Publicistica

De la Publicitate Enciclopedica

Salt la: Navigare, căutare

Bibliografie

  1. iccv.ro

Publicistica sociologică românească

  • Prezentare generală
    Începând din anul 2006, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti, în colaborare cu Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii (Academia Română) şi Institutul de Sociologie Bucureşti (Academia Română), a lansat un proiect deosebit de important pentru comunitatea sociologică din România, cu titlul: Publicistica sociologică românească, din 1944 până în prezent.
    Proiectul are trei obiective:
    1. Să elaboreze o bază de date a titlurilor lucrărilor de sociologie, după 1944 până în prezent.
    2. Să realizeze o bază de date cu CV-uri (date despre autori), care să cuprindă ruta profesională a sociologilor activi publicistic, după 1944.
    3. Să realizeze o bibliotecă fizică şi virtuală a lucrărilor în domeniul sociologiei apărute în ţara noastră, după 1944 (cărţi, studii şi articole). Astfel, la biblioteca Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii vom căuta să strângem laolaltă toate lucrările publicate, amintite mai sus. Suntem în curs de a completa această colecţie cu cele mai rare lucrări, în format electronic
    La finalul proiectului, Biblioteca virtuală de Sociologie şi baza de date vor fi accesibile public, fiind postate pe internet, ele putându-se constitui în material pedagogic şi de lucru pentru studenţi şi cercetători, într-o vastă sursă de cunoştinţe în domeniul sociologiei, dar şi în bază de fundamentare şi analiză a unei ample cercetări sociologice ulterioare.
    Cele trei baze de date vor fi puse la dispoziţia tuturor celor interesaţi să realizeze studii folosind materialul furnizat de acestea, cu acces gratuit.
    Lucrările existente în Biblioteca Virtuală de Sociologie vor fi protejate în conformitate cu legislaţia drepturilor de autor.... mai mult...[1]
Unelte personale
Trusa de unelte