De la Publicitate Enciclopedica

Cuprins 1 Vitaminele 2 Denumirea vitaminelor 3 Vitaminele si rolul lor în organismele vii 3.1 Vitamina A 3.2 Vitamina D 3.3 Vitamina B17 4 Avitaminozele 4.1 Hipovitaminozele — deficitul de vitamine 4.2 Hipovitaminozele 5 Clasificarea vitaminelor

Vitaminele

Vitaminele reprezinta o clasa de substante organice de origine in general exogena (alimentara) cu structuri chimie foarte variate, care sunt indispensabile organismului uman si care, in cantitati foarte mici, asigura cresterea, dezvoltarea si functionarea normala a acestuia.

Rolurile vitaminelor in organism:
sunt factori alimentari accesorii absolut necesari organismului animal;
sunt indispensabile cresterii normale si manifestarii proceselor vitale ale organismului;
sunt componente esentiale pentru evolutia normala a proceselor metabolice;
exercita actiuni de reglare a functiilor celulare si intervin in utilizarea energiei;
unele vitamine actioneaza in calitate de coenzime, asigurand efectul catalitic al enzimelor, cu care actioneaza si moduland astfel activitatea acestora;
Sursa primordiala furnizoare de vitamine pentru om o reprezinta plantele si produsele acestora. O sursa secundara de vitamine o constituie flora bacteriana localizata in intestinul gros si care sintetizeaza anumite vitamine pe care le furnizeaza organismului.

Vitaminele pot fi clasificate in vitamine hidrosolubile si vitamine liposolubile.

Vitaminele hidrosolubile sunt cele din complexul B si vitamina C. Functiile lor sunt in general de a asista enzimele importante implicate in productia de energie din carbohidrati si grasimi. Nu sunt depozitate in organism in cantitati mari deci aportul frecvent este necesar. Carentele de vitamine hidrosolubile afecteaza cel mai mult tesuturile care "cresc" sau au un metabolism rapid cum ar fi pielea, singele, tractul digestiv si sistemul nervos. Sunt instabile in prezenta caldurii si procesul de preparare al hranei afecteaza cantitatea de vitamine disponibile din mincare.

Vitamine liposolubile sunt vitamina A, vitamina D, vitamina E, vitamina K. Vitamina A joaca un rol vital in functionarea retinei, cresterea si maturarea celulelor epiteliale, cresterea oaselor si reproducere. De asemenea are rol antioxidant. Vitamina E are rol de protectie al membranelor celulare, are rol antioxidant, imbunatateste functia imuna la batrini, reduce riscul cataractei. Vitamina D este implicata in fixarea calciului in oase, iar vitamina K are rol anticoagulant si ajuta la calcefierea osoasa.

Citeste mai mult despre fiecare vitamina: Vitamina AVitamina B1Vitamina B2Vitamina PPVitamina B5Vitamina B6Vitamina B12Vitamina CVitamina DVitamina E... mai mult...^[1]

Denumirea vitaminelor

Prin conventie, majoritatii vitaminelor li s-a atribuit numele unei litere a alfabetului; ulterior s-a adaugat si cate un nume bazat pe compozitia sau pe rolul acestora.

Se cunosc urmatoarele tipuri de vitamine:

Vitamina A (retinol, caroten); vitaminele din grupul B complex: B1 (tiamina); B2 (riboflavina); B3 (niacina, nicotinamida); B6 (piridoxina); B10; B11 (factori de crestere); B12 (cobalamina, cianocobalamina); B13 (acid orotic); B15 (acid pangamic); B17 (amigdalina); Bc (acid folic); Bt (carnitidina); Bx sau APAB (acid para-aminobenzoic); colina; inozitol; vitamina C (acidul ascorbic); vitamina D (calciferol, viosterol); vitamina E (tocoferol); vitamina F (acizi grasi); vitamina G (riboflavina); vitamina H (biotina); vitamina K (menadiona); vitamina L (necesara pentru lactatie); vitamina M (acid folic); vitamina P(bioflavonoide); vitamina PP (nicotinamida); vitamina P4 (troxerutina); vitamina T (substante stimulatoare de crestere); vitamina U (extrasa din varza).... mai mult...^[2]

Vitaminele si rolul lor în organismele vii

Timp de secole marinarii care plecau în lungi călătorii aveau de înfruntat nu numai furiile naturii ci şi o boală misterioasă, care le făcea oasele casante, gingiile sângerânde, totul culminând - în cazurile grave - cu moartea individului. Această boală este cunoscută şi astăzi sub numele de scorbut.
A trecut multă vreme până să se gândească cineva că există o legătură strânsă între lipsa alimentelor proaspete şi apariţia scorbutului, şi abia în 1747 s-a demonstrat că citricele previn apariţia acestei boli. În anul 1928, un chimist a identificat substanţa activă din citrice (prezentă şi în alte fructe şi legume proaspete) responsabilă de prevenirea şi tratarea scorbutului. Această substanţă a fost denumită vitamina C.
În anul 1911 a fost descoperită, prin izolare din tărâţele de orez o substanţă care vindecă boala beri-beri, şi care a fost numită vitamină, adică amină vitală, indispensabilă vieţii. Era vorba de vitamina B1.
Vitaminele, împreună cu enzimele şi hormonii, se găsesc în organism în cantitate mică şi contribuie la reglarea proceselor metabolice. Pentru creştere şi dezvoltare, organismele vegetale şi animale au nevoie - pe lângă constituenţii de bază ai materiei vii (proteine, glucide, lipide) - de substanţe anorganice şi de substanţe organice cu rol funcţional, care să stimuleze şi să regleze procesele metabolice. Acestea sunt vitaminele şi substanţele minerale, care mai poartă denumirea de micronutrienţi.
Lipsa vitaminelor din alimentaţie provoacă tulburări grave ale organismului, numite boli de carenţă. Lipsa totală a unei vitamine se numeşte avitaminoză şi poate duce la moartea animalului respectiv. De cele mai multe ori, apare o lipsă parţială a vitaminelor, cunoscută sub numele de hipovitaminoză, iar tulburările metabolice în acest caz sunt mai puţin grave.
Excesul de vitamine în alimentaţie poate duce la hipervitaminoze, care se manifestă, de asemenea, prin apariţia unor dezechilibre în desfăşurarea proceselor metabolice.
Prin aport vitaminic corect în alimentaţie, starea carenţială se elimină.
În evoluţia hipovitaminozelor şi a avitaminozelor, la început se observă anumite tulburări generale, cum ar fi lipsa poftei de mâncare, slăbirea activităţii fizice şi intelectuale, scăderea în greutate, oprirea creşterii la organismele tinere, stare de moleşeală şi inactivitate. După acest stadiu iniţial, boala capătă un caracter specific, determinat de felul vitaminelor deficitare.
Pentru a preveni dereglările metabolice determinate de lipsa unor vitamine din hrană, alimentaţia trebuie să fie cât mai echilibrată şi să cuprindă toate principiile alimentare. Vitaminele sunt sintetizate de plante şi numai în foarte mică măsură de organismele animale. Animalele îşi procură vitaminele din hrană, fie ca atare, fie sub formă de precursori de vitamine (provitamine) care se transformă ulterior în organism în vitamine.
Există 13 vitamine. Patru dintre ele - vitaminele A, D, E şi K - sunt depozitate în ţesuturile grase din organism (sunt aşa-numitele vitamine liposolubile). Nouă vitamine sunt solubile în apă (hidrosolubile) şi sunt depozitate în organismul animal în cantităţi extrem de mici. Acestea sunt vitamina C şi cele opt vitamine din grupul B: tiamina (B1), riboflavina (B2), niacina (B3), piridoxina (B6), acidul pantotenic (B5), cobalamina (B12), biotina şi acidul folic (B9).
În cantităţi mici, vitaminele sunt necesare pentru un proces normal de creştere, digestie, îndeplinirea funcţiilor cerebrale şi rezistenţă la infecţii. În circuitul sanguin trebuie să existe în permanenţă o cantitate optimă de vitamine.
Excesul de vitamine hidrosolubile se elimină prin urină, iar cel de vitamine liposolubile se depozitează în ţesuturi (ficat sau ţesutul adipos). Deoarece sunt depozitate şi nu eliminate, ele pot deveni toxice. Organismul uman este sensibil mai ales la excesul de vitamine A şi D.^[3]

Vitamina A

Mai este cunoscută şi sub numele de retinol, vitamina antixeroftalmică sau vitamina creşterii. În stare pură se prezintă sub formă de ulei (vit. A2) sau cristale (vit. A1) de culoare galbenă
Este extrem de sensibilă la lumină, în special radiaţii ultraviolete. În plante se află sub formă de provitamine A - carotenoidele, dintre care cel mai cunoscut este beta-carotenul. La nivelul ficatului şi intestinului acestea sunt transformate în retinoli.
Beta-carotenul se găseşte în toate legumele şi fructele, dar în cantitate mai mare se află în morcov, spanac, urzici, varză, măceşe, roşii, citrice, cătină, pepeni, porumb etc. Vitamina A se găseşte ca atare în uleiul de peşte, ficat, lapte, gălbenuşul de ou, unt.
Vitaminele A au un rol important în creşterea organismelor tinere, în protejarea mucoaselor şi epiteliilor şi în procesul vederii. Carenţa de vitamină A se manifestă prin dereglări ale ţesutului epitelial, pielea devine uscată şi cornoasă, se produc tulburări oculare, care în cazul carenţelor grave duc la apariţia xeroftalmiei (orbul găinilor).
Beta-carotenul este un colorant natural netoxic, care se foloseşte în industria alimentară, farmaceutică, medicină, cosmetică şi în hrana animalelor.
Cantitatea zilnică necesară de beta-caroten este de 5000 - 8000 UI.
Hipervitaminozele A provoacă fenomene toxice şi fragilitate. ^[3]

Vitamina D

Sunt vitamine liposolubile. Se găsesc în alimente, atât în stare liberă cât şi sub formă de provitamine (sub formă de steroli). Se cunosc mai multe vitamine D, notate D2 - D7. Vitaminele D nu pot fi sintetizate de organismul animal.
Transformarea provitaminelor D în vitamine D se face sub acţiunea energiei solare, a radiaţiilor ultraviolete. La mamifere şi păsări, vitaminele D se formează în piele, blană şi pene. La om vitamina D3 se formează în cantitate mai mare în piele.
Vitaminele D sunt substanţe rezistente la temperatură. În cantitate mai mare se găsesc în uleiul de peşte, ficat, unt, ouă, lapte, piele, drojdie de bere etc. Cele mai mari cantităţi de vitamina D se găsesc în uleiul de ficat de peşte şi în grăsimea subcutanată. Produsele vegetale sunt sărace în vitamina D cu excepţia unor ciuperci şi a boabelor de cacao.
Vitaminele D au un rol fiziologic foarte important. Ele favorizează absorbţia calciului şi a fosforului şi formarea sistemului osos. Rolul fundamental al vitaminei D constă în reglarea metabolismului calciului şi a fosforului în procesul de osificare.
În avitaminoze D apare rahitismul la copii şi osteomalacia (demineralizarea) la adulţi. Vitaminele D se mai numesc şi antirahitice deoarece previn şi vindecă rahitismul. Osteomalacia se manifestă la adulţi prin demineralizarea şi înmuierea oaselor, micşorarea în volum şi deformarea lor. Osteoporoza se caracterizează prin rarefierea oaselor. Vitaminele D influenţează favorabil metabolismul lipidelor şi acumularea acidului citric în sânge, care are rol însemnat în procesul de osificare.
Excesul de vitamine D duce la demineralizarea oaselor şi la apariţia calculilor (renali, hepatici etc.).
Necesarul zilnic de vitamină D pentru adulţi este de 100 - 150 UI, iar la copii de 120 - 200 UI. Se recomandă ca în cazul unor fracturi sau apariţiei unor tulburări metabolice ale calciului şi fosforului, să se mărească doza zilnică la 500 - 700 UI. ^[3]

Vitamina B17

Nu, nu este vorba de binecunoscutul bombardier american! Este vorba despre o vitamină, mai puţin cunoscută, dar foarte controversată în lumea medicală. După ani de cercetări, biochimistul dr. Ernest Krebs a izolat, în 1950, o nouă vitamină pe care a denumit-o B17 - cunoscută şi sub numele de amigdalină (sau laetrile).
Se face din ce în ce mai auzită opinia conform căreia cancerul ar fi o boală cauzată de o deficienţă nutriţională. Nu ar fi vorba despre o bacterie, un virus sau o toxină misterioasă, ci pur şi simplu despre absenţa unei substanţe pe care omul modern a eliminat-o din dieta sa: vitamina B17.
Sâmburii de caise - pe care îi mâncam cu mare plăcere când eram copii - sunt cea mai bogată sursă naturală de vitamina B17. În general, seminţele fructelor (mai puţin citricele) conţin această substanţă, care le conferă un gust amărui, specific. Conform studiilor dr. Krebs, consumul zilnic a 7-10 sâmburi de caise previne apariţia cancerului.
Amigdalina este alcătuită din două molecule de glucoză, o moleculă de acid cianhidric (compus anti-neoplastic) şi o moleculă de benzaldehidă (analgezic). Comercial, amigdalina (vitamina B17) se prepară din sâmburii de caise.
Tratamentul, considerat în prezent neconvenţional, constă în injectarea intravenoasă a unor doze de amigdalină timp de două-trei săptămâni, urmat de doze orale, pentru menţinere.
Această metodă nu este acceptată de medicina "ortodoxă", care reclamă lipsa unor dovezi concrete legate de proprietăţile vitaminei B17 de prevenire şi vindecare a cancerului. Însăşi încadrarea amigdalinei ca �vitamină� este contestată.
Studiile sponsorizate de Institutul Naţional al Cancerului nu au putut pune în evidenţă proprietăţile terapeutice ale amigdalinei sintetizate din sâmburii de caisă în vindecarea cancerului. În plus, au fost înregistrate cazuri de deces prin otrăvire cu cianură în urma unor doze orale de amigdalină.
Adepţii terapiei neconvenţionale (pro-amigdalină) declară că există dovezi în sprijinul tratamentului cu amigdalină, dar că ele nu sunt luate în considerare, din motive financiar-politice: companiile farmaceutice multinaţionale nu sunt interesate de promovarea acestui tratament, ele neavând nici un drept (brevet, patent) asupra vitaminei B17.
Tratamentul cancerului cu vitamina B17 este ilegal în SUA - pacienţii suferinzi de cancer care-şi pun speranţe în această metodă trebuind să urmeze tratamentul specific la clinici din alte ţări: Australia, Germania, Belgia, Anglia, Grecia, Israel, Italia, Mexic, Peru, Spania, Elveţia etc. Costul unui asfel de tratament variază între 2000 şi 5000 USD pe săptămână...
Până ce medicina modernă va proba eficienţa sau ineficienţa acestui tratament, un ... sâmbure de adevăr există.
Amigdalina era cunoscută cu mii de ani în urmă, în China şi Egiptul antic, fiind extrasă din migdale amare (de unde vine şi denumirea). Un papirus egiptean, vechi de peste 5000 de ani, menţionează utilizarea "aqua amigdalorum" în tratamentul unor tumori ale pielii. Grecii şi romanii s-au folosit, la rândul lor, de proprietăţile terapeutice ale amigdalinei. De asemenea, numeroase triburi de indieni (Navajo, Karakorum etc) consumă frecvent băuturi preparate din sâmburi de fructe, bogate în amigdalină � în rândul acestora neînregistrându-se nici un caz de cancer.... mai mult...^[3]

Avitaminozele

adica imprejurarile in care sintem lipsiti total de anumite vitamine — sunt lucruri relativ rare, cel putin la popoarele care beneficiaza de un anumit nivel de viata. Scorbutul si boala "beri-beri" nu mai ating decit populatiile a caror hrana se bazeaza exclusiv pe orez, cind se comite greseala de a inlocui orezul traditional cu orezul decorticat, lipsit de vitamina B.^[4]

Hipovitaminozele — deficitul de vitamine

sunt cu duiumul in civilizatiile noastre in care alimentatia, compusa adesea din conserve si din produse "rafinate" este in realitate o capcana, caci prea adesea aduce alimente devitalizate, lipsite de principiile vitale indispensabile, printre care se afla vitaminele.^[4]

Hipovitaminozele

exista in timpurile noastre, pentru cine isi da osteneala sa le cerceteze, clipa de clipa, in toate familiile. Unele sint benigne, altele cu urmari mai grave. De altfel, tulburarile provocate nu sint totdeauna raportate la adevarata lor cauza....mai mult...^[4]

Clasificarea vitaminelor

Vitaminele se clasifica, de obicei, in doua grupe: vitamine hidrosolubile (solubile in apa), care grupeaza vitamina C si vitaminele din grupul B (B1, B2, B5, B6, B8, B12, PP), si vitamine liposolubilecare grupeaza vitaminele A, D, E si K.
Vitamina A
Mai este cunoscută si sub numele de retinol, vitamina antixeroftalmică sau vitamina cresterii. În stare pură se prezintă sub formă de ulei (vit. A2) sau cristale (vit. A1) de culoare galbenă .
Este extrem de sensibilă la lumină, în special la radiatii ultraviolete. În plante se află sub formă de provitamine A - carotenoidele, dintre care cel mai cunoscut este beta-carotenul. La nivelul ficatului si intestinului acestea sunt transformate în retinoli.
Beta-carotenul este un colorant natural netoxic, care se foloseste în industria alimentară, farmaceutică, medicină, cosmetică si în hrana animalelor,el se găseste în toate legumele si fructele, dar în cantitate mai mare se află în morcov, spanac, urzici, varză, măcese, rosii, citrice, cătină, pepeni, porumb etc. Cantitatea zilnică necesară de beta-caroten este de 5000 - 8000 UI.
Vitamina A se găseste ca atare în uleiul de peste, ficat, lapte, gălbenusul de ou, unt. Vitaminele A au un rol important în cresterea organismelor tinere, în protejarea mucoaselor si în procesul vederii.
Hipervitaminozele A provoacă fenomene toxice si fragilitate.
Vitamina B
B1
Vitamina B1 este numita si vitamina antiberiberica .A fost izolata în anul 1911 de Funk, din tarâtele de grâu. Windaus si Wiliam îi stabilesc în anul 1931 constitutia chimica. Vitamina B1 este solubila în apa, alcool. Solubilitatea ei creste în mediu alcalin. Are un miros caracteristic si obisnuita este stabila la o temperatura, peste 100 grade C se descompune.
Absorbtia si metabolismul. Vitamina B1 extrasa din alimente sau sintetizata de bacteriile intestinale se absoarbe prin simpla difuziune la nivelul intestinului subtire. Prin resorbtia intestinala ajunge în sânge sub fo a libera.
E xcretia vitaminei B1 se face pe rm cale renala în cantitati de 50-250 micrograme. Valori mai mici de 40 de micrograme indica carenta vitaminei B1.
Vitamina B1 intervine în procesele metabolice de baza ale organismului, cu rol de coenzime. Participa la procese generale de oxireducere, regleaza schimburile gazoase, joaca un rol important în functiile sistemului nervos central si periferic si a glandelor endocrine. De asemenea, intervine în metabolismul apei si regleaza functiile motorii, secretorii si de absorbtie digestiva.
Surse: în alimente de origine vegetala (cereale mai putin legume) si animala (carne, peste, lapte, oua etc). Cele mai mari cantitati de vitamina B1 se gasesc în drojdia de bere, in coaja si germenii boabelor de grâu.
Antivitamina B1 (piritiamina, neopiritiamina etc). Produc fenomene paralitice.
B2
Vitamina B2 se mai numeste si vitamina hidrosolubila de crestere . Este termostabila (rezista si la 120 de grade C), solubila în apa si alcool, cu solubilitate crescuta in mediul alcalin.
Vitamina B2 a fost izolata pentru prima oara în anul 1933 si sintetizata de Kareer în 1935.
Absorbtia si metabolismul. Riboflavina se descompune la nivelul intestinului sub forma libera, dupa care ajunge în ficat si rinichi. Nu se depoziteaza în organism. Eliberarea se face prin fecale si mai putin prin urina. Intervine în procesele de oxireducere, în metabolismul glucidelor, lipidelor în funtiile sistemului nervos, a aparatului vizual si are rol antitoxic (plumb, mercur).
Surse: alimente de origine animala (lapte, oua, ficat, creier, splina), crustacee si unele vegetale (spanac, salata verde, rosii etc).
Vitamina B2 poate fi sintetizata de unele bacterii.
B3
Vitamina B3 (PP) cuprinde acidul nicotinic si amida acidului nicotinic cu proprietati aproape identice precum si o serie de derivati ai acidului nicotinic.
Nucleul de baza al vitaminei este nucleul pirimidinic cu 5 atomi de carbon si un atom de azot. Acidul nicotinic si amida nicotinica sunt substante cristaline, incolore, solubile în apa, alcool, termostabile.
Absorbtia si metabolismul. Sunt absorbite la nivelul intestinului de unde patrund în sânge. Se elimina prin urina, fecale, tranpiratie.
Vitamina B3 previne si vindeca pelagra, caracterizata prin tabloul simptotic a celor "trei D" (dementa, diaree, dermatita). Ele participa de asemenea la procesele de oxireducere, la metabolismul glucidelor, proteinelor, a produsilor pigmentari si influenteaza sistemul nervos si activitatea unor glande cu secretie interna. Este binecunoscuta si a actiunea vasodilatatoare a vitaminei B3.
Surse: alimente vegetale mai ales în coaja boabelor de cereale, în drojdia de bere, alimente de origine animala (carne, rinichi, ficat)
Antivitamina B3 (acetilpirimidina) substanta cu structura apropiata de aceea a vitaminei B3 dar cu actiune antogonista.
B4
Vitamina B4 (adenina) are functii si indicatii terapeutice, mai putin cunoscute. Ea alaturi de alte vitamine B, intervine în functiile sistemului nervos cât si cele ale sistemului hematopoietic.
Carenta vitaminei B4 modifica echilibrul leucocitar, prin producerea leucopeniei si granulopeniei.
Administrarea sulfamidelor si a antibioticelor creste consumul de vitamina B4. Ea are un rol important în metabolismul glucidelor, lipidelor, a clorurii de sodiu, în functiile suprarenalelorsi a proceselor cresterii.
Surse: alimente din regnul animal si vegetal. Cea mai importanta sursa este drojdia de bere.
Sintetizarea vitaminei B4 de catre flora bacteriana intestinala este redusa la om.
Absorbtia vitaminei B4 se realizeaza la nivelul intestinului subtire. În sânge, concentratia cea mai mare de vitamina B4, este în hematii.
Eliminarea vitaminei se face prin urina, fecale, transpiratie.
B6
Vitamina B6 cuprinde piridoxina, piridoxalul si piridoxamina. În mediu alcalin si acid sunt sensibile la lumina.
Regnul vegetal ofera o importanta sursa de vitamina B6.
Sursele de obtinere a vitaminei B6 coincid cu cele ale celorlalte vitamine din aceasta grupa.
Absorbtia vitaminei B6 se realizeaza la nivelul intestinului sub forma libera si mai bine combinate cu proteine. În organismul animal predomina piridoxamina. Vitamina B6 intervine în metabolismul substantelor organice si intra în compozitia unui mare numar de enzime cu functie de oxidoreducere. Participa la biosinteza sfingozimei cu rol în metabolismul lipidelor.
Eliminarea vitamine B6 se face în cea mai mare masura pe cale renala si scade cu vârsta.
B12
Vitamina B12 este compusa din substante cristalizate, de culoare rosie, solubile în apa si alcool, stabile în aer si în mediu acid. Sunt semirele la actiunea oxidantilor, bazelor si acizilor puternici. Rezista la 120 de grade C, timp de 20 minute.
Vitamina B12 se gaseste mai putin în regnul vegetal si mai mult în alimentele de origine animala (ficat, splina, creier, muschi). Principala sursa de vitamina B12 este sinteza microbiana.
Biogeneza vitaminei B12 are loc sub actiunea a numeroase bacterii din sol si a bacteriilor intestinale, mai ales din colon.
Absorbtia si metabolismul. Absorbtia vitaminei B12 se realizeaza la nivelu mucoasei intestinale, în prezenta unui factot intrisec produs de mucoasa gastrica si cu care alcatuiesc factorul antipernicios depozitat în ficat.
Vitamina B12 absorbita si retinuta la nivelul intestinului pierd proprietatea de a difuza, reconstituind prima faza a absorbtiei intestinale. Factorul intrisec are rol de protectie în absorbtia intestinala prin formarea unor compusi de inactivare a vitaminelor B12. Factorul intrisec activ fixeaza pâna la 264 de micrograme vitamina B12mg.
Vitamina are rol în hematopoieza si mai ales în eritropoieza. Cea mai importanta actiune a acestei vitamine este anemia pernicioasa de tip Biernner, unde intervin modificari ale trombocitelor sau chiar leziuni degenerative nervoase.
B13
Vitamina B13 are structura chimica asemanatoare acidului azotic, constituie un principiu component al complexului B, cu rol în stimularea cresterii puilor, porcilor.
B14
Vitamina B14 este extrasa din urina umana, are rol în hematopoieza.
B15
Vitamina B15 (acidul panganic) se gaseste în alimente de origine animala.
Intervine în procesele enzimatice si, în cantitate de 2 mgzi acopera nevoile organismului.
B17
Nu, nu este vorba de binecunoscutul bombardier american! Este vorba despre o vitamină, mai puţin cunoscută, dar foarte "controversată" în lumea medicală. După ani de cercetări, biochimistul dr. Ernest Krebs a izolat, în 1950, o nouă vitamină pe care a denumit-o B17 - cunoscută şi sub numele de amigdalină (sau laetrile).
Se face din ce în ce mai auzită opinia conform căreia cancerul ar fi o boală cauzată de o deficienţă nutriţională. Nu ar fi vorba despre o bacterie, un virus sau o toxină misterioasă, ci pur şi simplu despre absenţa unei substanţe pe care omul modern a eliminat-o din dieta sa: vitamina B17.
Sâmburii de caise - pe care îi mâncam cu mare plăcere când eram copii - sunt cea mai bogată sursă naturală de vitamina B17. În general, seminţele fructelor (mai puţin citricele) conţin această substanţă, care le conferă un gust amărui, specific. Conform studiilor dr. Krebs, consumul zilnic a 7-10 sâmburi de caise previne apariţia cancerului
Vitamina C
Este acidul ascorbic, sau vitamina anti-scorbutica. Are o importanta capitala pentru organism, intervenind in procesele de oxido-reducere. Are rol anti-infectios, tonifiant, participa la detoxifierea organismului si la folosirea rezervelor de fier, protejeaza vitaminele A si E, economiseste vitaminele din complexul B.
Vitamina este sensibila la temperaturi ridicate, la actiunea oxigenului si a luminii.
Vitamina C catalizeaza formarea si mentinerea colagenului (component de baza al substantei fundamentale intercelulare). In lipsa vitaminei C, substanta colagenica dintre celulele endoteliului capilarelor se degradeaza si apar hemoragii la nivelul gingiilor, muschilor, tegumentelor, etc.
Ca urmare a pierderilor de sange si a diminuarii absorbtiei fierului apare anemia intalnita in scorbut.
Gingiile sangereaza usor, spontan sau la traumatisme minime, dintii devin mobili si cad. Mineralizarea scheletului este alterata, fracturile se vindeca mai greu, cicatrizarea plagilor se face mai greu sau defectuos. Scade capacitatea de aparare a organismului fata de infectii, putand apare mai des, de exemplu, gripa sau tuberculoza pulmonara.
Vitamina C mareste rezistenta organismului fata de efectul toxic al unor medicamente sau substante chimice din mediul ambiant (plumb, mercur, benzen, etc.).
Efortul muscular, frigul si febra maresc consumul si necesarul de vitamina C. S-a demonstrat ca 10 miligrame zilnic reprezinta aportul necesar pentru prevenirea scorbutului. Ratia zilnica este estimata insa, pentru un adult normal, la cca. 30 miligrame. Fiind hidrosolubila si usor oxidabila, vitamina C se poate pierde usor in timpul pastrarii si prepararii alimentelor.
Produsele animale, cerealele, produsele zaharoase sunt lipsite de vitamina C. Singura sursa naturala este constituita de legumele si fructele proaspete. In Zonele cu clima temperata sau rece, unde productia de fructe este sezoniera, exista riscul aparitiei hipovitaminozelor in perioada de iarna-primavara, cand se recomanda un aport medicamentos de vitamina C.
Exemple de vegetale (100 grame) ce contin vitamina C (miligrame):
- patrunjelul 200
- napul 140
- ardeiul 120
- varza 120
- mararul 100
- lamaia 065
- portocala 060
- conopida 060
- spanacul 050
Vitamina D
Vitamina D se prezinta sub forma mai multor substante liposolubile (solubile in grasimi), care au efecte de prevenire si combatere a rahitismului (la copii) si a osteomalaciei (la adulti). Cele mai importante sunt vitaminele D2 si D3.
Vitamina D2 (ergocalciferolul) se obtine prin iradiere cu ultraviolete a unei provitamine continuta in anumite vegetale (ciuperci, drojdii, etc.)
Vitamina D3 (colecalciferolul) se formeaza prin iradierea cu ultraviolete a unui component al sebumului, secretat de piele.
Dupa absorbtia intestinala, respectiv prin sinteza cutanata, vitamina patrunde in sange si se depoziteaza preponderent in ficat, unde o parte se transforma in produsi mai activi (o a doua activare avand loc la nivelul rinichilor).
Datorita acestui comportament (mod de sinteza, activare, mecanism de actiune), vitamina D este asemanatoare hormonilor; printr-o comparatie la distanta, pielea, ficatul si rinichiul pot fi asemanate cu glandele endocrine.
Vitamina D intervine in absorbtia calciului si in fixarea lui pe matricea osoasa. In carenta de vitamina D, scade asimilarea si utilzarea calciului, oasele se pot deforma usor sub influenta factorilor mecanici (greutatea proprie, tractiuni, mici traumatisme), apar semnele tipice ale rahitismului: modificarea conformatiei oaselor cu demineralizare,transpiratii, lipsa sau micsorarea fortei musculare, tulburari digestive si tulburari de crestere. Copiii sunt obositi, prezinta un abdomen voluminos,au o rezistenta scazuta la infectii si fac forme grave de boala (pneumonii, enterocolite,etc.). De fapt, prin aceste complicatii infectioase este rahitismul mai periculos (decat prin sine insusi).
Hipervitaminoza D (realizata mai ales medicamentos - atentie, ca vitamina liposolubila se acumuleaza in organism in cazul aportului excesiv, pe mari intervale de timp) se traduce prin manifestari variate, de tipul tulburarilor digestive (constipatie, greata, varsaturi), pierderea poftei de mancare, oboseala fizica si intelectuala, deshidratare, tulburari nervoase si de comportament.
Deoarece principala sursa de vitamina D este sinteza cutanata, sub actiunea razelor solare, nu este bine definita ratia zilnica pentru om. Parerile specialistilor difera, unii considerand ca pentru un adult normal care isi desfasoara macar o parte din activitate in aer liber, nu este necesar aportul alimentar, fiind suficiente cantitatile de vitamina D formate la nivelul portiunilor de piele expuse luminii. Altii considera ca un aport de securitate de cca. 250 - 400 u.i. zilnic este relativ important, si este absolut necesar copiilor mici si femeilor in perioada maternitatii. Necesarul zilnic de vitamină D pentru adulti este de 100 - 150 UI, iar la copii de 120 - 200 UI. Se recomandă ca în cazul unor fracturi sau aparitiei unor tulburări metabolice ale calciului si fosforului, să se mărească doza zilnică la 500 - 700 UI.
Vitamina D se gaseste in special in produsele de origine animala, oua, peste, produse lactate grase:lapte integral, unt, smantana, frisca, branzeturi grase. Ficatul si margarina vitaminizata reprezinta alte surse de vitamina D. Excesul de vitamine D duce la demineralizarea oaselor.
Vitamina E
Numita si tocoferol, este esential implicata in mentinerea structurii si functionalitatii organelor genitale, avand si titlul de "vitamina fertilitatii". Cercetari ulterioare au dovedit faptul ca vitamina E asigura si troficitatea sistemului muscular, a altor organe si tesuturi, lipsa sau carenta ei determinand nu numai sterilitatea, dar si tulburari cardio-vasculare, in fiziologia neuro-musculara sau in metabolismul lipidic.
Nevoile organismului se situeaza intre 10 si 20 miligrame zilnic,cele mai bune surse fiind uleiurule extrase din seminte (soia, germeni de porumb, floarea-soarelui), mazarea, fasolea si painea intermediara si neagra (mult mai sanatoasa decat cea alba, rafinata).
In articolul urmator va vom oferi informatii despre vitaminele hidrosolubile ( complexul B si vitamina C).
Vitamina K
Desi ne intereseaza mai putin structura chimica, mentionam ca se cunosc trei vitamine K:
Vitamina K1, fitochinona, este sintetizata de frunzele verzi si prezenta in vegetalele verzi.
Vitamina K2, farnochinona, este sintetizata de catre microorganismele de putrefactie.
Vitamina K3, menadiona, este un produs de sinteza cu proprietatea ca este hidrosolubil (spre deosebire de celelalte).
Carenta de vitamina K se realizeaza fie prin aport alimentar redus, fie prin reducerea florei microbiene normale intestinale ca urmare a unor tratamente cu doze mari sau / si pe timp indelungat cu antibiotice, cunoscut fiind faptul ca principala sursa de vitamina este sinteza microbiana intestinala.
Hipovitaminoza K favorizeaza hemoragiile spontane sau dupa traumatisme minore, fiind perturbata coagularea sangelui.
Nu se cunoaste exact ratia zilnica necesara prin aport alimentar, fiind descrisa doza de 2 miligrame zilnic, la adult.
Principalele surse de vitamina K sunt legumele verzi, ficatul si, nu in ultimul rand, galbenusul de ou. Nu ocoliti, asadar, spanacul, salata, loboda, urzicile, mararul, leusteanul, ceapa verde, etc.
Vitamina P
Se mai numeste citrina si actioneaza sinergic cu vitamina C, avand partial si rol de "economisire" a acesteia. O parte din simptomatologia scorbutului este datorata carentei de vitamina P, acesta fiind mai usor de tratat cu suc de lamaie decat cu vitamina C sintetica.
Sursele naturale de vitamina P sunt fructele si legumele (lamaile, portocalele, strugurii, mandarinele, etc.).
... mai mult...^[5]