Iubiri
De la Publicitate Enciclopedica
Bibliografie
Cuprins |
Iubirea
- Iubirea adevarata e ca un trandafir superb, rosu, parfumat, înflorit, dar cu foarte multi ghimpi, care straluceste în lumina soarelui. Daca vrei sa îl ai, trebuie sa îl cultivi. Ca si cel mai priceput gradinar sa-l ingrijesti, sa ai rabdare sa creasca, sa se dezvolte si sa infloreasca, sa îl aperi de geruri si de furtuni, de hoti si de alti daunatori. Mai presus de orice, trebuie sa crezi cu putere ca frumusetea exista si ca o vezi ca se manifesta în viata ta, prin frumusetea unica a acestui trandafir. Când va înflori în toata plenitudinea sa, bucura-te de minunea existentei lui, culege-l cu grija, chiar daca vei sângera datorita ghimpilor sai, iar parfumul pe care îl vei obtine, pastreaza-l toata viata, si daruieste din el oricui are nevoie, dar si reteta ta de bun cultivator... si poate un lastar de trandafir, rosu, stralucitor, parfumat, pentru a fi cultiva în gradina vietii oricui va putea deprinde de la tine arta cresterii trandafirilor.
A iubi este o artã, dupã cum si a trãi este o artã. Dacã vrem sã aflãm cum sã iubim, sã obtinem mãiestria în aceastã artã, va trebui sã procedãm asa cum se procedeazã când vrem sã învãtãm orice altã artã: muzicã, picturã, dans, arta medicinei sau a ingineriei. Vom avea nevoie de anumite abilitãti cum ar fi urmãtoarele:
1. Disciplinã - A dobândi arta iubirii solicitã disciplinã, o angajare puternicã a timpului si a întregii fiinte.
2. Concentrarea - este conditia pentru a putea întelege deplin persoana iubitã, pentru a putea pãtrunde în universul ei interior.
3. Rãbdarea - Arta iubirii nu se deprinde repede, ci prin exercitiu îndelungat, prin tehnica pasilor mici. Deprinderile de contact erotic se dezvoltã treptat implincând rãbdare fatã de sine si fatã de celãlalt.
4. Sensibilitatea - Aceastã calitate devine o deprindere eroticã ce constã în constientizarea la nivel superior a trãirilor senzitive, asociate cu emotii si sentimente. A pune sensibilitatea în serviciul iubirii înseamnã a deveni constient de un gând incorect, atunci când concentrarea, disciplina si rãbdarea au adormit, când esti tensionat si nu ai relatii bune cu ceilalti.
5. Depãsirea narcisismului - Narcisismul este centrarea pe propria plãcere, dar iubirea solicitã un mod de manifestare lipsit de egoism, rezonabil, o anumitã modestie.
Iatã ce afirmã poetul musulman Rumi în legãturã cu dobândirea mãiestriei în arta iubirii:
"Într-adevãr, niciodatã cel care iubeste nu cautã sã fie cãutat de cel iubit.
Când strãfulgerarea iubirii a atins inima aceasta, sã stii cã existã iubire si în inima aceea.
Când iubirea lui Dumnezeu creste în inima ta, fii sigur cã si Dumnezeu te iubeste pe tine.
Nici un sunet de aplauze nu se poate face auzit de la o singurã mânã, fãrã cealaltã mânã.
Întelepciunea Divinã este destinul, si el este cel care a hotãrât sã ne iubim unul pe celãlalt.
Cãci asa este dat sã fie în lumea aceasta: iecare parte a lumii sã-si aibã perechea sa.
În ochii înteleptului, Cerul este bãrbatul, iar Pãmântul, femeia:
Pãmântul are grijã sã facã sã creascã tot ce lasã Cerul sã cadã.
Când Pãmântului îi lipseste cãldura, Cerul i-o trimite; când îsi pierde prospetimea si umezeala, Cerul i le redã.
Cerul stã tot timpul de veghe ca un bãrbat ce-i poartã de grijã nevestei sale.
Iar Pãmântul se ocupã mereu de cele ale casei: naste si hrãneste tot ceea ce poartã.
Priveste Pãmântul si Cerul ca având inteligentã, cãci fac ceea ca fac fiintele inteligente.
Dacã ei doi nu ar avea plãcere unul de celãlalt, de ce ar sta îmbrãtisati ca indrãgostitii?
Fãrã Pãmânt cum ar putea înflori florile si pomii?
Si ce ar mai produce atunci apa si cãldura Cerului?
Asa cum Dumnezeu a pus dorinta în bãrbat,i în femeie pentru ca lumea sã fie perpetuatã prin unirea lor,
Asa a implantat EL în fiecare parte a existentei, nãzuinta cãtre o altã parte.
Ziua si Noaptea sunt dusmani pe fatã si totusi servesc amândouã aceluiasi scop,
Fiecare iubindu-l pe celãlalt ca sã-si poatã face impreunã lucrarea ce o au de fãcut amândoi,
Fãrã Noapte, natura omului nu ar câstiga nimic, si astfel nu ar avea nimic de cheltuit Ziua."... mai mult...[1]
Iubiri scrise in stele
- Astrologia iti poate spune multe despre tine si despre ceea ce te asteapta in relatia de cuplu. Poti sa surazi ingaduitor si sa afirmi ca nu crezi asa ceva! Insa orice astrolog iti va spune ca primul pas in cunoasterea fatetelor ascunse ale propriei personalitati este sa tii cont de elementul fundamental caruia ii apartii - pamant, foc, apa sau aer.
Chiar daca mai exista si alti factori astrologici care explica atractia ta pentru o anumita persoana sau de ce ai reactionat aparte intr-o anume situatie, elementul care te defineste este cel care iti hotaraste destinul in dragoste sau fericirea in casatorie. Iar de realitatea compatibilitatilor astrologice te poti convinge singura acum!... mai mult...[2]
Iubirile imposibile
- Ea nu cred ca stie nimic. Si cand o vad urata, mica, simpla, naiva daca nu chiar prostuta si lipsita de gust, cultura sau inteligenta, o fiinta stearsa si chiar departe de fi macar atragatoare in vreun fel stiu ca nu o voi putea insela poate niciodata. Mi-e rusine. De slabiciunea mea si de asa numita ironie a sortii.
El este un om cum nici nu crezi ca mai exista, destul de tare cat sa reziste la nenumarate incercari, dar fara sa faca si compromisuri. Iar generozitatea lui nu are limite: gaseste mereu resurse sau o vorba buna pentru a-i ajuta pe cei aflati in dificultate. Pana si eu am ajuns la el cand ma simteam pierduta si nu stiam incotro o voi lua. M-a primit alaturi, sa lucrez la el, si fara sa-mi reprosesze nimic a trecut peste toate greselile pe care le-am facut.
Ea este sotia, iar eu nu sunt nimic. Nu sunt amanta, nu s-ar putea pentru ca el este fidel. Ma intreb daca o iubeste intr-adevar. Daca da, nu inteleg pentru ce. Pe mine, insa, m-a protejat din prima clipa, stiind ac sunt la capatul puterilor.
Am stat alaturi un an, apoi am gasit ceva mai interesant si el a fost primul care m-a impins mai departe, spunandu-mi ca ma voi putea intoarce oricand. Am plecat. Nu de tot, din cand in cand ne revedem, mai ales ca suntem nascuti in aceeasi zi si ne serbam impreuna.
Cu ceva timp in urma a avut un accident groaznic; a scapat fara o zgarietura. Atunci am simtit prima data ca mi s-ar fi terminat o mare parte din viata daca n-ar mai fi fost. La un moment dat i-am spus-o, simteam ca trebuie s-o stie, ca nimic n-ar fi la fel daca as ramane fara el. Dar n-am avut puterea sa-i spun pana la capat ca-l iubesc. Ca este singurul barbat pe care cred ca merita sa-l iubesti din toti pe care ii cunosc, mai ales de cand am iesit dintr-o casnicie nereusita.
Dar cine sunt eu? Nici macar nu sunt "cealalta", sunt doar o alta "fraiera" care s-a indragostit de un barbat care a ajutat-o cand era ca un caine de pripas pe care nu-l vroia nimeni. Dar o si iubeste? Eu stiu sigur ca nu voi renunta la el, n-am luptat niciodata pentru cineva sau ceva pentru ca am considerat ca mi se cuvine si nu eu trebuie sa fiu cea care sa cucereasca. Dar acum trebuie sa incerc sa-i fiu aproape, chiar daca nu voi fi niciodata mai mult decat o tolerata.
Insa eu nu vreau numai mana pe care mi-a intins-o ca sa ma ajute sa ma tin iar pe picioare, dupa ce trecusem printr-o perioada oribila. Eu vreau partea aceea de suflet pe care cred, uneori, ca mi-o da. Vreau doar acea privire plina de drag pe care mi-a daruit-o de cateva ori, cand i-am spus ce mult inseamna el pentru mine.
Pentru mine, el este o mare iubire, pe care nu pot s-o numesc, s-o chem, s-o cer.
Iubirile care ne dor si care ne cresc, iubirile pe care nu le putem trai in vazul intregii lumi sunt, adesea, prea mari si grele ca sa le ducem, dar fara ele viata noastra ar ramane goala. De aceea il iubesc, pentru ca el imi da sens vietii chiar si in zilele banale cand ii stau alaturi si poate nici nu ma priveste.... mai mult...[3]
De ce dor iubirile?
- Am crezut intotdeauna ca o despartire doare fiindca cel iubit iese definitiv din viata ta si moare pentru sufletul tau; ca suferim o pierdere irecuperabila si, odata cu el, piere si o parte din noi. De aceasta data am pierdut persoana iubita, insa nu si prietenul din el, nu omul care a fost si este dispus sa-mi fie alaturi la bine si la greu. Insa, oferindu-mi umarul cald pe care sa pot jeli pierderea sa imi face durerea poate si mai grea.
Cred ca in acest amalgam de sentimente care incearca sa transforme iubitul in prieten si dragostea pasionala in amicitie abstracta sufletul meu se rupe incet, dar sigur, in mici farame lipsite de orientare, rezultand un talmes - balmes de durere si amor.
De ce dor iubirile?Iata-ma deci rugandu-l sa ma lase, sa-mi fie dusman si nu prieten, sa faca loc unui alt om caruia sa ma plang si sa il plang, sa-l pot uri si uita. Cateva clipe mai tarziu, realizand pierderea definitiva ma zvarcoleam de durere. La ce bun sa-l uit de tot? Cu ce putere sa rup raul de la radacina? De parca o iubire, fie ea si sfarsita, poate fi rea. Am inteles totusi ca despartirea doare sub orice forma: fie ca il pierzi de tot, ori numai ca amant. Asa ca i-am ingaduit apropierea, savurandu-i prezenta, sorbindu-i cuvintele, alimentandu-mi visurile si alinandu-mi precum un dependent suferinta sperand ca "astazi" va fi ultima zi in care il voi iubi.
De ce doare dragostea? Fiindca organismul uman e prevazut pentru moderatie. Tot ceea ce depaseste pragul firescului doare: frigul aspru iti tortureaza pielea, caldura excesiva duce la pierderea cunostintei, iar dragostea provoaca o grava anemie sufleteasca. Orice sentiment ce se ridica deasupra sferei comune provoaca o pierdere subita a oricarui reflex de aparare. Si atunci doare. Fiindca nu stim sa ne aparam. Si nu ne pasa. Traim momentul, iar apoi traim de dragul momentului trecut, iar intr-un sfarsit, uitam momentul si nu mai stim bine de ce si pentru ce traim. Stim doar ca am iubit. Si doare.
Ce ne ramane? Sa chibzuim amorul cu pipeta, sa cumpatam fiece gram de afectiune si sa refuzam sa ne expunem la extreme. Sa traim pentru a respira si pentru a manca si cam atat. Precum un parazit. Deci este adevarat ca iubirea ne-a transformat din nevertebrate in fiinte superioare. Oare ne era rau sa fim amibe?
Nu mai stiu daca am fost proiectati pentru iubire. Poate ca am inventat-o noi pe parcursul evolutiei. Pentru ca aveam nevoie de justificari pentru faptele noastre, iar dragostea este deseori folosita drept pretext. Poate ca n-am dreptate. Sau poate ca am si traim cu totii un sentiment copiat la indigo secole de-a randul, asumandu-ne fiecare originalitatea trairilor.
Fie iubirea chiar un sentiment inventat si copiat merita trait macar o data in viata. Sau poate doar o singura data. ... mai mult...[4]
