Psihologi copii
De la Publicitate Enciclopedica
Bibliografie
Psihologul copiilor
CUM VA POATE AJUTA PSIHOLOGUL?
- Cum ajung adultii sau copiii la psiholog? Fie investigatiile medicale arata ca problema pacientului nu este una somatica ci una psihica, fie pacientul însusi (sau parintii în cazul copiilor) considera ca "ceva nu este în regula" si ca în momente dificile "un ajutor", "un suport" din partea psihologului este binevenit.
- Adultii au, în general, doua atitudini fata de simptomele psihice ale copiilor. Ei invoca fie o boala, o "anomalie" fizica sau morala a copilului, fie reaua sa credinta, lenea, rautatea voita. Prima interpretare elibereaza copilul de orice responsabilitate, accentueaza sentimentele de inferioritate, dându-i impresia ca este "anormal". În plus, dezarmând copilul pentru viata sanatoasa, ea permite simptomului sa-si atinga scopul: fuga din fata angoasei, mai usoara decât lupta; ea da nastere nevrozelor caracterizate de refugiul în boala. Cea de-a doua interpretare încarca copilul cu toata responsabilitatea, provocând, prin retragerea afectiunii si a întelegerii, sentimente de vinovatie, legate de simptomul pe care copilul încearca sa-l depaseasca. Simptomul raspunde unei nevoi inconstiente, el decurge dintr-o pulsiune blocata sau refulata a carei energie trebuie sa gaseasca cu orice pret un mijloc de exprimare. De aceea, dupa o disparitie de moment, simptomul va reaparea cu atât mai puternic cu cât a fost mai serios combatut, deci cu atât mai puternic cu cât vointa si sensibilitatea copilului sunt mai mari; sau vom asista la aparitia altui simptom mai bine suportat de parinti.
Françoise Dolto identifica si o a treia atitudine care provoaca si mai multa disperare parintilor si copiilor. Dupa ce a ascultat si a recomandat diverse remedii, medicul poate spune: "Stati linistiti, nu-i nimic, e pe fond nervos", ceea ce echivaleaza cu: "Nu înteleg nimic si nici nu-mi pasa."
- Cum va poate ajuta psihologul într-o astfel de situatie? Ajutându-va sa întelegeti ca orice comportament are niste motive care nu sunt întotdeauna constiente. Prin investigarea si analizarea starilor si trairilor se poate ajunge, pe parcursul unei psihoterapii, la descoperirea sursei tulburarilor, la exprimarea conflictului sau a situatiei traumatice care a generat suferinta si astfel la rezolvarea problemei, fara riscul ca simptomul sa reapara sau sa fie înlocuit de altul.
- Deci rolul psihologului este de a va ajuta sa întelegeti problema si implicatiile ei, sa exprimati verbal sau prin alte modalitati continutul latent, ceea ce pâna atunci fusese ascuns, dat la o parte, ca fiind jenant, înspaimântator, neconform cu regulile sociale sau considerat fara importanta.
- Verbele "a se îmbolnavi" si "a se vindeca" sunt reflexive, deci pacientul este factorul hotarâtor în procesul vindecarii, terapeutul putând doar sa-l ajute. Este adevarat ca acest ajutor este, de cele mai multe ori, esential, întrucât simptomele au si un sens inconstient care nu este direct accesibil pacientului din pricina nenumaratelor rezistente psihice
Informatii suplimentare :[1]
