Faianta
De la Publicitate Enciclopedica
Cuprins |
Istoria gresiei si a faiantei
Astazi suntem obisnuiti cu amenajarea unei bai sau a unei bucatarii cu gresie si faianta. Toate bune si frumoase. Dar o intrebare simpla vine imediat: de cand a aparut gresia si faianta? Ei bine, ca toate intrebarile simple, are mai multe raspunsuri. "Faianta" se pare ca etimologic provine dupa numele localitatii Italiene, Faenza unde se producea in secolul 16 faianta. Gresia este probabil de origine Frantuzeasca, francezii fiind la randul lor mari maestrii in realizarea placarilor ceramice. Iar cuvantul "ceramica" are radacini Grecesti insemnand atelier de olarie.
Sa mergem mai departe si sa vedem de unde a plecat aceasta tehnologie si cum a evoluat. Primele datari istorice ale placarilor cu ceramica au fost facute acum 4-5000 de ani in interiorul piramidelor egiptene. Ramasite ale bailor placate cu mozaicuri de ceramica se pot vedea si astazi in cetatile grecesti. Asa dar, dovada exista! Un alt moment de crestere al acestei tehnologii a fost in momentul patrunderii civilizatiei arabe in Spania. Si startul a fost dat. Ani de-a randul tehnica ceramicii arse s-a perpetuat din tata in fiu prin intermediul breslelor. Un prim pas spre "industrializarea" producerii de gresie si faianta a reprezentat-o tehnlogogia presarii uscate a prafului care ulterior se introducea in cuptorul de ardere. Astfel, s-a pus baza automatizarii" producerii gresiei si a faiantei. Daca anterior se produceau manual placile ceramice, cu aceasta tehnologie s-a putut introduce matrita cu dimesiuni precise, generand ceea ce noi stim astazi clasificarea pe categorii de calitate a placilor de gresie si faianta: calitatea I, II, III. Acest standard se refera la abaterile dimesionale maxime pe care le poate avea o placa de faianta/gresie intr-un lot/pachet. Si atunci, ne dorim numai calitatea I. O impartire a placilor ceramice este in functie de numarul de arderi la care este supusa si rezultatul acestora. Astfel, prima categorie de placi este cea de placi neglazurate. Ele se regasesc in primele etape ale evolutiei ceramicii arse. Placile de lut umed se ard o singura data in cuptor. A doua mare categorie este cea a placilor glazurate. Dupa prima ardere sufera o a doua ardere la o temperatura mai inalta pentru a produce pe una din suprafetele placii un strat lucios, impermeabil si dur. Si ultima categorie, gresia portelanata. Placa de lut este vitrifiata in profunzime rezultand un material compact ca duritate, lucios pe ambele suprafete.
Astazi oferta de placi ceramice este foarte variata. Piata ofera atat gresie glazurata cat si portelanata. Dimensiunile placilor variaza de la stilul "mozaic" la cel al placilor de mari dimensiuni. Furnizorii Europeni tind sa devina cei din Spania sau Italia. Producatorii autohtoni s-au adaptat cu success noilor cerinte ale pietii si fac fata cu brio clientilor exigenti care sunt in mare verva pentru a-si amenaja baia si bucataria cu gresie si faianta.... mai mult...[1]
Cimentarea unei placi de faianta
Prin trepidatii, printr-o uscare excesiva sau din alte cauze se poate intampla ca o placa de faianta sau mai multe sa se desprinda si sa lase un gol urat in perete. La fel se poate intampla si cu o placa de gresie de pe dusumea, care se desprinde sau sparge. De aceea trebuie intervenit imediat pentru a nu lasa defectul sa se agraveze prin desprinderea altor placi sau spargerea celor desprinse.
Fixarea unei placi de faianta
Aceasta operatie incepe prin curatirea cu un ciocan, prin lovituri usoare, a stratului de ciment sau de mortar vechi de pe perete, dar si de pe placa de faianta, la aceasta lucrandu-se cu multa grija prin frecare cu o perie foarte aspra de sarma sau un spaclu ori cutit sau cu orice alt obiect ascutie.
Dupa aceasta pregatire se inmoaie placa de faianta in apa timp de circa 20 de minute, pentru ca apa sa patrunda in toti porii pentru a se asigura o buna aderenta. De asemenea se uda bine locul de pe perete unde urmeaza sa fie fixata placa si se pregateste mortarul.
Pentru fixarea unei placi normale de 150 x 150 mm se amestesca 100 cm3 de ciment, 400-500 cm3 de nisip fin si curat si 75 cm 3 de apa. Acest mortar este putin elastic si nu se recomanda amestecarea lui cu pasta de var, deoarece faianta s-ar putea desprinde usor. Pentru 2-3 placi de fixat se va pregati mortar de 2-3 ori mai mult decat cantitatea aratata mai sus. Mortarul se asaza pe placa sub forma de disc, dupa care placa se va aseza exact la locul ei. Se va apasa pe ea cu o sipca groasa de lemn pe care se dau la nevoie cateva lovituri usoare cu coada ciocanului.
Deoarece placile de faianta au o grosime de numai 5-7 mm ele sunt relativ fragile si operatia de nivelare trebuie facuta cu multa grija. Dupa asezare se sterg imediat marginile cu o carpa uda sau cu un burete, pentru indepartarea surplusului de mortar care altfel s-ar lipi pe fata faiantei si nu va putea fi indepartat mai tarziu decat cu mare greutate.
La fel se pot cimenta la loc si alte obiecte, precum o sapuniera, o bara de sprijin de langa cada de baie sau o placa cu carlig.
Dupa asezarea placii se face de asemenea nivelarea cu o sipca patrata si cu lovituri usoare cu coada ciocanului, pentru a veni perfect la locul ei. In rosturile ramase se toarna lapte de ciment (ciment amestecat cu apa, in proportie de un volum de ciment la 0,7 volume de apa.
Surplusul se sterge imediat, pentru a nu lasa sa faca priza. Dupa temrinarea lucrului se acopera partea reparata a pardoselii cu o scandura, pentru a o feri de solicitari cel putin opt zile. In timpul acesta cimentul se va intari suficient pentru a se putea calca pe el. Turnarea de lapte de ciment este absolut necesara pentru a asigura etanseitatea planseului si a nu lasa apa sa patrunda sub stratul de gresie la spalarea pardoselii. [2]
Arta faiantei pictate
Cai verzi pe pereţi. Azulejo
Azulejo e o artă trecută prin foc. Tehnic vorbind, azulejo (citit ) este numele dat plăcilor pătrate de ceramică emailată şi pictată cu care în Portugalia se acoperă, în scop decorativ, pereţi de casă, fântâni, staţii de metrou, altare de biserică, alei de grădină, cluburi, în fine, orice. Portugalia e color, de la podele şi până la tavan.
E adevărat că ceramică pictată se găseşte şi în alte ţări, din Spania până în Maroc sau Turcia, ori mai sus, în Olanda, dar Portugalia şi-a adjudecat, pare-se, arta azulejo. Azulejo e peste tot, deoarece, cum este de presupus, plăcile de ceramică nu sunt doar vesel-frumoase, ci folosesc şi la reglarea termică (o fi Portugalia minunată, dar verile coci cartofi pe pervaz).
După ce prezenţa arabă a adus azulejo în Portugalia, acum vreo 500 de ani, şi până acum, ceramica pictată portugheză a trecut prin curente şi vremuri, imprimându-le ca nişte plăci de dagherotip. Pe rând, pe azulejo s-au pictat cuceririle Imperiului Portughez, giumbuşlucuri de alcov, sfinţi la modă, însemne masonice, numele staţiilor de tren. Azulejo a colorat toată istoria relevantă a Portugaliei.
În România, există doar două variante pentru a curăţa poluarea estetică a blocurilor comuniste: buldozer sau Hundertwasser. Prima e improbabilă din motive logistice, a doua e imposibilă din motiv de deces. Votaţi-mă preşedinte şi promit o a treia soluţie: tone, multe tone, multe trenuri de marfă încărcate cu azulejo din Portugalia.... mai mult...[3]
