Interdictie vanzare constituire Legea 18/1991
De la Publicitate Enciclopedica
Interdictie
Art. 32. - (1) Terenul atribuit conform art. 19 alin. (1), art. 21 şi art. 43 nu poate fi înstrăinat prin acte între vii timp de 10 ani, socotiţi de la începutul anului următor celui în care s-a făcut înscrierea proprietăţii, sub sancţiunea nulităţii absolute a actului de înstrăinare.
(2) Constatarea nulităţii poate fi cerută în justiţie de către primărie, prefectura, procuror, precum şi de către oricare persoană interesată.
Cazuri
- Art. 18. - (1) Terenurile din extravilan aduse sau preluate în orice alt mod în patrimoniul cooperativei agricole de producţie de la cooperatori sau de la alte persoane care au decedat şi nu au moştenitori, precum şi terenurile pentru care nu s-au formulat cereri de restituire rămân la dispoziţia comisiei.
(2) Toate terenurile cooperativei agricole de producţie care nu sunt atribuite conform art. 14-17, precum şi terenurile extravilane proprietatea statului aflate în folosinţa cooperativei, rămân, de asemenea, la dispoziţia comisiei, urmând a fi atribuite altor persoane îndreptăţite, potrivit prevederilor prezentei legi.
(3) Terenurile neatribuite, rămase la dispoziţia comisiei, după încheierea integrală a reconstituirii drepturilor de proprietate, trec în domeniul privat al comunei, oraşului sau al municipiului, urmând a fi puse la dispoziţia celor care doresc să întemeieze sau să dezvolte exploataţii agricole, prin închiriere, concesionare sau vânzare, în condiţiile legii sau puse la dispoziţie pentru obiective de interes social.Nota Indaco
- Art. 19. - (1) Membrilor cooperatori activi care nu au adus teren în cooperativa agricolă de producţie sau au adus teren mai puţin de 5.000 mp, precum şi celor care, neavând calitatea de cooperatori, au lucrat în orice mod, ca angajaţi în ultimii 3 ani în cooperativa sau în asociaţii cooperatiste, li se pot atribui în proprietate loturi din terenurile prevăzute la art. 18, dacă sunt stabiliţi sau urmează să se stabilească în localitate şi nu deţin teren în proprietate în alte localităţi. Suprafaţa atribuită în proprietate se va determina ţinând seama de suprafaţa terenurilor, numărul solicitanţilor şi de suprafaţa atribuită celor care au adus pământ în cooperativa agricolă de producţie.
- Art. 21. - (1) În localităţile cu excedent de suprafaţa agricolă, cu deficit de forţă de muncă în agricultură, din terenurile prevăzute la art. 18 se poate atribui în proprietate teren până la 10 ha în echivalent arabil tuturor familiilor care solicita în scris şi se obliga să lucreze această suprafaţă.
(2) Familiile fără pământ sau cu pământ puţin din alte localităţi, care solicita în scris, pot primi în proprietate până la 10 ha teren în echivalent arabil, cu obligaţia de a-şi stabili domiciliul în comuna, oraş sau municipiu, după caz, şi de a cultiva pământul primit, renunţând la proprietatea avută în localitatea lor, din extravilan.
- Art. 43. - (1) În zona montană - defavorizată de factori naturali cum sunt: clima, altitudinea, panta, izolarea - se poate atribui în proprietate, la cerere, o suprafaţa de teren de până la 10 ha în echivalent arabil familiilor tinere de ţărani care provin din mediul agricol montan, au priceperea necesară şi se obliga în scris să-şi creeze gospodării, să se ocupe de creşterea animalelor şi sa exploateze raţional pământul în acest scop.
(2) Terenurile prevăzute la alineatul precedent se atribuie din domeniul privat al comunei, oraşului sau al municipiului, după caz.
(3) Atribuirea în proprietate a terenurilor se face prin ordinul prefectului la propunerea primăriilor.