Inceputul conectarii

De la Publicitate Enciclopedica

Pe timpul CP/M-ului, preţul perifericilor de calitate era exorbitant. Un disc de 14" şi 10MB, care consuma 5 amperi şi făcea zgomot ca un avion care decola, era tot atât de scump ca şi un calculator. O imprimată matriceală, care nici nu se apropia de calitatea unei letter-quality, era o resursă preţioasă. În momentul lansării calculatorului IBM PC preţurile scăzuseră, dar erau încă destul de mari. Pe scurt, perifericele calculatoarelor personale erau ca aurul: rare şi scumpe.

Nu era practic ca fiecare calculator să aibă disc şi imprimată, deşi fără ele productivitatea calculatoarelor personale era mai mică. O altă problemă era folosirea în comun a datelor. Dacă aveai nevoie de un document creat de altcineva, trebuia să iei dischetă, să-ţi pui pantofii de sport şi să alergi la acel microcalculator să-l iei. De aici, numele acestui tip de partajare a datelor: „reţea sportivă”.

„Reţeaua sportivă”

Acest tip de reţea a ridicat multe probleme. Cum puteai să fii sigur că documentele cu care lucrai erau la zi, dacă diverse copii modificate de un număr oarecare de oamenii circulau pe diverse dischete? Cum poţi opri furtul documentelor? Cum poţi opri furtul documentelor? Şi dacă ultima versiune, şi singura, a unui document se află pe o singură dischetă folosită de cineva drept suport pentru ceaşcă de cafea? Şi dacă...?

Existau sute de probleme cu această reţea şi toate evidenţiau o singură soluţie: nevoia, absolută necesitate, de a schimba documentele electrice între calculatoare. Combinaţi cu dorinţa de a schimba, de a folosi în comun discuri şi imprimate scumpe, şi aveţi o problemă la care să meditaţi. Nevoia de a folosi în comun date şi periferice a stimula crearea primei reţele locale de calculatoare, dar aşa cum veţi vedea, problema centrală a fost nevoia de a folosi în comun date.

Comutatoarele de date

O modalitate de a folosi în comun periferice a fost folosirea unui comutator de date: un dispozitiv ce permite doar unui utilizator la un moment dat să folosească dispozitivul, ca exemplu o imprimată. Dacă o altă persoană folosea imprimata când doreai tu să o foloseşti, trebuia să aştepţi până termina. Un comutator de date poate fi comparat cu o coadă la bancă. Orice persoană (datele ce vor vi imprimate) care se aşează prima coadă (comutatorul) ajunge prima la casier (imprimanta). Restul trebuia să aştepte până ce aceasta termină.

Comutatorul de date oferă utilizatorului o conexiune pe portul serial sau paralel, pe bază căreia primul utilizator care cere primeşte dreptul de folosi imprimanta. Calculatorul care nu mai are nevoie de periferic trebuie să trimită o secvenţă de caractere prin care spune de fapt „Am terminat”.

Aceste dispozitive, deşi erau bune pentru imprimantă şi plotere (ele încă mai sunt folosite – câteva companii încă le mai oferă ), nu permiteau folosirea în comun a discurilor. De asemenea, necesitau o linie dedicată între calculator şi comutator. Aceasta devenea dificil de realizat când calculatoarele erau răspândite pe o suprafaţă mare, şi imposibil dacă erau mai multe calculatoare.

„Aici servesc discuri”

Prima încercare de a realiza ceea ce astăzi numim reţea locală (LAN) a fost tehnologie, acum învechită, numim disc server. Un disc server era un calculator, prin care, printr-o tehnică de comunicaţie oarecare, era legat de un grup de calculatoare numit clienţi. El rula un sistem de operare special care era proiectat astfel încât să poată permită accesul mai multor clienţi în acelaşi timp la disc şi la imprimată: acest sistem se numeşte sistem de operare pentru reţea (Network Operating System sau NOS).

2.Funcţionarea reţelei

Aplicaţia client/server

Primele aplicaţii de reţea erau în majoritate programe integrate. De exemplu, dacă ofereau o bază de date multiutilizator ele aveau şi partea frontală (front-end) de interacţiune cu utilizatorului şi „motorul” bazei de date (partea de program care lucra cu fişierele bazei de date) pe acelaşi PC. Singura parte care se putea afla în reţea, pe server, era baza de date.

În această configuraţie, calculatorul client realiza toată prelucrarea datelor (citire, căutare a înregistrărilor dorite între datele citite etc.). Aplicaţiile acestea pot fi descrise ca având doar client. Serverul era o simplă „pompă” de date: trimitea utilizatorului date din fişierele aflate pe disc sau le primea şi le stoca pe disc.

n ultimii ani au apărut un număr mare de sisteme de bază de date sofisticate care pun în reţea „motorul” de acces la baza de date care se află în parte frontală (front-end) utilizatorul. Acestea se numesc sisteme client/server.

O dată cu îmbunătăţirea performanţelor datorită eliminării supraîncărcării reţelei cu transferuri mari de date, mai există şi avantajul faptului că serverul poate deservi mai mulţi clienţi în acelaşi timp. Întregul proces de sincronizare al accesului la baza de date, care trebuia realizat de clienţi, este acum realizat de server, ceea ce face aplicaţiile mai simple şi întregul sistem mai eficient.

Bazele de date nu sunt singurele aplicaţii care pot fi realizate în sistem client/server. Alte aplicaţii client/server includ servere de poştă electronică, sisteme de vizualizare pe calculator a imaginilor şi urmărire serviciilor de reţea.

Avantajele sistemelor client/server sunt următoarele:

O securitate mai bună, deoarece accesul la datele din baza de date server este indirect. Utilizatorii nu pot vedea fişierele de date decât dacă li se dă acest drept în mod explicit.

Performanţele pot fi îmbunătăţite uşor, deoarece o mai bună proiectare a serverului poate duce la o mai bună coordonare a utilizatorilor care doresc servicii în acelaşi timp şi, de aici, performanţe mai bune. În cazul severelor de baze de date prin reţea pentru a găsi ce îi interesează; e suficient ca ele să trimită cereri către server, iar serverul le va trimite doar rezultatele pe care le doresc.

Creşte raportul calitate/preţ. Clienţii trebuie doar să aibă suficientă putere de calcul pentru a rula partea frontală (front-end). (Când sunt necesare performanţe mai mari, serverul poate fi înlocuit cu un calculator personal mai performant şi, respectiv, mai scump).

Dezavantajele sistemelor client/server:

Complexitatea: nu este simplu, de obicei, să configurezi şi să administrezi sisteme client/server.

Necesităţi: pentru a avea mulţi utilizatori, serverul din sistemele client/server are nevoie de un calculator scump. Aplicaţiile de pe server au tendinţa să devie mai mari şi mai complexe şi au nevoie de mai multă memorie RAM.

Preţ: performanţele serverului scad o dată cu creşterea numărului de utilizatori. Pentru a reface performanţele, serverul de bază de date trebuie să ruleze pe o maşină dedicată acelui server. Deci, acolo unde cândva era un server dedicat general, care funcţiona şi ca server de bază de date, acum avem un server dedicat general şi un server de baze de date dedicat, ceea ce duce cel puţin la dublarea costului.

Tehnologii de grup

Tehnologiile de grup (groupware) sunt un set de tehnologii care au scopul de a îmbunătăţi productivitatea a doi sau mai mulţi utilizatori care cooperează în realitate unor obiective comune. Ideea este ca o dată ce reţeaua uneşte utilizatorii, munca şi comunicările cu privire la ea pot fi automatizate pentru îmbunătăţirea fluxului muncii şi a oportunităţilor. Teoretic, un grup de oameni care muncesc împreună într-o activitate comună sau pentru obiective comune poate fi mult mai eficient decât un grup de oameni care muncesc independent. Deoarece calculatoarele îmbunătăţesc dialogul între membrii grupului şi urmăresc progresele lor, detaliile nu vor mai fi omise, iar desfăşurarea poate fi foarte uşor de urmărit.

Aceste idei au fost aplicate la procese cum sunt planificate şi administrate proiectelor. Planificarea în reţea permite unui grup dintr-o reţea să-şi facă orare pe reţea. Când vor să-şi coordoneze activităţile, de exemplu să stabilească o întâlnire, orarul grupului poate fi examinat şi poate fi găsit momentul când toţi membrii sunt disponibili. Folosind poşta electronică, aceştea pot fi rugaţi să va şedinţă (sau în organizaţiile mai autoritate li se ordonă).

Alte caracteristici ale aplicaţiei de grup:

-Sisteme de informare (oferite în sisteme de poştă electronică cum ar fi cc: Mail).

-Baze de date folosite în comun.

-Sisteme de conducere a proiectelor.

-Servicii de bibliotecă (pentru administrarea documentaţiilor aparţinând unui grup).

Sisteme de control al versiunii (asemănătoare cu serviciul de bibliotecă, dar cu facilităţi de control al arhivării şi găsirii diverselor versiuni de fişier; aceste sisteme sunt de obicei folosite pentru dezvoltarea programelor).

Una dintre cele mai lăudate aplicaţii ale tehnologiilor de grup, Lotus Notes, este un sistem de baze de date cu poştă electronică. Rolul lui Notes este de a răspândi informaţiile deţinute în bazele de date ale organizaţiilor, la un număr oarecare de utilizatori. Sistemul permite duplicarea şi sincronizarea mai multor copii de baze de date.

O altă direcţie principală a aplicaţiilor de grup este posibilitatea urmăririi fluxului muncii. Ideea este că grupurile de utilizatori care sunt într-o reţea pot beneficia de automatizarea activităţilor de rutină. Mare parte a sistemelor care se ocupă de fluxul muncii se bazează pe formulare. Ele primesc date de la o persoană, pe care apoi le transmit, dacă e posibil cu date suplimentarea din alte surse, celorlalţi membri. Ele au mecanisme pentru contabilizarea şi urmărirea tranzacţiilor şi raportarea stadiului muncii. Obiectivele vor fi mai rar uitate sau amânate, deoarece calculatoarele sunt mai de încredere decât oamenii. Fluxul muncii este concept atât de important în reţele, încât multe dintre principalele companii producătoare de produse de reţea au investit în companii care dezvoltă tehnologii de bază pentru suportul fluxului muncii.

Problema cu aplicaţiile de grup este că e greu ca oamenii să se obişnuiască cu ea! („Poţi să duci un cal la apă, dar nu poţi să-l faci să bea.”). ^[1]