Istoria filmului

De la Publicitate Enciclopedica

La inceputul secolului XIX, oamenii de stiinta au remarcat un nou fenomen vizual: o suita de fotografii individuale, puse in miscare, poate genera iluzia miscarii. Ei au atribuit aceasta experienta fenomenului numit inertia perceptiei optice, unde retina ochiului retine o fractiune de secunda imaginea dupa ce aceasta a disparut. Capacitatea ochiului de a retine imagini vizuale, a fost considerata un principiu fundamental in dezvoltarea filmului, chiar daca relatia sa cu perceptia miscarii inca nu este foarte bine inteleasa.

In anul 1830, a fost descoperit zootropul. Acesta era constituit dintr-o toba adanca cu o banda de desene in jurul suprafetei interioare. In momentul in care era invartita se producea efectul de miscare.

In anul 1870, inventatorul francez Emile Reynaud a imbunatatit ideea zootropului si a adaugat oglinzi in centrul tobei.

Cativa ani mai tarziu, tot Reynaud a dezvoltat o versiune a zootropului pentru proiectie, folosind un reflector si o lentila care marea imaginile in miscare.

In 1892 a inceput sa organizeze proiectii publice la Teatrul Optic din Paris, unde sute de desene rulau pe o bobina invartita de insusi Reynaud, proiectii ce durau aproximativ 15 minute.

In anul 1870 in California, fotograful britanic Eadweard Muybridge, in urma unui pariu angajat cu magnatul Leland Stanford, realizeaza o suita de fotografii ale unui cal in galop.

Fotografiile au surprins calul cu toate picioarele deasupra pamantului, iar Muybridge a pornit intr-un turneu pentru a-si arata fotografiile in miscare folosind un mecanism pe care l-a numit zoopraxiscop.

Aceste reusite ale lui Muybridge l-au stimulat pe omul de stiinta francez Etienne-Jules Marey sa creeze un echipament destinat inregistrarii si analizei miscarii omului si a animalelor. Inventia s-a numit camera cronofotografica si putea sa inregistreze mai multe imagini suprapuse una peste cealalta.

In 1885 americanul George Eastman a introdus rola de hartie (pelicula) sensibilizata la actiunea luminii, in locul placilor de sticla individuale folosite pana atunci.

In 1889, Eastman a inlocuit rola de hartie, cu celuloid - un material sintetic imbracat cu o emulsie de gelatina.

Intre anii 1896 si 1912 Melies a realizat 500 de filme, cel mai cunoscut fiind: "Le voyage dans la lune" (1902), care, intr-una din scene prezinta figura animata a lunii, lovita in ochi de o racheta. Acest mic filmulet era o ecranizare dupa Jules Verne. Alte filme care i-au adus lui Melies consacrarea au fost: L'Affaire Dreyfus (1899), Le sacre d'Edouard VII (1902) si Cendrillon (Cenusareasa-1899).

Din pacate, Melies nu a putut sa lupte impotriva marilor companii de productii cinematografice aparute in anii 1910. Dupa Primul Razboi Mondial, filmele sale au fost in mare parte uitate, dar in anii 20 au fost redescoperite si in 1931, Melies a primit Legiunea de Onoare din partea guvernului francez. Henri Langlois (responsabil cu arhiva de film francez) a creat in 1936 Cinemateca Franceza si a salvat o mare parte din filmele lui Melies. Langlois a supravegheat restaurarea lor.

In Statele Unite, un fost proiectionist, Edwin S. Porter, a preluat comanda productiei de filme in compania lui Edison (1901) si a inceput sa realizeze filme mai lungi care spuneau o poveste. Ca si in cazul filmelor lui Melies, aceste filme necesitau mai multe cadre care trebuiau montate intr-o secventa narativa. Cel mai cunoscut film al lui Porter - si poate cea mai cunoscuta capodopera a inceputului cinematografului - a fost "The Great Train Robbery" (1903), care are meritul de a transforma filmul intr-un spectacol comercial. Cu schimbari rapide de locatii, incluzand actiune intr-un tren in miscare, acest film a oferit spectatorilor o viziune foarte exacta a ceea ce a devenit simbolul spectacolului cinematografic. Porter a continuat sa faca filme de scurt metraj pentru Edison pana in anul 1912, cand s-a hotarat sa plece si sa colaboreze cu compania "Famous Players" (stramosul lui Paramount). Din nefericire, lipsit de imaginatie, Porter a realizat filme la fel cum le realiza pentru Edison, singura diferenta fiind ca erau mai lungi. Cu timpul industria l-a depasit.

Cinematograful Lumiere

Edwin S. Porter a renuntat la regie in anul 1916 si s-a intors la meseria pe care o iubea - lucrul la propriile-i masinarii. In anul 1941, el s-a stins din viata.

David Wark Griffith - numit "Parintele filmului american" s-a nascut in Kentucky (oraselul La Grange). A fost actor la diverse companii de teatru pana cand a ajuns sa joace pentru compania de film "American Mutoscope and Biograph" (1908). Ulterior el a devenit regizor la un studio din New York. Pentru Biograph, Griffith a realizat peste 450 de filme. In tot acest timp, si-a strans in jur o echipa de profesionisti, inclusiv cativa actori cunoscuti ai vremii (Mary Pickford, surorile Gish, Mabel Normand, Mae Marsh) si regizori cunoscuti (Mack Sennet si Erich von Stroheim). Griffith a colaborat foarte mult cu legendarul operator Billy Bitzer. In 1913, Griffith a parasit compania Biograph pentru a se muta in studiourile companiei Reliance-Majestic, apoi a devenit producator independent. Filmele sale "Judith of Bethulia" (1914), "The Birth of a Nation" (1915) si "Intolerance" (1916) l-au consacrat ca fiind cel mai mare producator de filme al Americii. "Nasterea unei natiuni" este considerat unul dintre cele mai importante filme facute vreodata. Elementele sale rasiste au provocat proteste, manifestatii si violenta ce au dus la cenzura filmului.

In 1920, alaturi de actorii Douglas Fairbanks, Mary Pickford si Charlie Chaplin, Griffith a fondat "United Artists Corporation", o puternica casa de productie. Dintre filmele pe care le-a realizat in aceasta perioada amintim: "Broken Blossoms" (Muguri Zdrobiti - 1919), "Way Down East" (1920), "The Orphans of the Storm" (1922), "America" (1924), "Battle of Sexes" (1928) si "Lady of the Pavements" (1929). Toate aceste filme sunt mute, cu exceptia ultimului care era cantat. Griffith a realizat si doua filme sonore: "Abraham Lincoln" (1930) si "The Struggle" (1931) - dar nu au avut la fel de mare succes precum filmele mute.

Peste ocean, in Marea Britanie, cinematograful a inceput sa devina din ce in ce mai fascinant. Cea mai importanta institutie care s-a ocupat de film la inceputurile sale a fost Scoala de la Brighton. Scoala a fost fondata in anul 1851, de catre Sir Henry Cole si era o scoala de arta si arhitectura. Reputatia scolii a crescut in anul 1925 cand studentii au cucerit un mare numar de medalii la "Exposition des Arts Decoratifs et Industriels in Paris". O sectie importanta a acestei scoli este scoala de film, unde au absolvit cineastul George Albert Smith, descoperitorul prim-planului si John Williamson, celebru pentru introducerea decupajului regizoral. Scoala de film de la Brighton activeaza si in prezent si este una dintre cele mai solicitate scoli de cinema din Europa si din lume.

Industria filmului francez (cea mai puternica inaintea Primului Razboi Mondial) a fost marginalizata dupa razboi. Cu toate acestea, nici o tara nu a avut atata devotament si pasiune pentru arta filmului asa cum au avut-o cineastii francezi. Intr-o atmosfera tensionata de razboi, filmul a capatat o semnificatie unica in viata intelectuala franceza de la inceputul secolului XX.

Una dintre cele mai importante companii de productii cinematografice a fost creata in anul 1895 de catre Leon Gaumont. Gaumont s-a lansat in fabricarea aparatelor de fotografiat si de filmat in aprilie 1896 cand a propus clientilor sai un aparat care inregistra si proiecta imagini animate - cronofotograful imbunatatit al lui Georges Demeny. Strainii s-au dovedit cei mai fideli cumparatori ai noului aparat. Pe langa aparatul propriu-zis, strainii cumparau si filmuletele demonstrative realizate de catre echipa lui Gaumont. In 1900, la Expozitia Universala, Gaumont a prezentat noua sa inventie, aparatul sonor care imbina un proiector si un fonograf.

Leon Gaumont isi continua cercetarile asupra sunetului si culorii si in 1906 comercializeaza cronofonul. Din echipa lui Gaumont faceau parte printre altii Louis Feuillade (a devenit director artistic), Leonce Perret, Henri Fescourt si Emil Cohl (realizatorul primelor desene animate). Dupa ce a deschis cate o sala de proiectie pe cele mai cunoscute bulevarde din Paris, Gaumont a achizitionat hipodromul din Paris si l-a transformat in cea mai mare sala de cinema din lume. Hipodromul a devenit Gaumont Palace si si-a deschis portile in septembrie 1911. Sala dispunea de 3400 de locuri si avea o inaltime de 20 de metri. Dupa moartea lui Louis Feuillade (februarie 1925) productia cinematografica se opreste.

Leon Gaumont semneaza o colaborare cu Metro-Goldwyn, astfel luand nastere compania Gaumont Metro Goldwyn (G.M.G.). Dintre productiile acestei companii amintim "Ben Hur" (de Fred Niblo) si "Napoleon" (de Abel Gance). ^[1]