De la Publicitate Enciclopedica

Moarte clinica

• Moartea clinică reprezintă o situaţie aflată la limita dintre viaţă şi moarte, de cele mai multe ori fiind vorba despre pacienţi aflaţi în sitaţii critice din punct de vedere medical, având funcţiile vitale biologice-activitatea cardiacă şi respiraţia-abolite pentru anumite perioade de timp. Moartea clinică reprezentând de fapt perioada de timp în care organismul mai poate reacţiona la diverşi stimuli interni sau externi care pot determina reluarea activităţii automate a miocadului (muşchiul inimii) şi a respiraţiei, respectiv a centrilor nervoşi cardio-respiratori,situaţi în trunchiul cerebral. Reluarea activităţii automate ale acestor centri, care descarcă ritmic impulsuri nervoase către muşchii ce coordonează circulaţia sanguină(miocard), respectiv respiraţia(musculatura intercostală şi diafragmul)reprezintă resuscitarea propriu zisă, intervalul de resuscitare(de la oprirea funcţiilor vitale pană la reluarea lor) reprezentând de fapt fenomenul cunoscut sub numele de moarte clinică. Intervalul de resuscitare sau durata de timp în care un organism poate fi în moarte clinică, depinde de viabilitatea celulei nervoase, fenomenul devenind ireversibil în momentul în care centrii nervoşi cerebrali sunt lipsiţi de aportul de oxigen pe o perioadă de timp ce depăşeşte 5-10 minute.

Durata timpului după care mai este posibilă resuscitarea cardio-respiratorie variază în funcţie de vârstă, sex, diverse boli sau tare ale organismului, precum şi în funcţie de împrejurarea care a determinat evenimentul declanşator. Există situaţii când pacienţi consideraţi decedaţi prin submersie(înnec) în apă rece, au putut fi resuscitaţi după perioade de timp considerate iniţial depăşite pentru resuscitare, adică de ordinul orelor. Aceasta explicându-se prin faptul că la o temperatură scazută, nevoia de oxigen a celulelor nervoase este mult diminuată, ceea ce permite supravieţuirea lor un timp mai îndelungat. Faptul că oameni aflaţi în moarte clinică relatează diverse fenomene )desprinderea de trup, vizualizarea unor imagini sau diverse alte percepţii, se poate explica prin activitatea centrilor corticali, care rămâne prezentă în toata perioada intervalului de resuscitare.... mai mult...^[1]

---

Experiente in moarte clinica....

Totul, desigur, reprezinta o iesire neasteptata din atmosfera dominanta de pana acum, din cercurile medicale si stiintifice, care in general au considerat moartea ca un subiect „tabu" si au respins orice idee a supravietuirii dupa moarte, ea tinand doar de inchipuire si de superstitie, sau in cea mai buna situatie, au socotit-o ca o problema de credinta personala, pentru care nu exista nici o evidenta obiectiva. Cauza exterioara a acestei schimbari neasteptate de opinie este simpla: noile tehnici de readucere la viata din „moartea clinica" (mai ales prin pornirea activitatii inimii in urma stopului cardiac), care s-au raspandit tot mai mult in ultimii ani. Astfel, oamenii care s-au aflat in moarte clinica (fara puls sau batai de inima) au fost readusi la viata in numar mare, si multi dintre acesti oameni, alungandu-si teama de a nu fi considerati „nebuni", vorbesc acum deschis despre acest subiect. Dar exista o cauza interna a acestei schimbari, cat si „ideologia" ei, carora merita sa le dam atentie: de ce a ajuns acest fenomen dintr-odata foarte popular si in termenii carei invataturi religioase ori filosofice este inteles acesta de obicei\’ Acesta a ajuns deja unul dintre „semnele vremii", un semn al interesului religios din zilele noastre.
1. Experienta „in afara trupului"


„Ziua era foarte rece, totusi, pe cand eram in acea intunecime, tot ceea ce simteam era caldura si o stare de bine de nepovestit, pe care nu o mai traisem pana atunci ... imi aduc aminte ca ma gandeam ca trebuie sa fiu mort".
„Am inceput sa am simtamintele cele mai minunate. Nu eram in stare sa simt nimic altceva decat pace, stare de bine, usurare - doar liniste".
„I-am vazut aducandu-ma din nou la viata. Era cu adevarat uimitor. Nu eram foarte sus; era ca si cum as fi fost pe un suport, dar nu eram deasupra acelora; doar peste ei. Am incercat sa le vorbesc, dar nimeni nu ma putea auzi, nimeni nu ma asculta".
.
2. Intalnirea cu altii
Pentru foarte scurta vreme, sufletul ramane in starea lui de singuratate de dupa moarte de la inceput. Dr. Moody citeaza cateva cazuri de oameni care, chiar inainte de a muri, au vazut dintr-odata rude si prieteni deja morti.
„Doctorul m-a parasit si a spus rudelor mele ca eram pe moarte ... Mi-am dat seama ca toti acesti oameni se aflau acolo, mi se parea ca erau multi, plutind in jurul plafonului camerei. Toti acestia erau oameni pe care ii cunoscusem in decursul vietii, dar care trecusera in viata de dincolo inaintea mea. Am recunoscut-o pe bunica si pe o fata pe care o cunoscusem cand eram in scoala, si pe multe alte rude si prieteni ... Aveam o stare de fericire si am simtit ca ei venisera sa ma ocroteasca sau sa ma calauzeasca".
3. „Fiinta de lumina"
„Am auzit doctorii spunand ca eram mort, si aceasta s-a intamplat cand am inceput sa simt ca si cum ma rostogoleam, de fapt era un fel de plutire ... Totul era negru, in afara de acel drum, care pornea de la mine, pe care vedeam aceasta lumina. Era o lumina foarte, foarte stralucitoare, dar nu era prea intinsa la inceput. Cu cat ma apropiam de ea, se intindea tot mai tare".
Altcineva cand a murit, s-a simtit plutind „in aceasta lumina limpede, de cristal curat ... Este o lumina aparte, cum nu se afla nicaieri pe pamant. De fapt, eu nu am vazut o persoana in aceasta lumina, si totusi lumina aceasta are o anumita insusire, cu siguranta ca are. Este o lumina a intelegerii desavarsite si a dragostei desavarsite".
„Ma aflam in afara trupului, nu am nici un fel de indoiala despre lucrul acesta, pentru ca puteam sa-mi vad trupul pe masa salii de operatie. Sufletul meu era afara! Toate acestea m-au facut sa ma simt foarte rau la inceput, dar dupa aceea, a venit aceasta lumina foarte stralucitoare. La inceput parea ca este cam intunecata, dar apoi a fost ca un fascicul urias ... Mai intai, cand a venit lumina, nu-mi dadeam seama ce se intampla, dar apoi m-a intrebat intr-un fel oarecare, daca eram pregatit pentru a muri".
Aproape intotdeauna, aceasta fiinta incepe sa vorbeasca cu noul raposat (mai degraba printr-un fel de schimb de ganduri, decat prin cuvinte rostite); ea le „spune" intotdeauna acelasi lucru, care este talcuit de catre cei ce au trecut prin aceasta experienta, astfel: „Esti pregatit sa mori\’" sau „Ce ai facut cu viata ta ca sa-mi poti arata\’". Uneori, de asemenea, in legatura cu aceasta fiinta, muribundul vede un fel de infatisare rapida a intamplarilor trecute din viata sa. Oricum, totul intareste faptul ca aceasta fiinta, in nici un caz nu savarseste o „judecata" a vietilor sau faptelor lor; ea doar ii indeamna sa-si cerceteze vietile.... mai mult...^[2]