De la Publicitate Enciclopedica

Cuprins 1 Despre succesiuni 2 Felurile succesiunii 3 Caracterele juridice ale transmisiunii succesorale 4 Deschiderea mostenirii 5 Conditiile cerute de lege pentru a putea mosteni 6 Devoluţiunea legala a succesiunii 7 Acte necesare pentru dezbaterea succesiunii 8 Reprezentarea la succesiune 9 Mostenitori 9.1 Clase de mostenitori legali 9.2 Mostenitori rezervatari

Despre succesiuni

• Precizări terminologice cu privire la cuvântul „succesiune”.

Termenul de succesiune desemnează într-o primă accepţiune un mod specific de dobândire sau de transmitere a proprietăţii pentru cauză de moarte (mortis causa), şi anume succesiunea legală (ab intestat), alături de acesta art. 644 C. civ. enumerând şi legatul, care este tot un mod de dobândire (transmitere) a proprietăţii pentru cauză de moarte (mortis causa), dar care are la bază voinţa celui decedat, iar nu legea cum se întâmplă în cazul moştenirii ab intestat.

Obiect al transmisiunii succesorale poate să îl constituie fie întregul patrimoniu al defunctului (transmisiune universală), fie o cotă parte din acest patrimoniu (transmisiune cu titlu universal), fie un bun sau altul – individual determinat sau de gen - din acest patrimoniu (transmisiune cu titlu particular).

Aşadar, spre deosebire de actele juridice între vii care nu pot fi decât cu titlu particular, patrimoniul unei persoane în viaţă fiind incesibil ca atare, obiectul transmisiunii succesorale poate fi şi un patrimoniu în întregul său sau o cotă parte din acesta, adică un ansamblu de drepturi şi obligaţii cu conţinut patrimonial care a aparţinut unei persoane fizice decedate.

Felurile succesiunii

• Succesiunea legala este cea care se face în virtutea legii, în cazul în care de cujus (persoana decedata) nu lasa testament, acesta nu este valabil, este caduc ori nu cuprinde dispozitii referitoare la bunurile succesorale - se mai numeste ab intestat, adica fara testament.

• Succesiunea testamentara este cea care se face în virtutea vointei persoanei decedate, manifestate pe timpul cât aceasta a fost în

viata prin una din formele de testamente prevazute de lege.

• Succesiunea conventionala se poate realiza printr-o donatie de bunuri viitoare, care poate avea ca obiect fie întregul patrimoniu ce îl va lasa donatorul la moartea sa, fie o fractiune din acesta,fie unele bunuri anume individualizate.

Caracterele juridice ale transmisiunii succesorale

Transmisiunea drepturilor şi obligaţiilor care alcătuiesc patrimoniul unei persoane fizice decedate la moştenitorii acesteia, adică transmisiunea succesorală, este una specifică, distinctă de transmisiunea prin acte juridice între vii. Ea se caracterizează prin faptul că este o transmisiune mortis cauza (a), prin faptul că este universală (b) şi prin faptul că este unitară (c).

a)Transmisiunea succesorală este o transmisiune mortis causa Art. 651 C. civ. prevede că „succesiunile se deschid prin moarte”. Faptul morţii unei persoane fizice determină dispariţia ca subiect de drept, dar nu şi a patrimoniului acesteia. Patrimoniul succesoral se transmite la moştenitorii care acceptă moştenirea chiar de la data şi ca urmare a decesului lui de cujus (art. 688 C. civ.), iar nu de la data acceptării. Transmisiunea succesorală poate opera doar cu privire la patrimoniul persoanelor fizice, iar nu şi al persoanelor juridice. În cazul desfiinţării (încetării) unei persoane juridice (cazurile de desfiinţare fiind diferite de la o categorie de persoane juridice la alta) patrimoniul acestora se transmite la alte persoane (fizice sau juridice) prin diverse acte juridice (administrative sau civile), altele decât succesiunea.

b)Caracterul universal al transmisiunii succesorale Decesul unei persoane fizice face ca, urmând anumite reguli (ale succesiunii legale, testamentare sau contractuale) patrimoniul lui de cujus să se transmită de la acesta la succesorii săi cu vocaţie universală (la întregul patrimoniu) sau cu titlu universal (la o cotă parte ideală din patrimoniu). Patrimoniul unei persoane fizice constituie însă o universalitate de drept cuprinzând ansamblul drepturilor şi obligaţiilor cu conţinut patrimonial ale acelei persoane, prin opoziţie cu universalităţile de fapt care nu constituie decât grupe distincte de bunuri în cadrul aceluiaşi patrimoniu (cum ar fi cazul unui fond de comerţ sau cazul unui portofoliu de valori mobiliare). Orice moştenire conferă cuiva (moştenitorilor legali, legatarilor universali sau cu titlu universal, ori , în cazul moştenirilor vacante, statului) vocaţie la întregul patrimoniu succesoral (cuprinzând deopotrivă elementele de activ şi de pasiv) sau la cote-părţi ideale din acesta, chiar dacă întregul activ este consumat prin donaţii sau legate particulare, adică prin acte de transmisiune individuale. În acest sens, transmisiunea succesorală are un caracter universal.

c)Transmisiunea succesorală are un caracter unitar

Regula.În dreptul modern, pe a cărui linie se înscrie şi Codul civil român, transmisiunea succesorală are, în principiu, un caracter unitar. Aceasta înseamnă că devoluţiunea moştenirii se face nu după provenienţa sau natura bunurilor care compun masa succesorală, ci după regulile moştenirii legale, testamentare sau contractuale.

Excepţii de la regulă. Succesiunile anomale.Caracterul unitar al transmisiunii succesorale cunoaşte însă şi anumite excepţii. Mai exact, există situaţii în care anumite bunuri se transmit pe cale succesorală după alte reguli decât cele obişnuite, fiind aşadar vorba de succesiuni anomale. Este cazul bunurilor la care se referă art.5 din Legea nr. 3l9/1944 privitoare la dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor (1°), al succesiunilor cu elemente de extraneitate (2°), al dreptului de locaţiune transmis în caz de deces al titularului în temeiul art.27 din Legea nr. 114/1996 a locuinţei (3°) şi al bunurilor reprezentând amintiri de familie.

Deschiderea mostenirii

Studierea deschiderii succesiunii implică implică analiza cauzei, a datei şi a locului deschiderii moştenirii.

1.Cauza deschiderii moştenirii

Prin deschiderea moştenirii se înţelege faptul care dă naştere transmisiunii succesorale. Acest fapt este moartea persoanei fizice, art. 651 C. civ. precizând că „succesiunile se deschid prin moarte”. Deschiderea moştenirii nu se confundă cu deschiderea procedurii succesorale notariale reglementate de Legea nr. 36/1995 privitoare la notarii publici şi activitatea notarială. Deschiderea moştenirii este declanşată de faptul juridic al morţii unei persoane fizice, în timp ce deschiderea procedurii succesorale notariale se face la cererea oricărei persoane interesate, a procurorului sau a secretarului consiliului local al localităţii în raza căreia defunctul şi-a avut ultimul domiciliu (art. 68 alin.1 din Legea nr. 36/1995).

2.Data deschiderii moştenirii

Stabilirea momentului deschiderii moştenirii este important întrucât:

-în raport cu această dată se determină persoanele care au vocaţie la moştenire (în temeiul legii, al testamentului sau al contractului), capacitatea succesorală a acestora, precum şi drepturile ce li se cuvin asupra moştenirii;

-aceasta este data până la care retroactivează acceptarea sau renunţarea la moştenire;

-aceasta este data de la care începe să curgă termenul de prescripţie prevăzut de art.700 C. civ. pentru acceptarea moştenirii;

-în raport cu această dată se stabileşte compunerea masei succesorale;

-în cazul în care există mai mulţi moştenitori, aceasta este data de la care se naşte starea de indiviziune între moştenitori şi în raport cu care se va produce efectul declarativ al partajului la ieşirea din indiviziune;

-în cazul succesiunii în timp a unor legi succesorale diferite, legea aplicabilă succesiunii este cea în vigoare la data deschiderii acesteia. Se impune însă precizarea că actele ulterioare succesiunii, dar referitoare la aceasta, cum este cazul acceptării sau renunţării la succesiune, vor fi supuse legii în vigoare la data săvârşirii lor în temeiul principiului aplicării imediate a legii noi. Prezumţia legală a momentului morţii în cazul comorienţilor. Există situaţii în care două sau mai multe persoane care au vocaţie reciprocă (de exemplu, tată şi fiu) sau unilaterală (de exemplu, un frate care are descendenţi şi un frate care nu are, caz în care fratele care are descendenţi are vocaţie legală la moştenirea fratelui său în timp ce acesta nu are vocaţie la moştenirea lui legală) de a se moşteni decedează în aceeaşi împrejurare (incendiu, cutremur,atentat, accident rutier etc.) fără a se putea stabili momentul decesului fiecăreia dintre acestea. Având în vedere dificultăţile practice de soluţionare a unei asemenea situaţii, art.21 din Decretul nr. 31/1954 stabileşte că „în cazul în care mai multe persoane au murit în aceeaşi împrejurare , fără să se poată stabili dacă una a supravieţuit alteia ,ele sunt socotite că au murit deodată”. Aceste persoane poartă denumirea de comorienţi, legea prezumând că au decedat în acelaşi moment.

3. Locul deschiderii moştenirii

Importanţa practică. Locul deschiderii moştenirii constituie criteriul unic de determinare a competenţei teritoriale a unor organe cu atribuţii în materie succesorală. Astfel, în funcţie de locul deschiderii moştenirii se determină:

a) secretarul consiliului local competent să ceară deschiderea procedurii succesorale notariale în cazul în care în masa succesorală lăsată de defunct se află bunuri imobile şi, dacă este cazul, să ceară luarea unor măsuri de conservare (art.68 alin. 1 şi art. 70 din Legea nr. 36/1995);

b) notarul public competent să efectueze procedura succesorală notarială (art. 10 lit.a din Legea nr. 36/1995);

c) instanţa judecătorească competentă să judece acţiunile privitoare la moştenire, indiferent dacă moştenirea conţine sau nu bunuri imobile situate în circumscripţia altei instanţe.

Locul deschiderii moştenirii este cel de la ultimul domiciliu al defunctului. Prin urmare,locul deschiderii moştenirii nu se confundă cu locul decesului lui de cujus, acesta putând deceda într-un loc în care se află doar întâmplător şi care nu are nici o legătură cu viaţa,activitatea şi bunurile sale. Conform dispoziţiilor art. 13 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi juridice, „domiciliul unei persoane fizice este acolo unde ea îşi are locuinţa statornică sau principală”. În cazul celor declaraţi morţi judecătoreşte, locul deschiderii succesiunii este acela al domiciliului celui dispărut la data stabilită prin hotărâre ca fiind cea a morţii prezumate.

Conditiile cerute de lege pentru a putea mosteni

Conform Codului civil, pentru a putea moşteni o persoană trebuie să întrunească două condiţii: una pozitivă, aceea de a „exista” la data deschiderii moştenirii, adică de a avea capacitate succesorală , şi una negativă, aceea de a nu fi nedemnă.

La aceste condiţii expres cerute de lege, doctrina a mai adăugat una, şi anume aceea a existenţei vocaţiei (chemării) la moştenire

Capacitatea succesorală şi vocaţia la moştenire sunt condiţii care trebuie să fie întrunite atât în cazul moştenirii legale, cât şi a celor testamentară şi contractuală, în timp ce condiţia inexistenţei nedemnităţii este specifică doar moştenirii legale. Nedemnitatea succesorală are însă un corespondent specific celorlalte două forme de moştenire, şi anume revocarea judecătorească pentru ingratitudine (art. 831 şi 930 C. civ.)

I. Capacitatea succesorala

Orice persoană care există la momentul deschiderii moştenirii are capacitatea de a moşteni, deci de a dobândi succesiunea, iar orice persoană care nu există la data deschiderii moştenirii nu are capacitatea de a moşteni. Această cerinţă este o ilustrare a concepţiei potrivit căreia nu poate exista nici un moment un patrimoniu fără titular, specifică şi dreptului român

Persoanele care au capacitate succesorală

Au capacitate succesorală următoarele categorii de persoane: persoanele fizice în viaţă la data deschiderii moştenirii

-persoanele dispărute

-copilul conceput dar nenăscut la data deschiderii succesiunii

-persoanele juridice în fiinţă la data deschiderii succesiunii

Persoanele care nu au capacitate succesorală

Nu au capacitate succesorală:

-persoanele fizice care nu sunt în viaţă şi persoanele juridice care nu sunt în fiinţă la deschiderii data succesiunii

-comorienţii

Problema comorienţilor necesită o abordare atentă.Între persoanele care au vocaţie succesorală una faţă de alta este important care dintre acestea a supravieţuit celeilalte întrucât, aşa cum am văzut, capacitate succesorală au doar persoanele în viaţă la data deschiderii moştenirii, iar nu şi cele predecedate.

De exemplu, în cazul a doi fraţi, A şi B care sunt căsătoriţi, dacă A decedează mai întâi, moştenirea sa este culeasă de soţia sa şi de fratele său B, iar dacă B decedează şi el ulterior, patrimoniul succesoral, incluzând şi cota-parte ce i-a revenit din moştenirea lui A, va reveni soţiei sale, iar dacă ordinea deceselor este inversă (B decedează mai întâi şi A ulterior), patrimoniul lui A, incluzând şi cota-parte din moştenirea lui B, va reveni soţiei sale.

Cronologia deceselor este aşadar decisivă pentru stabilirea capacităţii succesorale şi,implicit, în ultimă instanţă, a beneficiarilor patrimoniului succesoral.

Există însă situaţii în care persoane fizice care au vocaţie succesorală una faţă de alta decedează într-o împrejurare în care nu se poate proba în nici un fel care dintre ele a supravieţuit celeilalte, cum ar fi: un accident aviatic, auto sau feroviar, un cutremur, inundaţii, prăbuşirea unei clădiri, naufragiu etc. Pentru a tranşa într-un fel problema, art. 21 din Decretul nr. 31/1954 prevede că „în cazul în care mai multe persoane au murit în aceeaşi împrejurare, fără să se poată stabili dacă una a supravieţuit alteia, ele sunt socotite că au murit deodată”.

Persoanele decedate în asemenea împrejurări poartă denumirea de comorienţi.

Consecinţa practică imediată a aplicării prezumţiei morţii concomitente în cazul comorienţilor este aceea că aceştia nu se pot moşteni, căci nesupravieţuind unul altuia, sunt lipsiţi de capacitate succesorală. Pe cale de consecinţă, fiecare va fi moştenit de ceilalţi succesibili ai săi. De exemplu, dacă doi fraţi căsătoriţi, A şi B, sunt comorienţi, fiecare va fi moştenit de soţia sa, niciunul dintre ei neavând capacitatea succesorală de a-l moşteni pe celălalt.

II. Mostenitorul sa nu fie demn

Nedemnitatea (nevrednicia) succesorală constă în decăderea unui succesibil din dreptul de a moşteni o persoană decedată datorită săvârşirii unor fapte grave - anume prevăzute de lege - faţă de defunct sau memoria acestuia, cu toate că are capacitate succesorală şi vocaţie efectivă la moştenirea defunctului. Ea operează doar în cazul succesiunii legale şi înlătură pe cel vinovat de la moştenire în totalitate, chiar dacă este moştenitor rezervatar. Nedemnitatea nu funcţionează nici în cazul moştenirii testamentare, nici în cazul instituirii contractuale.

Nedemnitatea este o pedeapsă civilă, datorită faptului că îl afectează doar pe cel vinovat, nu şi pe succesorii acestuia care pot veni la moştenire în nume propriu. Deşi produce efecte identice cu exheredarea, adică îndepărtarea de la succesiune, nedemnitatea nu se confundă cu aceasta întrucât în timp ce prima este opera voinţei lui de cujus, putând fi revocată până la data decesului de cel care a dispus-o, cea de a doua este opera voinţei legii şi nu poate fi înlăturată, chiar dacă înainte de a deceda defunctul l-a „iertat” pe nedemn.

-Cauzele de nedemnitate. Art. 655 C. civ. prevede în mod expres şi limitativ următoarele cauze de nedemnitate: atentatul la viaţa celui care lasă moştenirea (a); acuzaţia capitală calomnioasă împotriva celui care lasă moştenirea (b); nedenunţarea omorului căruia i-a căzut victimă cel despre a cărui moştenire este vorba (c).

-Modul în care operează nedemnitatea. Decăderea de plin drept a nedemnului din dreptul de a-l moşteni pe defunct. La ora actuală este unanim admis că nedemnitatea operează de plin drept, fără a fi necesară aplicarea (pronunţarea) ei de instanţa de judecată. Evident că în cazul în care între nedemn şi persoanele interesate să invoce nedemnitatea se iveşte un litigiu în legătură cu îndeplinirea sau neîndeplinirea condiţiilor care atrag această pedeapsă civilă, soluţionarea acestuia va fi de competenţa instanţelor judecătoreşti, dar dacă se constată îndeplinirea condiţiilor cerute de lege instanţa nu pronunţă sau aplică nedemnitatea, ci doar constată survenirea acesteia, neavând nici o putere de apreciere. Cu alte cuvinte, o asemenea hotărâre judecătorească nu poate avea decât un caracter declarativ, iar nu constitutiv. Fiind declarativă, hotărârea de declarare a nedemnităţii, pe de o parte, poate fi pronunţată după moartea nedemnului, iar pe de altă parte produce efecte retroactive, de la data morţii lui de cujus.

Nedemnitatea nu poate fi „iertată” sau „confirmată”, astfel încât dacă cei îndreptăţiţi nu o invocă, trebuie invocată din oficiu de instanţă sau de notarul public în faţa căruia se dezbate succesiunea.

Nedemnitatea succesorală poate fi invocată de orice persoană interesată, categorie care include: comoştenitorii chemaţi la moştenire împreună cu nedemnul, care vor beneficia de dreptul de acrescământ; moştenitorii subsecvenţi, care culeg moştenirea în locul nedemnului decăzut din dreptul de a moşteni; donatarii sau legatarii care vor păstra în întregime liberalităţile primite, fiind puşi la adăpost de acţiunea în reducţiune a rezervatarului nedemn; creditorii celor de mai sus acţionând pe cale oblică (art. 974 C. civ.); instanţa de judecată sau notarul public din oficiu; chiar şi nedemnul.

-Efectele nedemnităţii.Nedemnitatea produce efecte specifice în raport cu nedemnul (a), în raport cu descendenţii nedemnului (b) şi în raport cu terţii.

Excluderea de la moştenirea defunctului. Efectul principal al nedemnităţii este excluderea nedemnului de la dreptul de a moşteni pe defunct. Este vorba de decăderea din dreptul de moştenire legală (ab intestat), nu şi din dreptul de moştenire testamentară sau contractuală, care, fiind liberalităţi, nu pot fi desfiinţate decât pentru ingratitudine în temeiul dispoziţiilor art. 831 şi 930 C. civ, sancţiune care nu operează de drept, ci numai la cerere (art. 832 C. civ.). Înlăturarea nedemnului de la moştenire este completă, el neputând culege nici rezerva succesorală. Pedeapsa civilă a nedemnităţii produce efecte relative, în sensul că nedemnul este exclus numai de la moştenirea celui faţă de care s-a făcut vinovat de faptele prevăzute de lege, nu şi de la moştenirea altor rude care l-au moştenit pe de cujus, în patrimoniul cărora poate regăsi, eventual, elemente ale patrimoniului celui faţă de care a fost nedemn. De asemenea, nedemnul exclus de la moştenirea unei persoane poate reprezenta pe de cujus, venind în locul şi gradul acestuia la moştenirea unui ascendent sau colateral privilegiat în grad de rudenie mai îndepărtat. De exemplu, fiul poate urca în locul şi gradul tatălui său faţă de care este nedemn pentru a-l moşteni pe bunicul său. Explicaţia rezidă în faptul că, în acest caz, nedemnul nu exercită drepturi succesorale proprii faţă de cel în raport cu care este nedemn, ci drepturi ale acestuia faţă de succesiunea unui terţ.

Restituirea bunurilor succesorale.

Dacă între momentul deschiderii succesiunii şi momentul îndeplinirii condiţiilor cerute de lege pentru survenirea nedemnităţii ori momentul constatării acesteia nedemnul intră în posesia bunurilor succesorale, acesta are obligaţia de a restitui bunurilor respective celor îndreptăţiţi (nedemnul este un deţinător fără titlu al bunurilor succesorale). Restituirea se va face în natură, afară de cazul în care bunurile succesorale au fost înstrăinate unor terţi care nu pot fi obligaţi la restituire către moştenitorii de drept (este vorba de dobânditorii de bună-credinţă ai bunurilor mobile sau de dobânditorii de bunuri imobile care se pot prevala de principiul error communis facit jus) sau de cazul pieirii acelor bunuri, când restituirea se va face prin echivalent.

III. Vocatia (chemarea) la mostenire

Vocaţia succesorală sau chemarea la moştenire este conferită fie prin voinţa legii, fie prin voinţa lui de cujus exprimată prin testament sau donaţie de bunuri viitoare (instituire contractuală). Determinarea persoanelor cu vocaţie la moştenirea unei persoane decedate poartă denumirea de devoluţiune succesorală.

După cum devoluţiunea se face prin lege, prin testament sau prin contract, aceasta poate fi legală, testamentară sau convenţională.

Devoluţiunea legala a succesiunii

Devoluţiunea legală a moştenirii se face, în principiu, atunci când defunctul nu a dispus de bunurile sale prin testament sau atunci când, deşi a dispus prin testament, acesta este lipsit de efecte intrucât este nevalabil sau caduc. De aceea, ea se mai numeşte şi moştenire ab intestat (fără testament).

Dreptul nostru admite coexistenţa moştenirii legale şi testamentare cu privire la una şi aceeaşi moştenire. Aşa, de exemplu, în cazul în care există moştenitori rezervatari,dispunătorul nu poate face liberalităţi (donaţii şi legate) decât în limitele cotităţii disponibile a moştenirii, rezerva fiind deferită rezervatarilor în virtutea legii.

De asemenea, în cazul în care o persoană a dispus prin testament numai de o parte din patrimoniul său, restul patrimoniului succesoral va fi deferit celor în drept conform regulilor moştenirii legale.

Studierea devoluţiunii legale a moştenirii necesită analizarea criteriului şi sferei persoanelor din rândul cărora vor fi desemnaţi moştenitorii (I), a principiilor generale de stabilire a persoanelor chemate efectiv la moştenire şi a excepţiilor de la acestea(II) , precum şi a reprezentării succesorale (III).

I. Criteriul si sfera persoanelor din randul carora vor fi desemnati mostenitorii

Pentru a se evita fărâmiţarea excesivă a succesiunilor, legea a stabilit o anumită ordine de preferinţă în care rudele defunctului sunt chemate la moştenirea legală a acestuia. Potrivit dispoziţiilor art. 669-676 C. civ., rudele defunctului sunt ierarhizate în patru clase de moştenitori, fiind chemate la moştenire în această ordine:

-clasa I – clasa descendenţilor în linie dreaptă, este alcătuită din copiii, nepoţii, strănepoţii etc. defunctului, fără limită de grad;

-clasa II – clasa ascendenţilor şi colateralilor privilegiaţi, cuprinde părinţii defunctului,fraţii şi surorile defunctului, precum şi pe descendenţii fraţilor şi surorilor până la gradul al patrulea inclusiv;

-clasa III – clasa ascendenţilor ordinari, include pe bunicii, străbunicii, stră-străbunicii etc. defunctului, fără limită de grad;

-clasa IV – clasa colateralilor ordinari, cuprinde rudele în linie colaterală ale defunctului până la gradul patru inclusiv, altele decât cele din clasa a doua, şi anume: unchii, mătuşile (fraţii şi surorile părinţilor), verii primari (copiii unchilor şi mătuşilor), fraţii şi surorile bunicilor defunctului.

Conform dispoziţiilor Legii nr.319/1944, soţul supravieţuitor al defunctului este chemat la moştenire în concurs cu fiecare clasă de moştenitori. Chemarea rudelor şi a soţului supravieţuitor în această ordine la moştenire se explică atât prin afecţiunea prezumată a defunctului faţă de aceştia, cât şi prin ideea existenţei unei obligaţii morale şi sociale a defunctului faţă de cei apropiaţi.

În cazul în care nu există moştenitori în grad succesibil în nici una din cele patru clase şi nu există nici soţ supravieţuitor, iar defunctul nu a dispus în mod valabil de bunurile sale nici prin testament, moştenirea este vacantă şi se cuvine statului în temeiul puterii sale suverane (art. 680 C. civ.).

II. Principiile generale de stabilire a persoanelor chemate efectiv la mostenire şi excepţiile de la acestea

Principiile de stabilire a persoanelor chemate efectiv la moştenire sunt următoarele: principiul priorităţii clasei de moştenitori în ordinea stabilită de lege între moştenitorii făcând parte din clase diferite (a); principiul proximităţii gradului de rudenie între moştenitorii din aceeaşi clasă (b) şi principiul împărţirii moştenirii în părţi egale (pe capete) între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad (c).

a) Principiul priorităţii clasei de moştenitori în ordinea stabilită de lege între moştenitorii din clase diferite

Codul civil a împărţit rudele defunctului în patru clase de moştenitori, chemându-le la moştenire în ordinea acestora. Astfel, dacă există moştenitori în clasa întâi care nu au renunţat la moştenire şi care nu sunt nedemni, aceştia înlătură de la succesiune pe moştenitorii din clasele subsecvente.

Moştenitorii din clasa a doua vin la succesiune doar dacă nu există moştenitori din clasa întâi sau dacă aceştia sunt renunţători sau nedemni, cei din clasa a treia doar dacă nu sunt moştenitori din primele două clase şi aşa mai departe.

Când există moştenitori cu vocaţie succesorală din clase diferite, pentru chemarea efectivă la moştenire, esenţial este criteriul ordinului clasei, iar nu acela al gradului de rudenie cu defunctul. Aşa, de exemplu, nepotul de fiu al defunctului, rudă de gradul doi, moştenitor făcând parte din clasa întâi, înlătură de la moştenire pe tatăl defunctului, moştenitor din clasa a doua, deşi acesta din urmă este rudă de gradul întâi.

Prin derogare de la această regulă, conform dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 319/1944, soţul supravieţuitor vine la moştenire în concurs cu fiecare clasă de moştenitori. El nici nu înlătură, dar nici nu este înlăturat de la moştenire de nici o clasă de moştenitori.

b) Principiul proximităţii gradului de rudenie cu defunctul între moştenitorii din aceeaşi clasă

Principiul priorităţii clasei de moştenitori este completat de principiul proximităţii gradului de rudenie, conform căruia, în cadrul aceleiaşi clase, rudele în grad mai apropiat cu defunctul înlătură rudele în grad mai îndepărtat. Aşa, de exemplu, fiul defunctului şi nepotul de fiu al defunctului sunt ambii moştenitori din clasa întâi, dar la moştenirea legală a acestuia nu vor veni amândoi, ci doar fiul defunctului, rudă de gradul întâi, care înlătură de la moştenire pe nepotul de fiu al defunctului, rudă de gradul doi. Tot astfel, unchiul defunctului, frate al unuia dintre părinţii acestuia, rudă de gradul trei, înlătură de la moştenire pe vărul primar al defunctului, rudă de gradul patru, deşi ambii fac parte din clasa a patra de moştenitori.

Principiul proximităţii gradului de rudenie cu defunctul între rudele din aceeaşi clasă de moştenitori cunoaşte două excepţii:

- în clasa a doua de moştenitori, conform dispoziţiilor art. 671 şi 673 C. civ., părinţii defunctului, rude de gradul întâi, vin la moştenire împreună cu colateralii privilegiaţi, care pot fi rude de gradul doi (fraţii defunctului), trei (nepoţii de frate ai defunctului) sau patru (strănepoţii de frate ai defunctului);

- reprezentarea succesorală, care permite unei rude în grad mai îndepărtat cu defunctul să urce în locul şi gradul unui ascendent predecedat să moştenească în locul acestuia, constituie şi ea o excepţie de la regula mai sus menţionată.

c) Principiul împărţirii moştenirii în părţi egale (pe capete) între rudele din aceeaşi clasă şi de acelaşi grad.

În cazul în care la moştenire vin mai mulţi moştenitori din aceeaşi clasă şi acelaşi grad de rudenie cu defunctul, moştenirea se împarte pe capete, adică în atâtea părţi egale câţi moştenitori sunt (art. 669, 670, 674 şi 675 C. civ.). De exemplu, dacă la moştenire vin trei fii ai defunctului, aceştia vor împărţi moştenirea în trei părţi egale, iar dacă vin doi fraţi ai defunctului aceştia vor primi fiecare câte o jumătate din moştenire.

De la acest principiu există o excepţie, şi anume, cazul în care la moştenirea defunctului sunt chemaţi fraţi şi surori care nu au aceeaşi părinţi, situaţie în care împărţirea moştenirii se va face pe linii, fraţii consangvini (care au comun doar tatăl, mamele fiind diferite) şi uterini (care au comună doar mama, taţii fiind diferiţi) culegând moştenirea fratelui lor decedat doar pe linia (jumătatea) părintelui comun (paternă sau maternă, după caz), pe care o împart între ei în părţi egale, în funcţie de numărul fraţilor rămaşi în viaţă în fiecare din aceste linii, numai fraţii buni cu defunctul (care au aceeaşi părinţi) culegând moştenirea atât pe linie paternă, cât şi maternă, deci mai mult decât fiecare frate consagvin sau uterin în parte (art.674 C. civ.).

III. Reprezentarea succesorală

1. Noţiune.Reprezentarea succesorală este instituţia care permite anumitor moştenitori legali (descendenţilor în linie dreaptă şi descendenţilor fraţilor şi surorilor defunctului) să urce în locul şi gradul unui ascendent decedat anterior deschiderii succesiunii, pentru a culege în locul acestuia partea ce i s-ar fi cuvenit din moştenire dacă ar fi fost în viaţă. Ascendentul predecedat se numeşte reprezentat, iar moştenitorul care vine la moştenire prin reprezentare – reprezentant.

2. Fundamentul reprezentării se regăseşte, pe de o parte, în ideea de a sustrage devoluţiunea succesorală hazardului unei cronologii accidentale a deceselor, contrare celei fireşti (copiii care decedează înaintea părinţilor), iar pe de altă parte în asigurarea respectului egalităţii tulpinilor, pornind de la ideea că afecţiunea lui de cujus faţă de succesorii săi ca şi sentimentul de datorie faţă de familie nu se apreciază individual (pentru fiecare succesor în parte), ci faţă de tulpina pe care fiecare dintre aceştia o formează împreună cu descendenţii lor.

3. Domeniul reprezentării. Potrivit Codului civil român, reprezentarea succesorală este permisă numai (a) în cazul descendenţilor în linie dreaptă ai defunctului (art. 665) şi (b) în cazul descendenţilor colateralilor privilegiaţi (art. 666 C. civ.). Problema reprezentării succesorale nu se poate pune, aşadar, în cazul ascendenţilor privilegiaţi, a ascendenţilor ordinari, a colateralilor ordinari şi nici a soţului supravieţuitor.

a). Reprezentarea în cazul descendenţilor în linie dreaptă. Potrivit dispoziţiilor art. 665 alin. l C. civ., „reprezentarea se întinde nemărginit în linie directă descendentă”. Aceasta înseamnă că, în linie directă descendentă, reprezentarea operează indiferent de gradul de rudenie al reprezentantului cu defunctul. Astfel, un nepot de fiu, rudă de gradul doi cu defunctul poate moşteni partea părintelui său predecedat, fiu al defunctului, în concurs cu unchiul său (fiul defunctului) rămas în viaţă. De asemenea, un strănepot de fiu, rudă de gradul trei cu defunctul, poate moşteni pe străbunicul său alături de un fiu al defunctului rămas în viaţă, dacă pe tulpina pe care o reprezintă sunt întrunite condiţiile reprezentării din grad în grad între el şi bunicul său pe care îl reprezintă la moştenirea străbunicului său.Tot astfel, un străstrănepot poate moşteni prin reprezentare pe stră-străbunicul său şi aşa mai departe. Pentru a opera reprezentarea în asemenea cazuri este însă necesar ca în fiecare grad intermediar prin care trebuie să treacă reprezentantul pentru a ajunge în locul şi gradul reprezentatului să fie întrunite condiţiile cerute de lege, reprezentarea neputând opera per saltum sau omisso medio. Dacă însăşi raţiunea de a fi a reprezentării este aceea de a păstra egalitatea între tulpini, rezultă că aceasta nu poate opera decât dacă există mai multe tulpini, iar nu şi în cazul în care există una singură.

b). Reprezentarea în cazul descendenţilor colateralilor privilegiaţi. Potrivit dispoziţiilor art. 666 C. civ., „în linie colaterală, reprezentarea este admisă în privinţa copiilor şi descendenţilor fraţilor sau surorilor defunctului, vie ei la succesiunea sa în concurs cu unchi sau mătuşă, întâmple-se ca toţi fraţii şi surorile defunctului, fiind morţi mai dinainte, succesiunea să se găsească trecută la descendenţii lor, în grade egale sau neegale”. Aşadar, pentru descendenţii fraţilor şi surorilor defunctului până la gradul patru inclusiv (nepoţi şi strănepoţi) reprezentarea operează în condiţii similare celor ale descendenţilor defunctului. Reprezentarea în linie colaterală produce efecte atât în cazul descendenţilor fraţilor şi surorilor buni (bune) – care au comuni ambii părinţi -, cât şi în cazul celor consângeni sau uterini – care au comun cu defunctul doar un singur părinte, fie tatăl, fie mama -, cu precizarea că reprezentanţii acestora din urmă nu pot moşteni mai mult decât poate moşteni reprezentatul în locul şi gradul căruia vin la moştenire, adică fie numai în linie maternă, fie numai în linie paternă.

4. Condiţiile reprezentării. Reprezentarea necesită întrunirea anumitor condiţii atât în persoana reprezentatului (a), cât şi în persoana reprezentantului.

a). Condiţiile cerute în persoana reprezentatului. Reprezentatul, pe de o parte, trebuie să fie predecedat lui de cujus, iar pe de altă parte să fi avut chemare efectivă la moştenire dacă ar fi fost în viaţă

Reprezentatul să fie predecedat lui de cujus

Reprezentarea presupune întotdeauna ca reprezentatul să fi decedat înaintea deschiderii succesiunii, căci, aşa cum prevede art. 668 alin.1 C. civ., „nu se reprezintă decât persoanele moarte”. Aceasta înseamnă că persoanele care renunţă la moştenire sau care, în viaţă fiind, sunt nedemne faţă de defunct nu pot fi reprezentate (art. 658 şi 698 fraza I C. civ.). În schimb, descendenţii renunţătorilor sau nedemnilor pot moşteni în nume propriu, dacă nu există moştenitori în rang preferabil. De pildă, dacă defunctul lasă la moartea sa doi fii, A şi B, ambii renunţători, iar A are doi fii, A1 şi A2, iar B un fiu, B1, cei trei nepoţi ai defunctului, A1, A2 şi B1, vor veni la moştenirea bunicului lor în nume propriu, fiecăruia revenindu-i câte 1/3 din succesiune Întrucât persoanele dispărute sunt socotite în viaţă atâta timp cât nu a intervenit o hotărâre judecătorească definitivă declarativă de moarte (art. 19 din Decretul nr. 31/1954), acestea nu pot fi reprezentate. După declararea judecătorească a morţii, în funcţie de data stabilită ca fiind cea a decesului, se va admite sau nu reprezentarea, conform regulilor de drept comun. În cazul comorienţilor, se prezumă că aceştia au decedat în acelaşi moment, orice „stabilire” a unei ordini a deceselor fiind nu numai arbitrară, ci chiar contrară atât reglementării legale în materie, cât şi definiţiei instituţiei. Nici unul dintre comorienţi nu poate veni la moştenirea celuilalt, nici în nume propriu, nici prin reprezentare, întrucât moştenirea fiecăruia se va deferi propriilor moştenitori, ca şi când celălalt nu ar fi existat.

Reprezentatul să fi avut chemare efectivă la moştenirea lui de cujus dacă ar fi fost în viaţă

Pentru ca reprezentarea să-şi poată produce efectele este necesar ca reprezentatul să fi avut aptitudinea de a-l fi moştenit efectiv pe de cujus dacă ar fi fost în viaţă la data deschiderii moştenirii. Astfel, nedemnul, chiar predecedat lui de cujus, nu poate fi reprezentat de descendenţii săi. De asemenea, ţinând seama de faptul că moştenitorul care renunţă la moştenire „este considerat că nu a fost niciodată erede” (art. 696 C. civ.), „eredele renunţător nu poate fi reprezentat niciodată” (art. 698 fraza I C. civ.). Moştenitorii legali nerezervatari, cum este cazul fraţilor şi surorilor defunctului, care au fost exheredaţi total nu pot fi reprezentaţi de descendenţii lor întrucât ca urmare a exheredării au fost lipsiţi de aptitudinea de a-l moşteni pe defunct.

b). Condiţiile cerute în persoana reprezentantului. Venind la moştenirea lui de cujus, reprezentantul urcă prin voinţa legii în locul reprezentatului, dar moşteneşte pentru sine, iar nu pentru reprezentat. De aici decurge consecinţa că, pe de o parte, reprezentantul trebuie să aibă aptitudinea de a-l putea moşteni pe defunct, dar nu şi pentru a-l moşteni pe reprezentat.

- Reprezentantul trebuie să aibă aptitudinea de a-l moşteni pe defunct. În acest sens, reprezentantul trebuie să fie în viaţă sau cel puţin conceput la data deschiderii moştenirii, să nu fie renunţător sau nedemn faţă de de cujus şi să aibă vocaţie proprie la moştenirea celui decedat. Această cerinţă se explică prin faptul că reprezentantul care moşteneşte prin reprezentarea unui ascendent predecedat culege succesiunea lui de cujus ca pe un drept propriu, iar nu ca pe unul care ar fi aparţinut reprezentatului şi i-ar fi fost transmis lui de către acesta pe cale succesorală.

- Aptitudinea reprezentantului de a culege moştenirea celui reprezentat este indiferentă. Cu alte cuvinte, reprezentantul poate veni la moştenire prin reprezentare chiar dacă este nedemn faţă de reprezentat sau dacă a renunţat la moştenirea acestuia. De asemenea, exheredarea reprezentantului nerezervatar de către reprezentat, adică îndepărtarea sa de la moştenirea reprezentatului prin voinţa acestuia din urmă, nu afectează nici ea reprezentarea. Doctrina explică aceasta prin faptul că reprezentantul dobândeşte drepturi succesorale direct de la defunct prin efectul legii(reprezentării), iar nu de la reprezentat; drepturile succesorale ale reprezentantului nu tranzitează nici un moment patrimoniul reprezentatului înainte de a ajunge la reprezentant.

5. Efectele reprezentării. Reprezentarea succesorală produce efecte constând în plasarea reprezentantului în locul reprezentatului şi împărţirea succesiunii pe tulpini. În cazul în care sunt întrunite condiţiile cerute de lege, reprezentarea operează de drept.

• Plasarea reprezentantului în locul reprezentatului

Ca efect al reprezentării, reprezentantul va fi plasat în locul reprezentatului, culegând partea ce ar fi revenit acestuia din moştenire dacă ar fi fost în viaţă. Reprezentarea permite aşadar reprezentantului să se prevaleze de rangul celui reprezentat, moştenind ceea ce i-ar fi revenit acestuia din moştenire dacă ar fi fost în viaţă, însă pentru sine, iar nu pentru reprezentat.

• Împărţirea moştenirii pe tulpini

Există un efect principal al împărţirii moştenirii pe tulpini şi unele efecte secundare ale aceleiaşi împărţiri.

- Efectul principal al împărţirii moştenirii pe tulpini

Moştenirea se va împărţi în atâtea părţi câţi copii (descendenţi de rangul întâi) sau fraţi şi surori a avut defunctul, care vin efectiv la moştenire sau care, fiind predecedaţi, sunt reprezentaţi de descendenţii lor, iar nu pe capete, indiferent dacă moştenitorii care culeg succesiunea sunt în grade diferite sau egale de rudenie cu defunctul. Împărţirea pe tulpini a moştenirii are drept consecinţă fie derogarea de la principiul proximităţii gradului de rudenie între moştenitorii din aceeaşi clasă,fie derogarea de la principiul împărţirii pe capete (în părţi egale) a moştenirii între succesorii făcând parte din aceeaşi clasă şi având acelaşi grad de rudenie, fie de la ambele principii în acelaşi timp. În interiorul fiecărei tulpini partajul părţii ce revine acesteia se va face pe capete (în funcţie de numărul moştenitorilor făcând parte din aceasta), afară de cazul în care unul dintre descendenţii tulpinii celui reprezentat ar fi la rândul său predecedat. În acest din urmă caz, dacă sunt întrunite condiţiile reprezentării, se va proceda la un nouă împărţire pe tulpini între ramurile (sub-tulpinile) tulpinii respective.

- Efectele secundare ale împărţirii moştenirii pe tulpini.

Împărţirea pe tulpini a moştenirii are şi unele efecte secundare, cum sunt:

a. în caz de renunţare la moştenire a unuia dintre reprezentanţi, partea acestuia din moştenire (atât activ, cât şi pasiv) va reveni moştenitorilor care fac parte din aceeaşi tulpină cu acesta, iar nu tuturor moştenitorilor;

b. în cazul în care există obligaţia de raport, reprezentantul ţinut la aceasta trebuie să raporteze nu numai donaţiile pe cere le-a primit el de la defunct fără scutire de raport, ci şi donaţiile nescutite de raport pe care le-a primit reprezentatul de la defunct;

c. calculul rezervei descendenţilor defunctului (fraţii şi surorile defunctului precum şi descendenţii acestora nu sunt moştenitori rezervatari) se va face în funcţie de numărul tulpinilor, iar nu în funcţie de numărul lor.

• Reprezentarea operează de drept

Conform dispoziţiilor art. 686 C. civ., „nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei moşteniri ce i se cuvine”. Prin urmare, orice succesibil este liber să accepte sau nu o moştenire, după cum crede de cuviinţă. Odată însă acceptată moştenirea, reprezentarea succesorală operează de drept, adică în temeiul legii, fără a fi necesară vreo manifestare de voinţă din partea reprezentantului. Reprezentarea succesorală operează doar în cadrul moştenirii legale, nu şi a celei testamentare sau a celei convenţionale

Acte necesare pentru dezbaterea succesiunii

- Sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale de la Primaria localitatii unde a avut defunctul ultimul domiciliu.

- Certificat de atestare fiscala de la Primarie.

- Acte de stare civila pentru toti mostenitorii - certificate nastere, casatorie, buletine.

- Certificat de deces si certificat de casatorie sot supravietuitor.

- Acte de proprietate bunuri mobile si bunuri imobile.

- Certificat de nesolutionare de la Biroul notarial care tine evidenta succesiunilor pentru cei decedati pana la data de 17.11.1995 si de la Camera Notarilor Publici Craiova pentru cei decedati dupa 17.11.1995 pana in prezent.

- Martor fara grad de rudenie, in varsta de peste 40 de ani, cu act de identitate.

Reprezentarea la succesiune

Art. 664

Reprezentarea este o fictiune a legii, care are de efect de a pune pe reprezentanti in locul, in gradul si in dreptul reprezentantului.

Art. 665 Reprezentarea se intinde nemarginit in linie directa descendenta. Ea este admisa in toate cazurile, concure copiii defunctului cu descendentii unui copil mort mai dinainte, intimple-se ca toti copiii defunctului fiind morti inaintea lui, descendentii zisilor copii sa se gaseasca intre ei in grade egale sau neegale.

Art. 666 In linie colaterata, reprezentarea este admisa in privinta copiilor si descendentilor fratilor sau surorilor defunctului, vie ei la succesiunea sa in concurs cu unchi sau matuse, intimplindu-se ca la toti fratii si surorile defunctului, fiind morti mai dinainte, succesiunea sa se gaseasca trecuta la descendentii lor, in grade egale sau neegale.

Art. 667 In toate cazurile in care reprezentarea este admisa, partajul se face pe tulpina (souche); daca aceeasi tulpina a produs mai multe ramuri, subdivizia se face iarasi pe tulpina in fiecare ramura, si membrii aceleiasi ramuri se impart egal intre dinsii.

Art. 668 Nu se reprezinta decit persoanele moarte. Poate cineva reprezenta pe acela la a carei succesiune a renuntat ^[1]

Mostenitori

1. Mostenitor legal

Persoana care este chemata la mostenire in temeiul legii. Au calitatea de mostenitor legal :

a. rudele apropiate ale defunctului, impartite in clase de mostenitori;

b. sotul supravietuitor.

In cazurile in care nu exista mostenitori legali sau testamentari ori nici unul din mostenitori nu au acceptat succesiunea, bunurile lasate de defunct trec in proprietatea statului.

Pot veni la mostenire: persoana care este nascuta si se afla in viata la data deschiderii mostenirii; copilul conceput la data deschiderii mostenirii, cu conditia sa se nasca viu, persoana disparuta, cat timp nu a intervenit o hotarare de declarare a mortii, ramasa definitiva; persoana juridica, daca la data deschiderii mostenirii dobandise personalitate juridica.

Sunt excluse de la succesiune persoanele considerate de lege nedemne de a accede si anume:

a. cel condamnat, in calitate de autor, coautor, complice sau instigator, printr-o hotarare ramasa definitiva, pentru omor sau tentativa de omor asupra celui ce lasa mostenirea;

b. cel care a facut impotriva celui ce lasa mostenirea un denunt, o plangere sau o marturie, de natura sa atraga pedeapsa cu moartea, dovedite calomnioase printr-o hotarare ramasa definitiva;

c. mostenitorul major care, avand cunostinta de omorul defunctului, nu a denuntat aceasta justitiei, nedemnitatea nu opereaza insa cu privire la ascendentii si descendentii omoratorului, afinii sai de acelasi grad, sotul sau sotia sa, fratii, surorile, unchii, matusile, nepotii sau nepoatele sale.

Clase de mostenitori legali

1. clasa I sau clasa descendentilor; copii, nepoti, stranepoti etc. ai defunctului, din casnicie, din afara casatoriei sau din infiere;
2. clasa a II-a, care cuprinde ascendentii privilegiati, parintii defunctului, firesti si din infiere in cazul infierii cu efecte restranse, ori numai parintii din infiere, in cazul infierii cu efecte depline, si colaterali privilegiati: fratii si surorile defunctului, din casatorie, din afara casatoriei ori din infiere, precum si descendentii acestora;
3. clasa a III-a sau clasa ascendentilor ordinari, bunicii, strabunicii etc. ai defunctului;
4. clasa a IV-a sau a colateralilor ordinari pana la gradul patru; unchii, matusile si verii primari ai defunctului.

Mostenitorii sunt chemati la mostenire in ordinea clasei de mostenitori; o clasa inlatura pe cele urmatoare. Sotul supravietuitor vine la succesiune cu fiecare clasa de mostenitori legali; el nu inlatura si nu este inlaturat de mostenitorii din clasa chemata la mostenire. In linie dreapta, ascendenta sau descendenta, fiecarei generatii ii corespunde un grad : tatal si fiul sunt rude de gradul I, bunicul si nepotul de gradul al II-lea etc. In linie colaterala, gradele se numara dupa generatii, de la una din ele pana la autorul comun si coborand apoi la cealalta ruda: fratii sunt rude de gradul al II-lea, unchiul si nepotul de gradul al III-lea, verii primari de al IV-lea. In cadrul aceleiasi clase, rudele de grad mai apropiat inlatura de la mostenire pe cele mai indepartate: de exemplu, in clasa I, a descendentilor, copiii ii inlatura pe nepotii defunctului, unchii si matusile pe verii primari. De la aceasta regula, a proximitatii gradului de rudenie, legea prevede doua exceptii: in cadrul clasei a II-a, ascendentii privilegiati, parintii defunctului, nu inlatura colateralii, fratii si surorile defunctului, ci vin impreuna la mostenire; prin efectul reprezentarii; descendentii in linie dreapta si descendentii din frati si surori, vin la succesiune in locul si in gradul ascendentilor lor precedati, dobandind partea ce li s-ar fi cuvenit acestora, daca ar fi fost in viata la deschiderea mostenirii; De exemplu, copiii unui fiu precedat al defunctului vin la succesiune, in locul tatalui lor, impreuna cu un alt fiu al defunctului. In cazul reprezentarii, succesiunea se imparte nu pe capete, ci pe tulpina. In exemplul precedent, cei doi nepoti ai defunctului primesc o parte a mostenirii, iar fiul sau in viata, cealalta parte. In sfarsit, in cadrul aceleiasi clase, rudele de grad egal mostenesc in parti egale. Prin exceptie, in cazul fratilor si surorilor din casatorii deosebite, fratii si surorile numai dupa tata, cosangeni, ori numai dupa mama, uterini, cand se mostenesc intre ei, primesc o parte mai mica din mostenire decat fratii atat dupa mama cat si dupa tata, buni. O categorie de mostenitori legali beneficiaza de rezerva succesorala, mostenitori rezervatari. Rezervarea constituie o cota determinata din mostenire, prevazuta de lege, asupra careia cel care lasa mostenirea nu poate dispune. Sunt mostenitori rezervatari: descendentii, ascendentii privilegiati, parintii, sotul supravietuitor. Mostenitorii legali care au dreptul sa ia in stapanire bunurile succesiunii fara indeplinirea vreunei formalitati sau dobandirea vreunei aprobari, adica fara a avea nevoie sa fie pusi in posesie, poarta denumirea de mostenitori sezinari, descendenti si ascendenti....mai mult^[2]

Mostenitori rezervatari

Din dispozitiile art. 841, 843 C. civ. si art. 2 din Legea nr. 319/1944 rezulta ca mostenitorii rezervatari sunt doar descendentii, ascendentii privilegiati si sotul supravietuitor ai defunctului.

1. Descendentii

Cuantumul rezervei. Potrivit art. 841 C. civ., in cazul in care la mostenire vin copii ai defunctului, cotitatea disponibila a mostenirii nu poate depasi:

-1/2 din mostenire, daca lasa un copil;

-1/3 din mostenire, daca lasa doi copii;

-1/4 din mostenire, daca lasa trei sau mai multi copii.

Implicit, rezulta ca rezerva va fi de: 1/2 din mostenire pentru un copil, 2/3 din mostenire pentru doi copii si 3/4 din mostenire pentru trei sau mai multi copii.

2. Ascendentii privilegiati

Cuantumul rezervei. In randul mostenitorilor rezervatari art. 843 C. civ. include pe mama si pe tatal defunctului, daca acesta nu lasa descendenti. Este vorba asadar de parintii defunctului, fiind indiferent daca de cujus s-a nascut din casatorie sau dinafara casatoriei. In cazul filiatiei rezultate din adoptie, adoptatorii vor lua locul parintilor firesti.

Conform art. 843 C. civ., cotitatea disponibila a mostenirii nu poate trece peste 1/2 din mostenire daca cel decedat lasa in viata ambii parinti sau peste 3/4 din mostenire daca lasa in viata un singur parinte, in mod corelativ, rezerva fiind de 1/2 sau 1/4 din mostenire.

Parintii defunctului fac parte din clasa a doua de mostenitori impreuna cu colateralii privilegiati sau descendentii acestora, dar rezervatari nu sunt decat cei dintai.

3. Rezerva sotului supravietuitor Cuantumul rezervei. Din dispozitiile art. 2 din Legea nr. 319/1944, rezulta ca, in cazul in care defunctul lasa un sot supravietuitor, liberalitatile facute de sotul predecedat nu pot depasi jumatate din cotele de mostenire legala prevazute la art.1 din aceeasi lege in favoarea sotului supravietuitor, cote care, asa cum am vazut (supra nr.104) difera in functie de clasa de mostenitori legali cu care vine in concurs. Se deduce deci ca rezerva sotului supravietuitor va fi de: -1/8 din mostenire in concurs cu descendentii (jumatate din cota legala de 1/4);

-1/6 din mostenire in concurs cu ascendentii si colateralii privilegiati, daca acestia vin impreuna la mostenire (jumatate din cota legala de 1/3);

-1/4 din mostenire in concurs fie cu ascendentii privilegiati, fie cu colateralii privilegiati (jumatate din cota legala de 1/2);

-3/8 din mostenire in concurs cu ascendentii ordinari (clasa a treia de mostenitori) sau cu colateralii ordinari (clasa a patra de mostenitori) (jumatate din cota legala de 3/4);

-1/2 din mostenire cand exista donatii care se imputa asupra cotitatii disponibile a mostenirii si liberalitati testamentare (legate) (jumatate din intreaga mostenire, care ar fi revenit sotului supravietuitor in lipsa de mostenitori legali)....mai mult^[3]