De la Publicitate Enciclopedica

FAXUL: O INVENTIE INAINTEA TIMPULUI SAU

• Istoria faxului (o abreviere a cuvantului latin facsimil) se pare ca a inceput in anii 1840, doar dupa cativa ani de la inventarea telegrafului. Vorbim aici de o perioada in care curentul electric era generat de baterii, iar materialul izolant al conductorilor era facut din tesatura sau din cauciuc natural.
  Inventarea telegrafului se baza pe conductori electrici descoperiti care erau intinsi de-a lungul liniilor de cale ferata, unde erau puse contoare ce erau usor accesibile. Un intrerupator (codul Morse) la statia de transmisie inchidea circuitul electric care era conectat la un electromagnet la statia de receptie. Cand curentul era transmis prin electromagnet, se misca, un sunet era inregistrat, iar mesajul era transmis.
  Dar chiar si cu aceste mijloace primitive, cativa inventatori au reusit sa dezvolte un mecanism capabil sa transmita imagini si inregistrari la mare distanta. Primul dintre ei era un scotian pe nume Alexander Bain, care in 1843 a inregistrat un brevet de inventie al unui telegraf electrochimic automatic, care prevedea o imbunatatire in ceea ce priveste abilitatea de a controla curentul electric care trecea prin firele de telegraf, facand posibila tiparirea electronica. Inventia lui Bain se baza pe un proces electrochimic prin care un curent electric trecea printr-o hartie imbibata cu o solutie de potasiu, cauzand o innegrire a hartiei.
  Peste 10 ani, timp in care utilizarea telegrafului obisnuit s-a dezvoltat in mod considerabil, omul de stiinta italian Giovanni Caselli a reusit sa transforme faxul intr-un mecanism utilizabil de catre masele largi. In 1856 Caselli a inventat pantelegraful, care nu era cu mult diferit fata de inventiile anterioare, insa a starnit un mare interes din partea lui Napoleon al III-lea. In 1860 liderul francez a vizitat laboratorul lui Caselli, a fost incantat de ideea transmiterii imaginilor prin intermediul liniilor de telegraf si i-a acordat lui Caselli un ajutor financiar pentru proiect si i-a facilitat accesul la toate liniile de telegraf din Franta. In 1865 o linie de fax a fost in mod oficial deschisa intre Paris si Lyon si o data cu ea si primul serviciu comercial de fax. Caselli a dobandit un succes uimitor si a fost invitat sa prezinte masinaria sa in fata regelui Italiei, la targuri si expozitii, si chiar a fost instalat un fax intre Londra si Manchester. Un interes deosebit a fost aratat de liderul chinez, care a vazut potentialul ascuns al inventiei ce permitea transmiterea simbolurilor scrise, spre deosebire de simple coduri de semnal. Numarul mare al simbolurilor scrise din limba chineza facea utilizarea telegrafului conventional destul de dificila.
  Dar in ciuda potentialului sau mare, faxul nu a castigat o utilizare larga in cadrul marelui public, care a preferat telegraful. Desi telegraful transmitea doar semne si numere, mergea mai repede, era mai usor de utilizat si de intretinut si nu emana un miros neplacut de la solutia de pe hartia trimisa. Unicul loc unde faxul era utilizat a fost cel al ziarelor, unde era folosit pentru a trimite fotografii si diagrame.
  In 1895 ceasornicarul american Ernest Hummel a inventat telediagrama, care folosea, in loc de hartie imbibata intr-o solutie chimica, rulouri de hartie carbon (pigmentata) pe o hartie alba de 20 cm in diametru. Un electromagnet la capatul pendulului misca un varf ascutit inainte si inapoi, care „scria" pe hartia carbon. Acest mecanism a fost utilizat de marile ziare din SUA, ca New York Herald, Chicago Times Herald si Boston Herald. Transmiterea unei imagini, utilizandu-se aceste mecanisme, dura 20-30 de minute.
  Abia la inceputul secolului XX – 1903 – Arthur Korn, un fizician german, a inventat o masina de fax prin care puteau fi trimise fotografii obisnuite sau diagrame. Contributii notabile a avut si inventatorul Edouard Belin, care si-a consacrat activitatea transmiterii imaginilor la distanta. Primele aparate ale lui Belin au functionat in 1907. La aceste aparate, numite telegraf fotoelectric sau belinograf, varful ascutit de metal de la capatul transmisiei era inlocuit de un senzor de lumina. Senzorul de lumina era bazat pe o compozitie de seleniu, care isi modifica rezistenta electrica sub actiunea luminii. Zonele deschise ale hartiei scanate determinau o scadere a rezistentei electrice, care era tradusa intr-o schimbare a intensitatii curentului electric ce era trimis prin linie si ajungea la capatul transmisiei. O alta imbunatatire in inventia lui Korn a fost utilizarea unei hartii sensibile la lumina in locul hartiei carbon de la capatul transmisiei. Curentul in linie crestea si activa un bec electric a carui lumina scana pagina. Lumina intensa determina innegrirea paginii, prin aceasta copiindu-se imaginea. Incepand cu anul 1910, aparatul lui Korn a inceput sa fie utilizat pe scara larga la marile ziare din Europa, iar in 1922 au inceput transmisiile prin fax de imagini intre SUA si Europa prin liniile radio.
  Inventia lui Korn era fragila, greoaie, scumpa si inceata, dar a reprezentat baza pentru faxurile de astazi. Mari companii de comunicatii ca RCA, AT&T, Western Union si Siemens au inceput sa investeasca milioane de dolari in dezvoltarea faxului, care ar permite transmiterea de imagini prin firele de telegraf.
  Din punct de vedere tehnic, faxurile din acele timpuri mergeau bine. Senzorii de lumina, mecanismul de tiparire si sistemul electromecanic care misca hartia permiteau o scanare clara si o tiparire a textului, a diagramelor sau chiar a imaginilor la un inalt nivel de calitate. Transmiterea unei pagini dura cam 10 minute. Datorita faptului ca fiecare companie a dezvoltat propriul aparat, nu exista un standard uniform pentru a transmite informatia, asa incat numai aparatele realizate de aceeasi companie puteau „comunica" unul cu celalalt. Astfel, de exemplu, Western Union facea transmisii prin fax pe tot teritoriul SUA, dar pentru a transmite un fax in Europa existau probleme deosebite, pentru ca marea majoritate a aparatelor europene nu primeau faxurile de la Western Union.
  Abia in anii 1970, odata cu fuziunea dintre International Telephone & Telegraf si AT&T, standardele internationale au inceput sa fie definite pentru transmisiile prin liniile de telefon. Datorita faptului ca aceste linii transmit numai semnale electrice cu frecventele de 300 – 3000 Hz, faxul traduce simbolurile de pe pagina in semnale electrice la aceeasi frecventa. De aceea se poate „auzi" faxul cand se ridica receptorul telefonului in timp ce functioneaza faxul. Atunci se transmit semnale prin liniile telefonice.
  Primul standard, Grupul 1 – G1, definit in 1974, permitea numai transmiterea unei singure pagini la o rezolutie de 100 linii/inch in 6 minute. In 1976 a fost dezvoltat standardul G2 care, cu ajutorul modulatiei imbunatatite, a redus timpul de transmisie la jumatate. Dar 3 minute/pagina reprezenta un timp mare, mai ales daca se dorea sa fie transmise mai multe pagini. In 1980 a fost finalizat standardul G3, el fiind astazi standardul acceptat pentru cele mai multe masini de fax si modem-faxuri din calculatoare.
  G3 este un standard digital, adica documentul care va fi scanat este tradus intr-o serie de numere binare (0 si 1). Volumul acestei informatii binare poate fi compresat si minimizat, astfel incat transmisia unei pagini sa ia mai putin de 1 minut. Mai mult, codarea pentru informatia digitala permite scanarea unui numar de pagini consecutive, stocarea in memoria faxului si transmiterea intr-un moment ulterior, de exemplu cand convorbirea telefonica este mai ieftina sau pentru mai multe destinatii. De asemenea, G3 permite calculatorului „sa faca" un fax din orice text, ilustratie sau imagine si cu ajutorul modemului sa moduleze linia telefonica cu semnalele corespunzatoare, astfel incat faxul ce o primeste sa o poata decoda.
  Dezvoltarea standardului G3, impreuna cu scaderea preturilor la masinile de fax si a convorbirilor telefonice, a determinat o crestere in utilizarea faxurilor. Astazi sunt peste 10 milioane de faxuri in lume, fara a include aici modem-faxurile din calculatoarele personale.
  In 1984 a fost realizat standardul G4, un standard avansat, menit sa transmita faxuri prin linii telefonice digitale, cum ar fi ISDN. Standardul G4 este destinat sa lucreze la viteze de peste 64 000 biti/secunda, comparativ cu 2400 – 9600 biti /secunda ai standardului G3. Astfel G4 permite transmiterea unei pagini in mai putin de 10 secunde. Desi initial s-a crezut ca acesta va inlocui G3, pentru ca utilizarea G4 se poate face doar pe o linie de telefon digitala si pentru ca fax-modemurile care folosesc G3 sunt imbunatatite mereu, iar viteza de transmisie creste continuu, aceasta schimbare nu a avut inca loc.
  Nu a fost inlocuit pana azi, dar maine...
  
  Prof. dr. ing. Gheorghe Manolea,
  Filiala AGIR Dolj... mai mult...^[1]