Istoria telefonului mobil
De la Publicitate Enciclopedica
Bibliografie
Istoricul telefonului mobil – de la “caramida” la bijuterie
Istoria telefonului mobil incepe in anii 1940 dupa cel de-al II-lea Razboi Mondial. Desi telefoanele mobile primitive existau dinaintea celui de-al II-lea Razboi Mondial acestea nu erau decat doua unde radio convertite folosite de autoritati sau in industrie cu apeluri conectate manual la reteaua de telefonie fixa.
In anii 30 multe nave de lupta si remorchere din New York aveau astfel de radiotelefoane. Aceastea erau servicii particulare. Telefonul mobil este un dispozitiv fara fir care face legatura catre o retea de telefonie si este oferit publicului larg de catre un furnizor comun sau de catre un serviciu public. Mai mult, istoria telefonului mobil nu este un simplu studiu al telefonului, aparatul propriu-zis ci o privire asupra sistemului de telefonie fara fir la care acesta este conectat.
Dupa cel de-al 2-lea Razboi Mondial nevoia de comunicare a populatiei care fusese indelung neglijata putea in sfarsit facuta publica. Multe orase zaceau in ruina. Posta, telegraful si companiile private de telefonie s-au concentrat mai intai asupra telefoniei si serviciilor interurbane dar s-a continuat cercetarea si dezvoltarea radio -mobilului. Americanii au condus aceasta miscare cu prioritate redusa din trei motive: SUA erau intacte fizic dupa razboi, laborateoarele de telefonie Bell dispuneau de un numar mare de ingineri si cercatatori in domeniu, iar compania Motorola se marise semnificativ in timpul celui de-al 2-lea Razboi Mondial. Cererea consumatorilor, facilitatile de cercetare si capacitatea de productie existau în cazul telefoniei mobile a Statelor Unite. Pe 28 iulie 1945, un celular radio sau sistem cu arie redusa a fost descris in presa.
Seful Comisiei Federale de Comunicatie a SUA (CFC) a descris pentru Saturday Evening Post functionarea unui serviciu bazat pe doua unde radio convertite in band de frecventa de 460 MH. Comisarul J.K. tocmai fusese intervievat de catre personalul AT& T. Acestia facusera speculatii despre comunicatia fara fir din America de dupa cel de- al 2lea Razboi Mondial. In mod inselator intitulat Phone me by Air interviul acordat de catre Jeff revistei Post nu a sugerat conectarea radioului mobil la sistemul de telefonie interurbana. A descris însa refolosirea frecventei intr-o arie restânsa, principalul element al radioului celular. Milioane de utizatori vor putea utiliza acelasi canal in toata tara.
Transmitatoare de putere mica folosind unde de joasa frecventa vor impiedica interferenta semnalelor in orasele apropiate. În ciuda entuziasmului initial al lui Jeff, CFC nu a alocat niciodata spectrul necesar pentru acest serviciu. Cu toate acestea, inginerii radio se gandeau la celular desi nu puteau înca sa puna în practica acest proiect.La un an dupa publicarea acestui articol de reper a început comercializarea primului serviciu de telefonie mobila. In Saint Louis, Missourri, AT &T si una din companiile regionale de telefonie, Bell, au pus in functiune STM sau Serviciul de Telefonie Mobila. Motorola a construit radiourile si Bell System le-a instalat. STM a fost conceput dupa modelul radioului conventional. O antena pozitionata central transmitea unde, pe o arie extinsa, catre telefoane mobile aflate în miscare.
Mobilele, toate avand la baza radio telefonul din masina transmiteau catre receptoare amplasate in jurul orasului. Traficul de informatii de la receptor la emitator era realizat prin intermediul unui operator situat la un birou central de telefonie care realiza legatura între cei doi. STM folosea sase canale in banda de 150 MH cu spatiu 60KH intre canale. Probleme neasteptate legate de interferentele canalelor au fotat Bell System sa reduca numarul canalelor la trei. Liste de asteptare s-au format în fiecare din cele douazeci si cinci de orase in care a fost introdus STM.[1]
