biosfere generate si sustinute de restul Universului".

O parere asemanatoare impartaseste si fizicianul si astrobiologul american Paul Davies care, in cadrul unei conferinte de presa la Washington, afirma: „Problema care apare in momentul in care spui ca Dumnezeu este Creatorul, este aceea ca Dumnezeu nu poate fi explicat. In felul acesta, facem trimitere catre un Creator inexplicabil si asta nu demonstreaza nimic. Dar sa spui ca legile fizicii au permis aparitia vietii inteligente asa cum o cunoastem astazi, ei bine, nici asta nu este o explicatie".

Faptul ca Biserica Catolica a admis, nu mai tarziu de luna mai a anului 2008, prin persoana astronomului oficial de la Vatican, reverendul Jose Gabriel Funes, posibilitatea existentei unor forme de viata extraterestre, denota primii pasi catre o concesie istorica.

Secolul XXI pare, mai mult decat oricare alt secol, gata sa produca o revolutie in ceea ce priveste relatiile dintre ideologiile religioase, pe de o parte, si stiinta, de cealalta parte. Fara a mai fi privite ca domenii concurente, stiinta si religia sunt, mai degraba, aspecte conexe ale aceluiasi deziderat al umanitatii: aflarea adevarului.... mai mult...^[2]