De la Publicitate Enciclopedica

Partajul

PARTAJ BUNURI COMUNE
Familie, Casatorie si Mosteniri
Împărţeala (partajul) este o modalitate prin care moştenitorii îşi realizează dreptul de a ieşi din indiviziune. Împărţeala poate avea loc prin învoială, iar în caz contrar, va putea fi realizată pe cale judiciară.

Împărţeala este reglementată de art. 728-799 C. civ. şi de dispoziţiile Legii nr. 603/1943 pentru simplificarea împărţelii judiciare.
Conditiile partajului
Împărţeala (partajul) moştenirii, ca de altfel orice împărţeală, se face cu respectarea unor condiţii generale de fond ce privesc:
- persoanele care pot cere împărţeala;
- capacitatea cerută de lege pentru a cere partajul;
- autorizaţii (dacă este cazul).
Persoanele care pot cere împărţeala moştenirii. Patru categorii de persoane pot cere ieşirea din indiviziune: coindivizarii (comoştenitorii), creditorii personali ai erezilor, cesionarii drepturilor succesorale şi procurorul (în condiţiile legii).

Capacitatea necesară pentru a cere împărţeala.
Pentru a participa valabil la împărţeală, coindivizarii trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu. Persoanele lipsite de capacitatea de exerciţiu (minorii sub 14 ani şi persoanele puse sub interdicţie) nu pot cere împărţeala decât prin reprezentantul legal (părinte sau tutore). Persoanele cu capacitate de exerciţiu restrânsă (minorii între 14-18 ani) pot cere personal împărţeala moştenirii, dar cu încuviinţarea prealabilă a ocrotitorilor legali. Când minorul vine la împărţeală în concurs cu părinţii, este necesară numirea unui curator, în condiţiile art. 132 şi 105 al. 3 din C. fam.

Obiectul împărţelii
Obiectul împărţelii îl constituie masa indiviză alcătuită, în principiu, din toate elementele patrimoniale existente la data deschiderii moştenirii.

Bunurile care pot face obiectul împărţelii.
Pot face obiectul partajului, toate bunurile care există în patrimoniul defunctului la data deschiderii moştenirii. Dacă bunurile ce urmează a fi împărţite fac parte din două sau mai multe moşteniri diferite, instanţa va fi obligată să stabilească bunurile care intră în masa fiecărei succesiuni, apoi partajul se va face în ordinea deschiderii succesiunilor (separat sau în cadrul aceluiaşi proces).
Bunurile care fac obiectul partajului, deşi nu existau la data deschiderii moştenirii. În această categorie intră următoarele bunuri:
1. Fructele naturale, civile şi industriale produse de un bun succesoral după data deschiderii succesiunii.
2. Bunurile readuse la masa succesorală ca efect al reducţiunii liberalităţilor excesive.
3. Bunurile care sunt aduse la masa succesorală ca efect al raportului donaţiilor.
4. Bunurile care sunt aduse la masa succesorală ca urmare a subrogaţiei cu titlul universal (de exemplu, preţul bunurilor moştenirii care au fost înstrăinate).

Bunuri care nu pot face obiectul împărţelii
1. bunurile individual determinate sau creanţele lăsate de defunct cu titlu de legat particular (acestea cuvenindu-se legatarului, la deschiderea succesiunii);
2. bunurile care prin natura sau destinaţia lor nu sunt susceptibile de a fi împărţite, cum ar fi: amintirile de familie, decoraţii, diplome etc.

Nu sunt supuse partajului nici drepturile reale de folosinţă asupra locurilor de veci şi lucrări funerare.
1. adăugirile şi îmbunătăţirile efectuate bunurilor de către unul sau unii dintre copărtaşi.
2. bunurile care fac obiectul dreptului de proprietate comună forţată sau perpetuă.

Formele impartelii
Împărţeala moştenirii poate fi cerută oricând şi se poate face prin bună învoială sau pe cale judecătorească.
Împărţeala prin bună învoială se face când sunt îndeplinite următoarele trei condiţii:
1. sunt prezenţi toţi comoştenitorii;
2. comoştenitorii au capacitatea deplină de exerciţiu;
3. toţi comoştenitorii să fie de acord cu realizarea împărţelii pe această cale.
În cazul neîndeplinirii condiţiilor de mai sus, actul juridic de împărţeală este anulabil.
Partajul se poate încheia în orice formă, chiar şi verbal. Prin bună învoială, comoştenitorii pot conveni asupra împărţirii totale sau parţiale a bunurilor sau pot împărţi doar folosinţa bunurilor succesorale (nu şi proprietatea lor). Partajul voluntar se poate realiza şi în faţa instanţei de judecată.
Împărţeala judecătorească.
Cazuri de imparteala judecatoreasca. Comoştenitorii pot cere direct împărţeala pe cale judecătorească, (fără o prealabilă încercare de împărţeală prin bună învoială). Impărţeala pe care judecătorească este obligatorie când:
- comostenitorii nu se inteleg cu privire la aceasta
- unul din comostenitori nu este prezent la imparteala, nici personal, nici prin reprezentant
- un comostenitor fiind interzis sau minor, autoritatea tutelara nu a incuviintat imparteala prin buna invoiala.

Reguli privind procedura împărţelii judecătoreşti.
Sesizarea instanţei de judecată va avea loc printr-o cerere de chemare în judecată, în care vor figura toţi comoştenitorii. Impărţeala judecătorească poate avea loc şi la cererea a cel puţin unuia din coindivizari, însă partajul nu se poate judeca în lipsa unuia dintre comoştenitori. Cererea de partaj va cuprinde numele defunctului, averea acestuia, numele şi prenumele moştenitorilor, cotele cuvenite acestora, datoriile şi creanţele comoştenitorilor faţă de defunct etc. Cererea de partaj va fi admisă, în principiu, printr-o încheiere care constată calitatea de comoştenitori a părţilor, cotele ce li se cuvin, bunurile care alcătuiesc masa succesorală, precum şi dacă împărţeala se va face prin tragere la sorţi, prin atribuire în natură sau dacă bunurile vor fi scoase la licitaţie. Procedura partajului judiciar se desfăşoară în două faze: cea de admitere în principiu şi cea a pronunţării hotărârii de ieşire din indiviziune. Nu este obligatoriu de urmat procedura admiterii în principiu, putând trece direct la partaj.
Hotărârea de partaj rămasă definitivă, constituie titlul executoriu.... mai mult...^[1]

Partajul după divorţ

• Art. 36 din Codul familiei arata ca, la desfacerea casatoriei, bunurile comune se impart intre soti potrivit invoielii acestora. Daca sotii nu se invoiesc asupra impartirii bunurilor comune, va hotari instanta judecatoreasca. O solutie fericita ar fi ca sotii sa se puna de acord asupra modului de partajare a bunurilor dobandite in timpul casatoriei. Acest lucru se poate face fie in fata instantei, fie prin intocmirea unui act notarial.
  
  Codul familiei introduce prezumtia ca orice bun dobandit in timpul casatoriei de oricare dintre soti devine comun; exista, insa, si bunuri proprii, aflate in proprietatea unuia din soti, dar acestea sunt stabilite de lege:
  a) bunurile dobandite inainte de incheierea casatoriei;
  b) bunurile dobandite in timpul casatoriei prin mostenire, legat sau donatie, in afara cazului in care dispunatorul a prevazut ca ele vor fi comune;
  c) bunurile de uz personal si cele destinate exercitarii profesiunii unuia din soti;
  d) bunurile dobandite cu titlu de premiu sau recompensa, manuscrisele stiintifice sau literare, schitele si proiectele artistice, proiectele de inventii si inovatii, precum si alte asemenea bunuri;
  e) indemnizatia de asigurare sau despagubirea pentru pagube pricinuite persoanei;
  f) valoarea care reprezinta si inlocuieste un bun propriu sau bunul in care a trecut aceasta valoare.
  
  De pilda, daca unul din viitorii soti este proprietarul locuintei in care sotii vor locui impreuna iar, pe parcursul casniciei, sotul neproprietar face anumite investitii in cladirea respectiva (zugraveli, gresie, faianta, etc), sotul proprietar nu trebuie sa-si inchipuie ca in urma partajului risca sa "piarda" propria locuinta in favoarea celuilat. Locuinta respectiva este bun propriu, deoarece a fost dobandit inaintea casatoriei, sotul celalalt putand avea, cel mult, un drept asupra cheltuielilor facute cu imbunatatirile.
  
  O alta problema la partaj este reprezentata de darurile de nunta. In general, s-a considerat ca darurile de nunta devin comune pentru ca sunt dobandite in timpul casatoriei. Insa, daca aceste daruri au valoare deosebita, constand in autoturisme, sume mari de bani, fara precizarea expresa ca darurile se fac ambilor soti, atunci bunurile vor fi proprii copilului parintilor donatori.
  
  Partea cea mai disputata atunci cand se face partajul bunurilor comune este criteriul dupa care se realizeaza stabilirea bunurilor comune si impartirea acestora. In practica judiciara, cota-parte ce se cuvine fiecaruia dintre soti se stabileste in raport cu contributia sa la dobandirea si conservarea bunurilor comune. Este vorba despre dobandirea tuturor bunurilor comune, deoarece acestea se afla in proprietate devalmasa, adica nu se poate stabili o cota-parte asupra bunurilor si, cu atat mai putin, asupra unui anumit bun. In stabilirea aportului fiecarui sot se va lua in considerare si munca pe care femeia o depune in gospodarie si pentru cresterea copiilor.
  
  Actiunea de partaj poate fi introdusa odata cu cererea de divort, dar si mai tarziu, deoarece este o actiune imprescriptibila, prin urmare nu are importanta cat timp a trecut de la divort pana la introducerea cererii de partaj.
  
  Instanta competenta pentru stabilirea partajului este cea de divort, daca impartirea se face in cadrul procesului de divort; in caz contrar, partajul este guvernat de dreptul comun..... mai mult... ^[2]

Cum se face partajul unui imobil cumparat prin credit anterior casatoriei?

• Transferarea dreptului de proprietate asupra unui bun imobil se efectueaza in momentul semnarii si autentificarii actului de transfer (contract vanzare cumparare, donatie, dezmembrare, etc), iar opozabilitatea fata de terti (comunicarea publica) se efectueaza la momentul intabularii acestui drept in carte funciara .

Rezulta ca unic proprietar este persoana care a perfectat in calitate de cumparator acest act, chiar daca, prin credit ipotecar, creditorul isi rezerva privilelgiu finantatorului asupra bunului.

Insa, daca imobilul nu este achitat integral pana in momentul casatoriei, viitorul partener (sot/sotie), la un eventual divort, ar detine un drept de creanta (ar avea de luat bani) asupra cuantumului achitat din momentul casatoriei.

Exemplu: sotul cumpara un apartament in suma de 50,000 Euro prin credit ipotecar si, pana la momentul casatoriei, achita 20,000 Euro. La un eventual divort, sotia detine un drept de creanta (anesc) supra sumei de 30,000 Euro (suma achitata dupa perfectarea casatoriei).

Aceast cuantum (stabilit prin partaj voluntar sau hotarare judecatoreasca) se inscrie in cartea funciara a imobilului pana cand ar fi achitat..... mai mult...^[3]