De la Publicitate Enciclopedica

Fitoterapie

Fitoterapia - utilizarea plantelor medicinale în scop terapeutic - are o vechime de mii de ani şi o eficienţă deja dovedită. Ea foloseşte plantele sub formă de extracte totale, spre deosebire de medicina alopată care recomandă doar substanţe extrase din plante.

Printre avantajele ei se numără accesibilitatea (plantele sunt uşor de procurat şi ieftine), acţiunea blândă şi lipsa efectelor adverse (când se respectă dozele adecvate), tratarea bolnavului ca întreg (plantele au efecte fizice şi psiho-emoţionale şi echilibrează organismul la toate nivelele). Plantele medicinale se pot folosi în paralel cu medicamentele alopate (cu câteva mici excepţii, la care trebuie să se ţină seama de antagonismul dintre unele medicamente - de exemplu anticoagulantele - şi unele plante).

Fitoterapia modernă studiază compoziţia chimică a plantelor în laboratoarele farmaceutice şi argumentează ştiinţific utilizările tradiţionale ale unor plante.

Tratamentul cu plante medicinale dă rezultate foarte bune în afecţiunile uşoare, funcţionale sau în stadiile incipiente ale bolilor. În bolile cronice, în care a apărut deja afectarea organică, fitoterapia are un rol adjuvant şi poate contribui la o parţială reversibilitate a simptomelor sau leziunilor.

Aceste afirmaţii se aplică la modul general, deoarece se constată în practica medicală că important este pacientul şi nu boala (diagnosticul), căci adeseori dorinţa bolnavului de a se vindeca poate face adevărate minuni, în pofida statisticilor nefavorabile ale bolii de care acesta suferă. De asemenea, există practicieni ai medicinei naturale care au demonstrat, prin studii efectuate în clinici, că bolile grave pot fi vindecate; a se consulta în această direcţie cartea doctorului Dean Ornish - Revoluţie în terapia bolilor de inimă (apărută şi la noi în ţară), în care acesta arată cum leziunile coronariene grave sau ateroscleroza sunt fenomene reversibile dacă se urmează un program de tratament naturist, sau lucrarea doctorului Max Gerson Terapia cancerului. Există şi practicieni naturopaţi nemedici care aduc numeroase mărturii ale unor cazuri vindecate prin terapii naturale (ex. Rudolf Breuss – Modalităţi de tratare a cancerului, leucemiei şi a altor boli aparent incurabile ş.a.m.d.).

În general, răspund bine la tratamentul fitoterapeutic următoarele boli:

- alergiile, astmul bronşic, reumatismul (unele forme), bolile de piele

- bolile psihosomatice, nevrozele, insomnia, tulburările de memorie la vârstnici

- infecţiile cronice microbiene, parazitozele, unele afecţiuni virale

- stările de stres şi epuizare, carenţele în anumite vitamine şi minerale

- intoxicaţiile cronice, hipercolesterolemia

- ulcerul gastro-duodenal, dischinezia biliară, enterocolita, colonul iritabil

Atenţie! Efectele plantelor se instalează în timp şi necesită o administrare prelungită - de la 2-3 săptămâni la câteva luni, în funcţie de gravitatea şi vechimea bolii, reactivitatea organismului şi perseverenţa bolnavului în a urma tratamentul. În cazul bolilor foarte grave, tratamentul poate dura şi 2-3 ani, urmând o schemă terapeutică indicată de medic.

Contraindicaţiile fitoterapiei:

Nu vom apela la fitoterapie în situaţiile urgenţelor medicale (cu foarte mici excepţii) sau chirurgicale şi nici în cazul bolilor infecţioase grave (ex. septicemii, meningite etc.).

Măsuri orientative:

1 linguriţă=5 ml lichid sau 1-3 g plantă uscată (cca. 1 g flori şi frunze subţiri, 2 g frunze şi ramuri, 3 g scoarţe şi rizomi)

1 lingură=15 ml lichid sau 5-10 g plantă uscată

1 vârf de cuţit=0,5-1 g plantă uscată

1 cană =200-250 ml lichid.

20 picături apă distilată=1 g

50-60 picături tinctură (în funcţie de concentraţia de alcool)=1 g

... mai mult...^[1]

---

Recomandari cu privire la recoltarea, uscarea si conservarea plantelor medicinale

Deoarece la baza eficientei terapeutice a plantelor medicinale sta relatia substanta activa - actiune farmacodinamica, de prima importanta este calitatea plantelor din care vom prepara retete recomandate in aceasta lucrare.

In primul rind dorim sa subliniem faptul ca recoltarea plantelor medicinale din flora spontana trebuie facuta din zone nepoluate, cit mai indepartate de unitatile industriale, de asezamintele omenesti si cai de acces dintre localitati (margini de drumuri, cai ferate, sosele etc.)

Al doilea element pentru obtinerea unui material de buna calitate il constituie cunoasterea organului de planta cu continutul cel mai ridicat in substante active (radacini, rizomi, parti aeriene, scoarte, frunze, flori, fructe, seminte). Acesta se va deduce din insasi formularea data pentru fiecare planta, ceai medicinal, tinctura, extract sau alta forma farmaceutica din aceasta lucrare.

Al treilea element important, legat tot de continutul in substante active, este momentul optim de recoltare. Alegerea momentului optim de recoltare este conditionata de stagiul de vegetatie a plantelor (inainte de inflorire, in stadiul de boboc, in timpul infloririi etc.) si de anotimp.

Tot in legatura cu momentul de recoltare sint de retinut si perioada din zi si conditiile meteorologice cind se face recoltarea. In general, plantele medicinale se recolteaza pe timp uscat, dimineata dupa ce s-a ridicat roua sau dupa amiaza, pina la apusul soarelui. Plantele medicinale continind uleiuri volatile se vor recolta in special pe timp noros sau dimineata, inainte de rasaritul soarelui.

Al patrulea element, de ordin tehnic, este metoda cea mai corecta de recoltare. In special pentru protectia plantelor medicinale perene si pentru asigurarea perpetuarii speciei la recoltare trebuie sa se tina seama de anumite reguli nelegiferate, dar de mare importanta pentru viitorii ani. A valorifica rational o zona geografica bogata in plante medicinale spontane nu inseamna a extermina plantele din zona respectiva.

In cazul recoltarii organelor subterane sau a plantelor intregi se vor lasa in zona respectiva suficiente plante care sa asigure materialul de inmultire pentru anii viitori. In cazul in care se vor recolta florile sau partile florale cu frunze se va utiliza foarfece. In nici un caz insa nu se recomanda ca de exemplu pentru valorificarea florilor de tei sa se taie ramurile sau chiar copacul insusi. Recoltarea mugurilor este indicat sa se faca din pachetele de exploatare forestiera de primavara de pe arborii doboriti. Chiar si in cazul valorificarii fructelor se vor lasa suficiente fructe care sa asigure perpetuarea speciilor. O datorie cetateneasca este ca in zonele de unde s-au recoltat plantele sa se insaminteze terenurile cu material de inmultire din aceleasi specii care au fost valorificate.

Radacinile (Radix), rizomii (Rhizoma), bulbii (Bulbus) si tuberculii (Tubera), cu alte cuvinte partile subterane ale plantelor, se recolteaza primavara timpuriu, inainte de formarea mugurilor sau lastarilor vegetativi sau toamna tirziu, dupa vestejirea frunzelor aeriene.

La recoltarea acestor organe subterane ale plantei, datorita lipsei partilor aeriene (tulpini, frunze, flori), se pot ivi cele mai multe confuzii. Deci se va acorda o atentie deosebita identificarii botanice a speciilor respective.

Partile aeriene (Herba) ale plantei impropriu numite de unii iarba prin vulgarizarea termenului latin herba (in limba romana iarba se refera la iarba pe care o pasc animalele, iar in stare uscata se numeste fin) se recolteaza, de obicei, cu putin inainte de inflorirea completa sau in timpul infloririi. Momentul optim de recoltare a plantelor in acest caz este foarte diferit, in functie de specie, altitudini si zona geografica unde creste planta. Recoltarea se face manual, cu foarfeca sau cu secera si nici intr-un caz prin smulgere. De exemplu specia Fierea pamintului este din ce in ce mai rara, pe cale de disparitie, datorita faptului ca se recolteaza citeva exemplare macar pentru a se inmulti prin seminte.

Mugurii foliari se recolteaza primavara devreme inainte ca ei sa se desfaca. Asa cum am mai subliniat, se recomanda sa se valorifice din parchetele de exploatare forestiera.

Scoarta sau coaja (Cortex) tulpinilor, ramurilor sau radacinilor se valorifica in special primavara la inceputul vegetatiei, cind se desprinde mult mai usor. Si in acest caz se vor lasa suficiente ramuri nedecojite pentru refacerea arbustului sau arborelui. Frunzele se recolteaza dupa ce au ajuns la maxima dezvoltare, manual, dar nu prin strunjire, pentru a nu se zdrobi, marind astfel suprafata de contact cu aerul si prin aceasta pierderi mari in special in cazul plantelor continind uleiuri volatile.

Recoltarea florilor pentru unele specii se recomanda sa se faca in stadiul de boboc (Salcimul galben japonez), iar pentru altele la inceputul infloririi sau in timpul infloririi, inainte de ofilire. Fructele se recolteaza unele in pirga (macese) cind contin maximum de vitamine, fie cind au auns la coacere (afinele, ienuperele, porumbele).

Semintele se recolteaza cu putin inainte de maturizare, apoi se intind imediat pentru uscare in straturi subtiri. Toate materiile prime vegetale se usuca imediat dupa recoltare. In scopuri industriale sau in cazul timpului nefavorabil uscarea se face in solarii sau in uscatorii speciale. Pentru utilizarea plantelor in farmacia casei plantele se taie in bucati mici imediat dupa recoltare si se pot usca in poduri bine aerisite, puse pe coli de hirtie, rogojini sau prelate curate. Inainte de uscare se va proceda la conditionarea partilor de planta intelegind prin aceasta indepartarea corpurilor straine, a altor specii de plante, parti innegrite sau atacate de insecte.

Dupa uscare, plantele vor fi ambalate in pungi de hirtie sau saculeti de pinza sau in cutii de carton, in nici intr-un caz in ambalaje din material plastic. Se pastreaza la temperatura camerei, in locuri curate, protejate de lumina directa solara, fara umiditate mare, ferite de insecte si rozatoare.

Pentru utilizarea plantelor medicinale ca atare sau ca plante medicinale, tincturi, extracte, ele trebuie sa aiba o puritate cit mai ridicata. Nu se vor folosi plante medicinale provenind din zone industriale sau de pe terenuri unde s-au combatut daunatorii cu mijloace chimice.

Inainte de folosire sub forma de infuzii, decocturi, tincturi, extracte sau alte forme farmaceutice destinate in special uzului intern, plantele se vor spala cu apa rece la fel ca fructele sau legumele.... mai mult ... ^[2]

Forme fitoterapice de uz extern

1. * Inhalatia - se obtine din plante medicinale bogate in uleiuri volatile sau chiar din amestec de uleiuri volatile care se pun in vase smaltuite si cantitatea de apa clocotita prevazuta. Vaporii de apa saturati in uleiuri volatile actioneaza prin inhalare patrunzind in caile respiratorii.
2. * Gargarismele se prepara sub forma de infuzie sau decoct din plante si se utilizeaza sub forma de gargara in stomatite, gingivite, afte bucale, amigdalite, abcese dentare etc. Cataplasmele sau prisnitele sau compresele sint destinate uzului extern si se obtin din solutii extractive apoase sau hidroalcoolice cu care se imbiba o bucata de tifon sau pinza curata si se aplica direct pe piele pentru a obtine un efect revulsiv, emolient sau antiinflamator. In acelasi mod se aplica si unele masti cosmetice din plante.
3. * Baile fitoterapeutice sint forme de utilizare a plantelor medicinale si aromatice destinate uzului extern. Pentru a obtine un amestec de plante pentru bai (Ceaiuri balneologice), plantele fragmentate se introduc intr-un saculet de tifon dublu. Dupa umectare, saculetul cu plante se fierbe, conform indicatiei 10-30 minute, la foc domol, in 3-5 litri apa. Totul se toarna in cada de baie cu apa la o temperatura potrivita.
4. * Baile locale se prepara la fel ca baile de plante, dar in cantitati mai mici de lichid si se recomanda in cazul unor traumatisme locale, plagi purulente, hemoroizi etc. Exista numeroase alte forme de prelucrare si administrare a plantelor, dar care apartin domeniului industriei farmaceutice.

^[2]