De la Publicitate Enciclopedica

@@pub}}

5 dintre cei mai mari psihologi

' Herman Ebbinghau's a fost un psiholog german, nascut in 1850, in Barmen (acum parte a Wuppertal-ului). Si-a desavarsit studiile la Universitatile din Bonn, Halle si Berlin, iar apoi a fost profesor in institutii de invatamant similare din Berlin, Breslau Si Halle.
Preocupat in mod deosebit de psihologia experimentala, a studiat diferite aspecte referitoare la memorie - facand experimente pe sine.
A creat metoda silabelor cu sens si fara sens aratand ca se pot invata 7-8 silabe fara sens la o singura lectura. A diferentiat conceptul de invatare mecanica, complementar invatarii constiente. A masurat efectele si diferentele intre acestea, curba invatarii si a uitarii imediate si in timp. Materialul cu sens poate fi memorat in a noua parte din timpul invatarii celui cu sens (la acelasi numar de silabe). In acelasi context, a studiat si problemele invatarii distantate in timp si concentrate.
Impreuna cu Arthur König a fondat prima revista germana de psihologie generala, in 1890.
In 1893, a activat prin studiile sale privind teoria vederii colorate, a surmenajului vizual la scolari si a elaborat teste de masurare a inteligentei la copii.
Lucrarile sale (Uber das Gedächtniss-1885, On Memory-1885, Foundation of Psychology-1902) au fost relevate de mai toti psihologii importanti. A murit in 1909 de pneumonie, la Breslau, in Germania.





Sigmund Freud s-a nascut in Imperiul Austro-Ungar in 1856. Familia sa s-a mutat la Viena cand el avea patru ani, unde si-a petrecut cea mai mare parte din viata. Desi facea parte dintr-o familie de evrei, Freud s-a considerat ateu. Se spune ca dinte cei sapte copii ai familiei Freud, Sigmund a fost favoritul mamei sale. Doar lui i s-a permis sa aiba o veioza la care sa poate citi noaptea, si este singurul care a avut propria camera in copilarie.
Freud a fost un elev de exceptie. Ca adult vorbea 8 limbi si a terminat scoala de medicina inainte de 30 de ani. Dupa absolvire a decis sa practice neurologia. Desi era interesat in primul rand de cercetare, situatia financiara nu i-a permis sa-si atinga scopurile. S-a casatorit si avut sase copii.
In 1900 a publicat cartea care a curentului psihanalitic. "Interpretarea viselor" a semnalat inceputul teoriei complexe a gandirii psihanalitice. Un an mai tarziu a publicat "Psihopatologia vietii cotidiene", in care afirma ca nu exista accidente. Termenul de "somn Freudian", referitor la blocarea inconstienta a limbajului a fost discutat in aceasta carte. In 1902 a fost numit profesor la Universitatea din Viena, numele sau incepand sa fie cunoscut pe plan mondial.
A continuat sa-si dezvolte ipotezele si in 1905 a socat lumea cu teoria dezvoltarii psihosexuale, afirmand ca sexualitatea este cel mai puternic dintre impulsuri, chiar si copiii experimentand atractie si dorinta sexuala. Printre cele mai cunoscute concepte se numara complexul lui Oedip (atractia baietilor fata de mama, competitia cu tatal); conceptele de id, ego si superego ca structuri ale personalitatii; mecanismele de aparare, ca negarea, sublimarea, formarea reactiei, proiectia, deplasarea.
In 1906 s-a format Societatea de Psihanaliza, din care au facut parte si alti mari psihologi, ca Alfred Adler si Carl Jung. In 1909, Freud era cunoscut in toata lumea.
Diagnosticat cu cancer in 1923, datorita consumului de tutun, Freud a suferit peste 30 de interventii chirurgicale in urmatorii 16 ani. Ca revolta fata de teoria sa, partidul nazist din
Germania i-a ars cartile in 1933, iar cand au invadat Austria in 1938 pasaportul sau a fost anulat, fiind nevoit sa fuga in Anglia impreuna cu famlia sa. Stressul emotional, fizic, financiar, datorat cancerului si amenintarii naziste i-a cauzat moartea un an mai tarziu.
Teoriile sale sunt considerate valabile si astazi, fiind studiate in cursurile de psihologie sau filosofie. Unii considera ca aceste teorii sunt inca acceptate pentru ca nu s-a putut demonstra contrariul, in timp ce altii il considera un geniu. Indifferent de opinie, numele si teoria lui Freud nu vor disparea inca mult timp din cartile de specialitate.





Jean Piaget s-a nascut in Elvetia si la varsta de 10 ani si-a inceput deja cariera de cercetator si scriitor. A studiat stiintele naturale la Universitatea din Neuchatel, unde si-a obtinut doctoratul in zoologie. Ca profesor in domeniul psihologiei copilului a condus multe cercetari de epistemologie genetica. A fost interesat de rolul factorului genetic in dezvoltarea copilului. Este faimos pentru elaborarea teoriei dezvoltarii cognitive. In aceasta teorie, Piaget a semnalat stadiile prin care copilul trece in drumul spre aparitia gandirii formale. A murit la Geneva la varsta de 84 de ani.
Jean Piaget, psiholog, biolog, epistemolog si logician elvetian, profesor si creatorul unei renumite scoli psihologice, este foarte pentru munca sa de pionierat privind dezvoltarea inteligentei copiilor. Studiile sale au avut un impact major in campul psihologiei si educatiei.
S-a nascut la 9 august 1896, in Neuchatel. A scris si publicat prima sa lucrare stiintifica la varsta de 10 ani. A studiat la Universitatea din Neuchatel si a primit doctoratul in biologie la varsta de 22 de ani. Dupa studii de biologie, Piaget s-a orientat spre psihologie, dar pregatirea sa de naturalist s-a resimtit in toate studiile si cercetarile sale. A studiat si realizat cercetari mai intai in Zürich, Elvetia si, apoi, la Sorbonna in Paris, unde si-a inceput studiile privind dezvoltarea capacitatilor cognitive. A predat la diverse universitati europene in timp ce isi continua cercetarile si scrisul. A urmat lui Claparéde la conducerea Institutului \’J.J.Rousseau\’ (1929-1967). In 1956 a infiintat Centrul International de Epistemologie Genetica la Universitatea din Geneva, iar, mai tarziu devine codirector al Biroului International privind Educatia. A murit la Geneva, in 17 septembrie 1980.
In studiile sale, Piaget a elaborat o teorie originala asupra genezei si mecanismelor gandirii denumita teoria operationala. El a delimitat stadii si serii de operatii ale inteligentei. In ce priveste stadiile:
> stadiul senzorialo-motor, desfasurat de la nastere pana la varsta de 2 ani, cand copilul este preocupat cu castigarea controlului motor si invatarea obiectelor fizice.
> stadiul preoperational, intre 2 si 7 ani, cand copilul este preocupat cu calificarea verbala.
> stadiul concret operational, intre 7 si 12 ani, cand copilul incepe sa se descurce cu conceptele abstracte, cum ar fi numerele si relatiile, inrudirile.
> in fine, stadiul, formal operational, intre 12 si 15 ani, etapa in care copilul incepe sa rationeze logic si sistematic.
Intr-o alta conceptie acestea sunt denumite: stadiul animist infantil, cel al gandirii magice, al gandirii referential egocentrice-sincretice, subictivist-autista si in fine, al constituirii gandirii concrete si apoi a celei formal-logice.
Operatiile folosite de gandire se dezvolta si ele si se exprima ca operatii de: clasare, seriere, numarare, masurare, deplasare in spatiu si in timp etc. Operatiile se datoreaza interiorizarii, transpunerii in plan mental a actiunii cu subiectele. Operatiunile devin reversibile si se coordoneaza cu alte operatii integrandu-se in structuri de ansamblu. Reversibilitatea, capacitatea de a inversa si reconstitui operatii, caracterizeaza, conform opniei lui Piaget, gandirea operationala privitoare la relatiile dintre subiect si obiect.
Intre multitudinea de probleme ce au constituit obiectul preocuparilor lui Piaget se regasesc si urmatoarele:
Psihologia copilului
Este stiinta care studiaza comportamentul copiilor, inclusiv insusirile fizice, cognitive, motorii, lingvistice, privind perceptia, sociale si emotionale, de la nastere pana la adolescenta.
Din 1920, psihologul elvetian Jean Piaget a scris despre dezvoltarea gandirii copiilor. Piaget a pus bazele epistemologiei genetice, considerandu-se o persoana care studiaza originile cunoasterii umane, iar teoriile sale au fost determinante in progresul cunoasterii psihologiei copilului. Munca sa implica metode experimentale si observationale si, in justificarea comportamentului, a combinat, a reunit variabile biologice si ambientale. Piaget considera ca de la nastere oamenii sunt \’invatacei activi care nu necesita stimulente exterioare\’. El considera, in acest context, ca dezvoltarea cognitiva parcurge cele patru stadii prezentate mai sus.
Adolescenta
Adolescenta este o etapa a maturizarii cuprinsa intre copilarie si perioada adulta.
Jean Piaget considera adolescenta ca fiind inceputul etapei gandirii formal operationale ce poate fi caracterizata ca o gandire care implica deductii logice. Psihologul presupune ca aceasta etapa se desfasoara printre persoanele indiferente la experientele educationale. Dovada cercetarii a respins aceasta ipoteza, aratandu-se ca abilitatea adolescentilor de a solutiona probleme complexe este o functie a invatarii si educatiei acumulate.
Accesul, calea educationala
Munca lui Jean Piaget a avut un impact major asupra teoriei educationale in secolul al xx-lea, in special in Europa. Piaget a scris mult despre dezvoltarea modelelor gandirii si limbajului la copii. A examinat in randul copiilor conceptele de numar, spatiu, logica, geometrie, realitate fizica si judecata morala. Piaget a crezut ca, explorand mediul lor inconjurator, copiii isi creeaza propriile conceptii cognitive, sau intelectuale asupra realitatii. Prin continua interactiune cu mediul ce-i inconjoara ei adauga si rearanjeaza, rearmonizeaza conceptiile despre lume. Piaget a afirmat ca inteligenta umana se dezvolta in etape, fiecare dintre acestea sporind intelegerea lumii de catre individ intr-un mod nou si mai complex.
Psihologia educationala
Teoria lui Piaget conform careia capacitatea intelectuala este calitativ diferita la varste diferite si copii au nevoie de interactiunea cu mediul inconjurator pentru a castiga competenta intelectuala, a influentat stiinta educatiei si psihologia. Acest nou concept asupra inteligentei a afectat modelul, proiectul invatarii naturale pentru copiii mai mici si dezvoltarea matematicii si programelor stiintifice.
Aspecte criminologice
Criminologia reprezinta studiul stiintific asupra criminalilor si comportamentului criminal.
Piaget porneste de la cele patru stadii ale dezvoltarii cognitive a copilului. Astfel, el considera ca la inceput regulile sunt date, impuse de puterea celorlalti. Mai tarziu insa, copiii isi dau seama ca pot inventa si modifica regulile. Pornind de la teoria lui Piaget, in anii \’60, psihologul american Lawrence Kolhberg dezvolta o teorie a evolutiei morale bazata pe o multitudine de etape.
Opera lui Piaget cuprinde aproximativ 100 de carti stiintifice si numeroase articole si studii: Le langage et la pensée chez l\’enfant, Le jugement et le raisonnement chez l\’enfant, La naissance de l\’intelligence chez l\’enfant, La formation du symbole chez l\’enfant, La psychologie de l\’intelligence, Introduction a l\’épistémologie génétique, De la physique de l\’enfant a la logique de l\’adolescent, Les mécanismes perceptifs, Traité de psychologie expérimentale, Epistémologie des sciences de l\’homme etc.
Psihologul elvetian Jean Piaget a ramas cel mai creativ, mai original si mai mare psiholog al mijlocului secolului XX, chiar daca i se poate reprosa faptul ca a vorbit de un copil vesnic, abstract, normativ, nu unul concret, determinat social-istoric si educativ ca dezvoltare.





Wilhelm Wundt a fost psiholog german, s-a nascut in 1832, in Neckarau (acum parte a Mannheim-ului). A studiat medicina, apoi si-a indreptat atentia catre probleme de fiziologie. A frecventat cursurile Universitatii din Tübingen si Heidelberg, precum si ale Institutului de Psihologie din Berlin. In Universitatea din Heidelberg il regasim si ca profesor in perioada 1858 - 1874; la fel, a activat ca si profesor de filosofie la Universitatile din Zürich (1874 - 1875) si, respectiv Leipzig (1875 - 1917). A oferit primul curs academic de psihologie in 1862 si a infiintat primul laborator de psihologie experimentala in 1879.
Cu aceasta din urma realizare, fostul elev al lui Johanes Müler si asistent al lui Helmholtz, a devenit fondatorul psihologiei moderne contemporane experimentale. Experimentele efectuate in laboratoarele de la Leipzig au avut ca obiect senzatiile, perceptiile subiective ale duratei, timpul de reactie. In acest context, in perioada 1857 - 1862, a publicat numeroase articole si trei carti : Despre miscarile musculare, Despre senzatii si Despre psihicul uman si animal. Wundt a diferentiat o desfasurare de pocese mentale , dar si un "timp muscular" - necesar intrarii muschilor sub comanda. Fenomenul a fost numit aperceptie.
In conceptia lui Wundt existau atomi ai spiritului. In laboratoarele sale au studiat numerosi psihologi, atat europeni, cat si americani; de pilda: Stanley Hall, James McKeen Cattell (1880 - 1944), Edward Titchener (1869 - 1979), G. Stratton, Kraepelin, G. Bourdon, A. Michotte. Rezultatele obtinute in laborator erau publicate in revista Philosophischen Studien, de asemenea fondata de Wundt. In aceeasi idee, printre elevii lui s-au numarat C. Radulescu-Motru, Ed. Gruber, Fl. Stafanescu-Goanga.
Daca in ceea ce priveste procesele elementare, caile experimentale i-au fost de un real folos, nu acelasi lucru se poate spune despre procesele mai inalte de cunoastere, care i s-au parut inabordabile in laborator. Asociatia si sinteza psihica constituie in conceptia lui Wundt instrumentele explicative ale proceselor psihice complexe.
Una dintre cele mai ample lucrari ale sale a fost Psihologia popoarelor (1900 - 1920). A tratat aici specificul etnic al popoarelor: miturile, prejudecatile, superstitiile, mentalitatile lor. Lucrarea demonstreaza spiritul enciclopedic si exceptionala forta de munca care a stat si la baza elaborarii unei lucrari de logica (1880), a uneia de etica (1889) si a unui sistem de filosofie (1889). Una din opiniile dezvoltata in aceste lucrari a constituit-o ideea ca senzorialitatea se distribuie diferentiat prin trei dimensiuni complexe: placere-neplacere, excitare-liniste, opresiune-relaxare.
Mare si multilateral erudit al vremii sale, Wundt a murit in 1920, dar opera sa a ramas de mare interes in sondarea activitatii sale.

Fiziolog de formatie, Ivan Pavlov si-a realizat cel mai cunoscut experiment in domeniul psihologiei pornind de la studiul digestiei. In timpul experimentului a constat ca subiectii (caini) au reflex salivar inainte de prezentarea hranei. A inceput sa studieze acest fenomen si in cele din urma a dezvoltat unul dintre cele mai laudate studii despre conditionare, care i-a adus premiul Nobel. Conditionarea clasica se refera la o grupare a unor stimuli diferiti care vor determina in final raspunsuri similare. Cu alte cuvinte, cand hrana (ca stimul neconditionat) este insotita de sunetul unui clopotel (ca stimul conditionat), acest sunet va determina dupa mai multe repetari acelasi raspuns ca si hrana (salivatie).
S-a nascut in 14 septembrie 1849 la Ryazan, unde tatal sau, Peter Dmitrievich Pavlov, era preotul satului. La inceput a fost educat la scoala bisericii si apoi la seminarul teologic de acolo.
Inspirat de ideile progresiste raspindite de D.I. Pisarev, cel mai eminent critic literar rus al perioadei si de I.M. Sechenov, parintele fiziologiei ruse, Pavlov a abandonat cariera religioasa si si-a dedicat viata stiintei. In 1870 s-a inscris la Facultatea de Fizica si Matematica pentru a urma cursul de stiinte naturale.
Pavlov a fost foarte pasionat de fiziologie care a avut o importanta fundamentala in toata viata lui. In timpul primului curs, in colaborare cu un alt student, Afanasyev, el a realizat primul sau tratat, o lucrare referitoare la fiziologia nervilor pancreatici. Lucrarea a fost larg apreciata, acordindu-i-se o medalie de aur.
In 1875, si-a completat cursul cu un capitol important, primind gradul de Candidat al stiintelor naturale. Impulsionat de interesul coplesitor pentru fiziologie, el a decis sa-si continue studiile, urmind Academia de Chirurgie Medicala. A absolvit aceste studii in 1879, primind inca o medalie de aur. Dupa o examinare competenta a obtinut o bursa la Academie si aceasta, impreuna cu pozitia lui de director al laboratorului de fiziologie al celui mai faimos clinician rus, S.P. Botkin, i-a permis sa-si continue munca de cercetare. In 1883, si-a sustinut teza de doctorat, cu subiectul "Nervii centrifugali ai inimii". In aceasta lucrare a dezvoltat conceptul de nervism (=conceptie fiziologica care extinde influenta sistemului nervos asupra unui numar foarte mare de activitati ale organismului, n.t.) folosind ca exemplu nervii inimii descoperiti de el, iar mai tirziu a pus bazele principiilor de functionare trofica a sistemului nervos. In aceasta lucrare, ca si in altele bazate mai ales pe cercetarile din laboratorul de la clinica Botkin, Pavlov a aratat ca exista un model de baza in functionarea reflexelor organelor circulatorii.
In 1890, a fost invitat sa organizeze si sa conduca Departamentul de Fiziologie al Institutului de Medicina Experimentala. Sub conducerea lui, care a continuat pina la sfirsitul vietii, Institutul a devenit unul dintre cele mai importante centre de cercetare fiziologica.
In 1890, a fost numit profesor de farmacologie la Academia Medicala Militara, conducind Departamentul din 1895 pina in 1925.
Intre anii 1891 si 1900, a atins apogeul in cercetarea fiziologiei digestiei la Institutul de Medicina Experimentala. Aici a dezvoltat metoda chirurgicala "cronica" cu larga folosinta la fistule, ceea ce i-a permis observarea continua, in conditii relativ normale, a functiilor diferitelor organe. Aceasta descoperire a deschis o noua era in dezvoltarea fiziologiei pentru ca, pina atunci, metoda folosita a fost aceea a vivisectiei (=disecare a unui animal viu pentru a studia un fenomen fiziologic, n.t.) "acute", functia unui organ deducindu-se printr-un proces de analiza. Aceasta insemna ca cercetarea functiilor oricarui organ necesita distrugerea relatiilor normale dintre organe si mediu. O asemenea metoda era inadecvata ca mijloc de determinare a functiilor reglatoare ale unui organ sau de descoperire a legilor care guvernau organismul ca un intreg in conditii normale - probleme care impiedicau dezvoltarea stiintelor medicale. Cu aceasta metoda de cercetare, Pavlov a deschis calea spre orizonturi noi in medicina teoretica si practica. Cu o claritate extrema, el a aratat ca sistemul nervos a jucat rolul dominant in reglarea procesului digestiv, aceasta descoperire fiind baza fiziologiei moderne a digestiei. Pavlov a facut cunoscute rezultatele cercetarii sale in acest domeniu care sunt de mare importanta in medicina practica, in lucrarile expuse in 1895 si publicate in 1897, sub titlul "Consideratii referitoare la principalele glande digestive".
Cercetarile lui Pavlov din doemniul fiziologiei digestiei l-au condus la crearea unei stiinte a reflexelor conditionate. In studiul reflexelor de reglare a glandelor digestive, Pavlov a acordat atentie speciala fenomenului de "secretie psihica", care este cauzata stimulii nutritivi. Aplicind aceasta metoda - dezvoltata de colegul lui, D.D. Glinskii, in 1895 - de stabilire a fistulelor in canalele glandelor salivare, Pavlov a fost capabil sa experimenteze natura acestor glande. O serie de experimente au condus la respingerea interpretarii subiective a secretiei salivare si, de asemenea, pe baza ipotezelor lui Sechenov potrivit caruia activitatea psihica era de natura reflexa, l-au facut sa concluzioneze ca si aici era implicat un reflex nu neaparat permanent, ci temporar sau conditionat.
Descoperirea functionarii reflexelor conditionate face posibil studiul tuturor activitatilor psihice in mod obiectiv in loc de a recurge la metodele subiective care au fost pina atunci necesare; era acum posibil sa investigheze prin mijloace experimentale cele mai complexe relatii dintre organism si mediul extern.
In 1903, la al XIV-lea Congres International Medical din Madrid, Pavlov a citit lucrarea "Psihologia experimentala si psihopatologia animalelor". In cadrul acestei lucrari, s-a dat definitia reflexelor conditionate si a altor reflexe si s-a aratat ca reflexul conditionat ar trebui privit ca un fenomen psihologic elementar care in acelasi timp este si un fenomen fiziologic. Rezulta de aici ca reflexul conditionat a fost un indiciu al intelegerii mecanismelor de reactie la animale si oameni, in mediul lor si a facut posibil un studiu obiectiv al activitatii psihice.
In consecinta, intr-un program de ceretare sistematica, Pavlov a transformat incercarea teoretica a lui Sechenov de descoperire a mecanismelor reflexe ale activitatii psihice intr-o teorie al reflexelor conditionate demonstrata experimental.
Ghidindu-se dupa principiile invatarii materialiste a legilor care guverneaza activiatea organismelor vii, Pavlov a dedus trei principii pentru teoria reflexelor: principiul determinismului, principiul analizei si sintezei si principiul structurarii.
Dezvoltarea acestor principii de catre Pavlov si scoala lui a ajutat la construirea unei teorii stiintifice a medicinei si descoperirea legilor ce guverneaza functionarea organismului ca un intreg. Experimentele facute de Pavlov si elevii lui au aratat ca reflexele conditionate au originea in cortexul cerebral care actioneaza ca "prim distribuitor si organizator al intregii activitati a organismului" si care este responsabil pentru echilibrul delicat al animalului cu mediul. In 1905, s-a stabilit ca orice agent extern ar putea deveni semnalul pentru formarea unui nou reflex conditionat, daca coincide cu un reflex obisnuit. In urma descoperirii acestui postulat general, Pavlov a recurs la investigarea "reflexelor conditionate artificiale". Cercetarile desfasurate de-a lungul anilor au relevat, pentru prima data, legile fundamentale care guverneaza functionarea cortexului emisferelor cerebrale. Multi fiziologi au incercat sa dezvolte legile fundamentale descoperite de Pavlov. Ca rezultat al acestor cercetari s-a obtinut o intreaga teorie pavloviana referitoare la activitatea nervoasa superioara.
Chiar si in primele stadii ale cercetarii, munca lui Pavlov a fost recunoscuta. In 1901 a fost ales membru corespondent al Academiei de Stiinte Ruse, in 1904 i s-a acordat premiul Nobel, in 1907 a fost ales academician; in 1912 i s-a acordat o decoratie la Universitatea din Cambridge si in anii urmatori a fost membru de onoare al unor societati stiintifice straine. In cele din urma, la recomdandarea Academiei Medicale din Paris, in anul 1915, i s-a acordat ordinul Legiunii de Onoare.
Dupa revolutia din octombrie, un decret guvernamental special semnat de Lenin in 24 ianuarie 1921, sublinia "serviciile stiintifice extraordinare ale academicianului I.P. Pavlov, care sunt de o importanta enorma clasei muncitoare din intreaga lume".
Partidul Comunist si guvernul sovietic le-au acordat, lui Pavlov si colaboratorilor sai, mijloace nelimitate. Uniunea Sovietica a devenit un centru important in studiul fiziologiei si faptul ca cel de-al XV-lea Congres International de Fiziologie din 9 - 17 august 1935 a fost tinut la Leningrad si Moscova arata in mod clar acest lucru.
Pavlov si-a directionat toata energia inspre reformele stiintifice. A depus mult efort in transformarea institutelor de psihologie in centre de cunoastere stiintifica si, in general, a reusit.
Pavolv a intretinut o mare scoala de fiziologi care a produs foarte multi elevi distinsi. El a lasat cea mai bogata mostenire stiintifica - un grup stralucitor de elevi, care ar putea continua dezvoltarea teoriei maestrului lor.
In 1881, Pavolv s-a casatorit cu Seraphima (Sara) Vasilievna Karchevskaya, profesoara, fiica unui medic din flota Marii Negre. La inceput ea a avut o pierdere de sarcina, se spune ca datorita faptului ca trebuia sa alerge dupa un sot care mergea prea repede. In cele din urma au avut un fiu, Wirchik, care a murit timpuriu; trei fii, Vladimir, Victor si Vsevolod, unul dintre ei fiind un binecunoscut medic si profesor de fizica la Leningrad. Au mai avut si o fiica, Vera.
... mai mult ... ^[1]