De la Publicitate Enciclopedica

Cuprins 1 Romanii 2 Originile românilor. Proto-tracii 3 Dacii şi romanii 4 Românii de pretutindeni 5 Românii in Europa

Romanii

Originile românilor. Proto-tracii

Stabilizarea climatului în postglaciar a favorizat o nouă orientare a activităţilor şi gândirii umanităţii. Vânătorul culegător al societăţii paleolitice nestabilizat teritorial, legat de peşteră sau adăpostul natural, hărţuit de capriciile naturii, constată că poate să-şi organizeze o viaţă proprie pornind de la resursele şi potenţialele de hrană pe care să le domine, să le organizeze selectiv prin două procese de dinamică istorică, reprezentate de îmblânzirea animalelor şi apoi domesticirea, cultivarea plantelor, având drept consecinţe directe sedentarizarea şi naşterea economiei domestice.

De economia domestică se leagă o serie de activităţi, între care în primul rând construirea locuinţei şi îngrijirea sa şi a vetrei focului, împletitul mlădiţelor vegetale şi apoi ţesutul acestora şi a lânei şi confecţionarea îmbrăcămintei alături de cele din blănuri şi piei de la animale vânate sau domesticite, confecţionarea unelteleor agricole şi extinderea suprafeţelor agricole prin inventarea brăzdarului din corn de cerb şi lemn şi extinderea suprafeţelor cultivate, bazate pe munca investită în vederea recoltării şi a pregătirii rezultatelor viitoare caracteristice. Consecinţa a fost înmulţirea suprafeţelor pentru păşunat şi creşterea animalelor cărora să li se ofere adăposturi pe vreme de iarnă şi rezervele alimentare. Economia casnică s-a diversificat şi extins şi a continuat în tot neoliticul şi în epocile istorice care au urmat până la naşterea societăţii industriale.

În paralel, se produce diversificarea limbajului, prin acordarea şi folosirea denumirii fiecărei unelte sau arme nou inventate şi a activităţii căreia îi servea, precum şi pentru paza uneltelor, a aşezării, a suprafeţelor stăpânite. Aceasta deoarece, odată cu toate acestea, se extinde noţiunea de proprietate, care de la individuală, devine şi colectivă şi de solidaritate, şi totodată creşte numărul colectivităţilor umane prin roire şi concurenţa sau solidarizarea între cele bazate pe grai comun. Aşa ajungem la solidarizarea etnică, la problemele frontierelor etnice, la conflicte între grupări etnice, la apariţia statului, a variantelor de grai regional în strânsă legătură cu strămoşi comuni şi credinţe religioase, cu zeităţi şi prăznuiri specifice, de caracter sezonier sau evenimenţial.

În arealul carpato-dunărean-balcanic, acestea poartă denumiri de traci sau iliri care au ca vecinătăţi în spaţiul perimediteranian apropiat pe greci sau romani, cu evoluţii şi tradiţii diferite, dar îngemănate. Prin evoluţie istorică şi teritorială, aceste denumiri se schimbă, datorită contactului sau invaziei unor comunităţi mai îndepărtate, situate la periferia nordică, şi care din motive de pronunţie îi denumesc daci. Între aceste populaţii mai cunoscuţi sunt celţii. Alţii care au ajuns în areal prin sec. VII a.Chr. prin coloniile situate pe ţărmul Mării Negre au fost grecii. Acestea nu schimbă coloratura etnică. Faima şi bogăţia în produse agro-pastorale, din bronz, aur şi argint a ajuns şi la comunităţi etnice mai îndepărtate, cum au fost acelea ale perşilor şi sciţilor.

Din epoca bronzului final şi prima epocă a fierului, cei care populau spaţiul nostru geografic erau cunoscuţi sub denumirea de traci, iar din a doua epocă a fierului (prin dezvoltare specifică) încep să fie cunoscuţi sub denumirea de daci.

Pentru perioada proto-tracică, denumirea populaţiilor nu o cunoaştem, dar cercetători arheologi au denumit-o civilizaţia sau cultura Coţofeni (de la localitatea Coţofenii din Dos, jud. Dolj. Momentul istoric Coţofeni este foarte important pentru că este prima dată când pe teritoriul ţării se constată o populaţie cu caracteristici care devin tradiţionale şi de permanenţă etno-culturală. Arealul său cultural înglobează arcul carpatic şi subcarpatic în Banat, Oltenia, Crişana, Maramureş, sudul Maramureşului, NV Munteniei, cu penetrări şi în vestul Moldovei. Populaţia practica păstoritul, agricultura, pescuitul, dar şi prelucrarea cuprului şi apoi metalurgia bronzului. Era o populaţie stabilă aşezată pe locuri mai înalte, adesea prevăzute cu şanţuri de apărare săpate anume pe părţile uşor atacabile de către inamici. Aşezările premerg pe cele ale comunităţilor tracice şi apoi dacice. Produsele ceramice, în special vasele de lut, erau ornamentate cu motive geometrice realizate prin împunsături succesive de sorginte florală stilizată. Această cultură a fost urmată de culturi derivate regional din aceasta, ce poartă şi ele denumiri regionale legate de locul primei descoperiri. Pentru Câmpia Română este cunoscută cultura Glina, de la măgura din localitatea cu acelaşi nume de lângă Bucureşti. Cunoaşte răspândire şi în regiunea subcarpatică şi trece şi în Transilvania de sud, unde este cunoscută sub denumirea de cultura Schneckenberg, de la înălţimea de lângă Braşov (Dealul Melcilor). Ulterior este cunoscută şi sub numele de cultura Glina-Schneckenberg. Ceramica prezintă motive ornamentale preluate de la cultura Gumelniţa. Aşezările sunt situate tot pe înălţimi uşor de apărat. Ceramica este ornamentată print tehnica împunsăturii succesive cu motive vegetale stilizate tradiţionale.

În Câmpia Olteniei şi dealurile submontane ale provinciei este cunoscută cultura Verbicioara, de la localitatea Verbicioara de lângă Pleniţa. Se naşte din tradiţia culturală Glina în contact cu o cultură denumită Vatina de la sud şi sud-vest de Dunăre, pe fondul etno-cultural Coţofeni. Este cunoscută şi în Banat, trece şi linia Mureşului până în vecinătatea Crişului Alb, din care se dezvoltă cultura Periam-Pecica, inspirată şi de cultura vecină din nord, Wiettenberg, care ocupă toată Transilvania centrală. Câmpia de Vest până la Munţii Apuseni este populată de cultura Otomani.

Toate culturile epocii bronzului sunt din punct de vedere al cunoaşterii metalurgiei caracterizate prin răspândirea prelucrării acestui metal, legat şi de faptul că, în afara culturii Tei, în toate se găsesc şi erau cunoscute rezervele naturale de cupru, element constitutiv al aliajului numit bronz. Ca preocupare de bază rămâne agricultura, cu o preponderenţă a păstoritului. Faptul este legat şi de factorul climatului, care din etapa atlantică, cu un climat moderat ca regim pluvial, trece în climatul mai umed al subatlanticului. Epocii zisă a bronzului şi tuturor culturilor mai sus prezentate le corespunde însă şi un cult al armelor, legat de închegarea unei noi organizări teritoriale, prin apariţia uniunilor de triburi legate între ele prin limbă şi teritoriu. În paralel se trece la stadiul de sedentarism şi proprietate asupra teritoriului cultivat şi al economiei casnice, exprimat printr-un cult al casei. Preponderenţa păstoritului a lăsat loc unei mobilităţi legate de accentuarea anotimpului mai secetos al verii, ce în spaţiul carpato-dunărean a dat naştere fenomenului cunoscut sub numele de transhumanţă: o parte a populaţiei şi a familiei îşi părăseşte temporar proprietatea de bază, urmând să se întoarcă spre toamnă, când păşunatul, prin reînviorarea pajiştilor, se poate practica fără probleme, cursurile de ape transformându-se în culoare cu popasuri tradiţionale în aşezările care se înşiră pe ele ca un şirag de mărgele, între care se stabilesc şi relaţii de rubedenie.

Procesul acesta de transhumanţă agro-pastorală a cuprins întreg spaţiul balcano-carpatic şi a persistat şi perpetueat secole de-a rândul. Faptul acesta i-a determinat pe vecinii lor contemporani să-i consacre sub denumirea de proto-traci şi apoi traci, pe spaţiul cuprins între Munţii Rodopi, Carpaţii nordici, Vardar, Morava, Tisa, Nistru, Marea Neagră, cu difuzări în zonele contingente. Procesul istoric de care ne-am ocupat se desfăşoară în timp de pe la anii 2000 până pe la 1200 a.Chr. Distribuţia etnicului autohton de tradiţie proto-istorică şi istorică a rămas aceeaşi şi aşa a fost percepută de populaţia zonală până după războiul din 1877-1878, în urma căruia în Balcani au apărut statele naţionale Bulgaria, Serbia, Turcia, Albania.

Între primul şi al Doilea Război Mondial, spaţiul balcanic mai este încă considerat ca străromânesc. Pătrunderea ruşilor în zonă după al Doilea Război Mondial a schimbat percepţia românilor şi a străinilor asupra fenomenului şi va mai dura până când se va produce reconsiderarea procesului istoric.... mai mult...^[2]

---

---

Dacii şi romanii

Cu mai bine de un mileniu înainte de cucerirea Daciei de cãtre Romani, mai multe triburi tracice emigraserã de pe Dunãrea inferioarã spre apus, stabilindu-se în Peninsula Italicã. Urmele lor au rãmas multã vreme în toponimele recongnoscibile si astãzi: ALTINA "Mãretie; Fericire" (actuala Oltina din Dobrogea); cf. Latium (regiunea din centrul Italiei, între Tibru si Campania); OESCOS "Luminã" (la vãrsarea râului Isker în Dunãre, astãzi Ghighi — Bulgaria) cf. Osci (veche populatie din Italia Meridionalã); RAMAE (loc. în Tracia); cf. ROMA; SABINI-BRIES "Prea Curatii; Cinstitii" (loc. în Tracia); cf. Sabini (neam locuind în tinutul muntos la N-E de Roma). Despre Messapii din Estul Italiei, ca si despre Venetii de pe cursul inferior al Padului se stie de mult cã erau traci (iliri).
Pribegii de la Dunãrea de Jos au mers în susul fluviului pânã la CURTU-ZURA "Cetatea (Curtea) Strãlucitoare" (actualul Belgrad "Orasul Alb"). Acolo se pare cã au poposit mai mult si tot acolo, spune legenda, a avut loc idila dintre AENEAS "Strãlucitorul", conducãtorul emigrantilor, si DIDO "Doamna", regina tinutului respectiv. Dupã câteva sute de ani, legendele au transformat Curtuzura în Cartagina, iar adevãratul traseu al drumetilor a fost deviat mult mai la Sud! Totusi, Romanii sustineau cã se trag din troieni, care — se stie — erau traci. Chiar numele legendarului întemeietor al Romei, ROMULUS, este asemãnãtor cu geto-dacicul ROMULA. Plasati, în locurile de bastinã, între tracii nord-dunãreni si greci — pribegii vorbeau la plecare un dialect asemãnãtor atât cu limba vecinilor de la Miazãnoapte cât si cu a celor de la Miazãzi. De altfel, lingvistii moderni au încadrat în acelasi grup lingvistic latina si elena. Un strãvechi imn, numit Carmina Saliaria, pãstrat nealterat de preotii Romani (prezentat în capitolul Nasterea Printilor Divini) demonstreazã înrudirea dintre limbile tracã si latinã.
Existã o paralelã revelatoare între lexeme tracice cu initiala A — antroponime, etnonime, hidronime, oronime, toponime etc. — si cuvinte latinesti si românesti:
Sintagmele tracice din tabelul de mai sus nu sunt întotdeauna modelele cuvintelor românesti mostenite. Ele s-au transformat încã înainte de cucerirea Traciei de cãtre Romani. Sunt atestate foarte multe forme dialectale intermediare. Iatã atestate doar câteva exemple:
ABDERA > UDAR (antrop.) > odor;
ABOUNOTEICHOS > PANDOCOS (antrop.) > bondoc;
ABROZES > VERZO (antrop.) > vrajã;
ABURIA > BORIA (antrop.) > boare; burã;
ADAUCTA > TACTOR (antrop.) > (cu) toptanul;
ANIOS > NAISSUS (loc.) > neaos;
AMAZONES > MEZEANOI (trib) > mezin;
AMISODAROS > MUSSATUS (antrop.) > musat;
AMYCOS > MICIA (oras) > mic;
ATYMNIOS > TEMNOS (munte) > temnitã;
ANTIMACA > TIMACUS (râu) > Timoc;
APSOS > CAPSA (loc.) > Copsa;
ARAROS > GERULA (antrop.) > gârlã;
ARSEKVIA > RHAISCUPORIS (antrop.) > roscovan;
ASAMUM > SAMUM (castru si vicus) > (de) seamã;
ASCRION > SKORIANUS (antrop.) > zgurã;
ASTYNOOS > STENES (castru) > stânã.
Asemãnãrile între limbile tracã si latinã erau cam aceleasi ca între românã si celelalte limbi romanice de astãzi. În timpul convietuirii cu Romanii, dacii au învãtat relativ usor latina, transmitând-o si conationalilor liberi. Cel mai romanizat tinut al Daciei a fost Oltenia, ce pãstreazã si astãzi perfectul simplu latinesc. Numele acestei regiuni vine, de altfel, de la ALTINA "Latinii", nu de la Olt, de la care si-au luat numele Tara Oltului din Transilvania si judetul de la Sud de Carpati.
Unii daci au învãtat mai întâi alfabetul latinesc, cum se vede pe o cãrãmidã gãsitã în castrul de la Drobeta. Inscriptia cuprinde cuvântul geto-dacic TYCHYS "de repetat; repetã!" (cf. rom stih si literele latine în ordinea — aproximativã— a alfabetului. Pe un fragment de vas, descoperit în pãdurea Resca (Romula — jud. Olt), se mai zãreste începutul alfabetului latin (ABCD) si sintagma geticã TAS X "de 10 ori" (adicã repetarea exercitiului).
Din fericire, avem la dispozitie texte strãvechi, din care se vede cum au început dacii sã învete latineste. Ele dateazã din timpul stãpânirii romane sau sunt imediat ulterioare acesteia si pot fi socotite, fãrã exagerare, primele texte în limba românã. Astfel, pe o plãcutã de bronz, descoperitã la Celei-Corabia (jud. Olt) avem un cuvânt getic si unul latin: UTERE FELIX . Traducerea: Aduce (poartã) fericire (noroc). Pe câteva rame de plumb pentru oglinz, descoperite tot la Celei, inscriptiile sunt de asemenea mixte: FORMASO BIST MIN FECIT. Traducerea: Cea mai frumoasã m-am fãcut. FORMASO si FECIT sunt din latinã, iar BIST si MIN provin din graiul autohtonilor. Pe o amforã scoasã din apele Dunãrii (fig. 107), aflatã acum la muzeul din Vârset (Serbia), scrie: O FE OCLO. Traducerea: Sã fie ochi! Sã fie plinã! La Pojejena (jud. Caras-Severin), pe o lespede votivã din marmurã scrie: D-IZO POSI DON. Traducerea: Fecioarei i-am adus darul. Pe o brãtarã de aur, descoperitã la Vatina, lângã Vârset, scrie: ONGON S-TAN TI MULT GOG. Traducerea: Talismanul sã-ti dea mult noroc.
Romanii îi numeau pe toti tracii nord-danubieni DACI, dupã numele celui mai important neam din Transilvania. Cuvântul DAC(US) este înrudit cu lat. audacia "curaj; îndrãznealã" si audax "îndrãznet; curajos; temerar; semet; încrezãtor". Cu sensurile de "curat; adevãrat" a rãmas în afirmatia româneascã DA.
Însã pentru tracii de la Miazãnoapte dac avea doar un sens regional. Etnonimul lor comun era RO-MAN "foarte curat; frumos; luminos; fericit; strãlucitor; nobil", de unde au fost mostenite formele: român, rumen, romanitã, rohman, Caraiman s.a. Cuvântul este atestat într-o inscriptie dacicã de pe un opait descoperit la Drobeta (fig. 82). Textul este în asa fel scris încât poate fi citit în trei feluri: de la stânga la dreapta; ROMAN ESIS " Prea Curatul; Prea Curat" (supranumele fratilor Zalmoxis), de unde s-a mostenit varianta romanitã pentru "musetel"; de la dreapta la stânga: E NAMOR SSS "Cu numãrul 666"; si iarãsi de la stânga la dreapta: ROMANE S-IS "Luminã sã fie". O variantã geticã pentru ROMAN era EURYMENE (antrop.) care explicã diftongul din Caraiman si formele rohman (mit.) si aromân.
Cã amândouã popoarele, ce s-au înfruntat la Sarmizegetusa, aveau acelasi nume etnic ne-o demonstreazã denumirile foarte apropiate cu care strãinii îi numeau pe români si pe italieni în evul mediu. Aceste nume asemãnãtoare au fost observate încã de Miron Costin: "Nemtii italienilor le zic Walschen si nouã moldovenilor si muntenilor iar asa: Walachen; frantozii italianului îi zic vallon si nouã moldovenilor si muntenilor vallaques; lesii italianului îi zic wloch, iar nouã moldovenilor si muntenilor woloszyn". În evul mediu, în maghiarã "român" se spunea olah, iar "italian", olas. Ca sã nu se încurce denumirile, românii îi numeau pe venetici ROMULA, de unde româna medievalã a mostenit forma râmlean. De la ROMULA au mai rãmas în românã: hãrmãlaie, cormanã si Romanati. Acest cuvânt avea mai multe sensuri: "a tãia; a ucide; lamentatie; gãlãgie; anapoda" etc. Romula mai însemna si "tuns" si "ras " si poate cã acesta a fost cel mai important motiv pentru care tracii nordici i-au numit pe Romani astfel. Denumirea nobililor daci era PILEATI "cu pãr lung; bãrbosi; bãrbati; viteji " (cf. rom. plete) si astfel se explicã si rom. bãrbat (cf. lat. barbatus "bãrbos"), singular între limbile romanice. Unul dintre voievozii români a purtat numele de Bãrbat. Se stie cã Romanii purtau pãrul scurt si cã se bãrbiereau.
Asadar, legenda romanticã, dupã care numele nostru etnic vine de la cuceritorii de odinioarã este doar o... legendã, ca multe altele.... mai mult...^[3]

---

Românii de pretutindeni

• Fundatia Nationala pentru Românii de Pretutindeni are drept scop coordonarea si realizarea de programe subordonate interesului national, a statului national unitar român, in relatiile cu românii de pretutindeni, precum si promovarea si coordonarea de politici prin care românii de pretutindeni sa contribuie la integrarea României in structurile Europene si Euro-Atlantice.
  Fundatia s-a constituit ca persoana juridica, de drept privat, la 20 aprilie 1999, non-guvernamentala, apolitica si fara scop lucrativ.
  
  OBIECTIVELE PRIORITARE:
  \* Conservarea si afirmarea identitatii etnice, lingvistice, culturale si religioase a românilor de pretutindeni si in special din zonele unde acestia sunt amenintati cu deznationalizarea;
  \* Reluarea si intarirea legaturilor firesti cu România ale fiecarui român din afara frontierelor;
  \* Refacerea spatiului cultural, spiritual, economic si etnic românesc;
  \* Desfasurarea de activitati de cercetare, educationale si de informare in diverse domenii ce servesc scopurilor Fundatiei;
  \* Promovarea de programe de educatie civica si de dezvoltare comunitara;
  \* Organizarea de evenimente stiintifice, de consulting si transfer de know-how;
  \* Organizarea de activitati cu caracter filantropic.
  
  CONSILIUL DE ADMINISTRAIE AL FNRP:
  
  Eugen Popescu – Fondator
  fundatia@romanii.ro
  
  Daniela-Mioara SOROS – Vicepresedinte
  fundatia@romanii.ro
  
  Av. Florin Marius CIUCA – membru
  Vava Tiberiu DOGARU – cenzor
  
  
  MODUL DE ORGANIZARE:
  \* DEPARTAMENTUL DE COMUNICARE
  Director: Daniela-Mioara Soros
  \* DEPARTAMENTUL PENTRU TINERI
  Director: Grozdana Blagojevici - Serbia
  \* DEPARTAMENTUL CULTURAL (in organizare)
  Director: Galina Fetescu – R. Moldova
  Director adjunct: Eugen Cojocaru - Germania
  \* DEPARTAMENTUL JURIDIC
  Av. Laurentiu Plaesu
  \* DEPARTAMENTUL PROGRAME (in organizare)
  BIBLIOTECA FUNDATIEI: Un numar destul de mare de carti pe domeniul istoriei si culturii romanilor in general dar si al romanilor de pretutindeni in mod particular sun la dspozitia celor interesati pentru consultare. Cartile se pot imprumuta in regim de biblioteca numai pentru persoanele care locuiesc in Bucuresti. Fundatia a organizat o colecta de carte pentru biblioteca Centrului Cultural Romanesc de la Chicago.
  
  LIBRARIA FUNDATIEI
  Vizitati pagina virtuala a Librariei Fundatiei (Librarie.html) pentru a afla titlurile si modalitatile de comanda ale cartilor care va intereseaza si pe care Fundatia vi le poate pune la dispozitie... ,ai mult...^[4]

---

Românii in Europa

Romanii au fara indoiala o faima foarte proasta. Din pacate, ea e justificata de miile de infractiuni pe care le fac in cam toate partile Europei. Putine sunt locurile care sa nu fi fost calcate de hoti romani, cateva sunt burgurile netalharite de ai nostri, rare sunt strazile din capitalele europene pe care sa nu fi cersit romani, nenumarate sunt parcarile in care prostituate romance au facut un ban pe pielea lor.

Asa au fost anii 90 - ai crimei, talhariei, cersetoriei, prostitutiei romanesti in Europa. Trebuie sa acceptam treaba asta. Oricum, greul a trecut: in mare parte, raul pe care puteau sa'l faca oamenii astia a cam fost facut.

Dupa ce au fost nevoiti sa indure scursurile societatii romanesti, europenii au mai avut totusi resurse sa inteleaga, treptat, ca cea mai mare parte dintre romani sunt oameni simpli, aproape naivi, generosi, invatati cu munca grea, supusi si cumsecade. Asa se intampla ca zeci de mii de alti de'ai nostri, sa le zicem capsunari, au umplut in tacere golurile lasate in low-end ul pietei muncii europene.

Dar surpriza de proportii e atunci cand europenii iau contact cu oamenii ca noi! In ultimii doi-trei ani au putut fi vazuti turisti romani in mai toate partile europei: oameni indeobste guralivi, simpatici, foarte curiosi, bine imbracati si cu bani disponibili pentru micile distractii, acesti romani sunt cu nimic inferiori celorlati europeni.

Mai exista si categoria celor care au mers la studii si/sau lucreaza pentru mari companii europene. Numarul si calitatea lor e in crestere, si chiar incepe sa se formeze o oarecare impresie in Europa corporatista ca acesti romani educati, dintr'o varietate de motive, sunt superiori altor est-europeni (se pare ca e o combinatie fericita de hard-work si 'spirit latin' specific acestor romani, cel putin mie asta imi ajunge la urechi).

Eu as spune ca in maxim 5 (cinci) ani romanii isi vor fi schimbat foarte mult in bine faima in Europa, si cred ca viitorul, well, nu suna rau deloc (sic!).

Desi multa vreme a trebuit sa strang din dinti, acum sunt foarte relaxat sa spun ca sunt roman. Daca n'ar suna atat de ingrozitor de prost as spune ca sunt chiar mandru ca sunt roman. ... mai mult...^[5]

---