Expertize

De la Publicitate Enciclopedica

Salt la: Navigare, căutare

Expertize

  • Conform Dictionarului Explicativ al Limbii Romane:
    EXPERTIZA = Cercetare cu caracter tehnic facuta de un expert, la cererea unui organ de jurisdictie sau urmarire penala, ori a partilor, asupra unei situatii, probleme, etc., a carei lamurire intereseaza solutionarea cauzei. Raport intocmit de un expert asupra cercetarii facute.

    EXPERT = Persoana care poseda cunostinte temeinice intr -un anumit domeniu; specialist de mare clasa. Persoana competenta intr-un anumit domeniu, numita de un organ de stat
    Expertiza tehnica efectuata de experti sau de specialisti din dispozitia organelor de urmarire penala, a instantelor judecatoresti sau a altor organe cu atributii jurisdictionale, in vederea lamuririi unor fapte sau imprejurari ale cauzei, constitue EXPERTIZA TEHNICA JUDICIARA.
    Expertiza tehnica efectuata la cererea persoanelor fizice sau juridice cu privire la situatii care nu au legatura nemijlocita cu activitatea judiciara constitue EXPERTIZA TEHNICA EXTRAJUDICIARA.

    Cine consulta directorul expertilor tehnici judiciari si extrajudiciari ?
    Atat instantele judiciare, cat si partile, direct sau prin aparator, pot cauta, consulta liber informatiile despre si selecta un EXPERT TEHNIC JUDICIAR prin intermediul www.experti-judiciari.ro, gasind date complete despre abilitatile, experienta lui si conditiile in care isi desfasoara activitatea de expertiza.

    Acest director este un instrument util pentru toate categoriile profesionale implicate in actul de justitie.
    De asemenea, oricine altcineva doreste, poate solicita unui EXPERT JUDICIAR efectuarea unei EXPERTIZE EXTRAJUDICARE, care poate fi folosita in diferite scopuri.

    Catalagul online al expertilor tehnici judiciari si extrajudiciari faciliteaza doritorilor posibilitatea de a contacta direct un expert, dupa ce, gratuit si fara nici o restrictie, se ia cunostinta de calificarea lui, experienta lui, istoricul in activitatea de expertiza, trasaturile de personalitate declarate, onorariile pe care le practica, se afla titlurile articolelor sale, CV-ul si chiar se vizualizeaza fotografia sa.

    De asemenea, aici, se faciliteaza expertilor, membri ai CORPULUI EXPERTILOR TEHNICI DIN ROMANIA, accesul la informatiile necesare desfasurarii activitatii lor de expertiza si la programele de formare profesionala continua organizate de asociatie.... mai mult... [1]


Institutul National de Expertize Criminalistice (INEC)

  • Pentru fiecare dintre genurile de expertize efectuate instituţionalizat in INEC, obiectivele acestora sunt următoarele:

    A. Expertiza Grafică: stabilirea autorului unui text, stabilirea autorului unei semnături, stabilirea autorului unor modificări grafice, stabilirea autorului unor adăugiri grafice, stabilirea modului de contrafacere a semnăturilor, stabilirea scrisurilor alterate (deghizate).

    B. Expertiza documentelor: stabilirea autenticităţii documentelor (ex: formulare tip, formulare securizate, bancnote, acte de identitate, legitimaţii etc.), stabilirea existenţei modificărilor efectuate pe orice tip de acte sau documente (ex: inlăturare de text prin acoperire, haşurare, ştergere mecanică, ştergere chimică etc.), descoperirea falsului realizat prin diferite metode (fotocopiere, colaje ş.a.), stabilirea autenticităţii impresiunilor de ştampilă şi parafă, stabilirea tipurilor de imprimantă cu care au fost tipărite documentele (ex: matriceală, jet de cerneală, laser), identificarea tipului maşinii de scris şi a dactilografului, stabilirea modalităţii de falsificare sau de contrafacere a documentelor, stabilirea relativă a perioadei de intocmire a actului, stabilirea tipului materialelor de scriere, stabilirea succesiunii depunerii materialelor de scriere/imprimare in cazul intersecţiilor de trasee, reconstituirea documentelor deteriorate (arse, spălate, şterse, haşurate, rupte etc.) şi relevarea informaţiilor existente pe acestea.

    C. Expertiza dactiloscopică: identificarea persoanei după impresiuni papilare (digitale, palmare, plantare).

    D. Expertiza traseologică: identificarea persoanei sau obiectului creator de urme, stabilirea modului de creare a urmelor, stabilirea tipului de urme, reconstituirea intregului după părţile componente.

    E. Expertiza balistică
    Obiectivele expertizei balistice sunt: identificarea armelor după urmele lăsate pe proiectil (glonţ) sau tubului cartuşului, distanţa de la care s-a tras, direcţia tragerii, stabilirea poziţiei trăgătorului şi a ţintei, stabilirea stării de funcţionare a armelor, identificarea factorilor suplimentari ai impuşcăturii de pe arma şi/sau de pe obiecte de imbrăcăminte.


F. Expertiza Accidentelor de Trafic Rutier
Printre problemele pe care expertul criminalist le poate elucida in cadrul expertizei criminalistice auto, enumerăm:
1. Determinarea dinamicii accidentului după urmele create in campul infracţional, ce presupune o prezentare a derulării evenimentului rutier, aşa cum rezultă din interpretarea tuturor probelor administrate in cauză;
2. Stabilirea vitezei de deplasare a autovehiculului după urmele de franare, derapare, răsturnare respectiv după amplitudinea deformaţiilor sau distanţa de proiectare a pietonului sau a altor repere şi obiecte; astfel, in funcţie de derularea evenimentului rutier şi consumurile energetice care se regăsesc se face o determinare analitică a valorii vitezei de deplasare in momentele premergătoare declanşării stării de pericol sau in cel al impactului;
3. Direcţia sau direcţiile de deplasare ale autovehiculelor după urmele lăsate pe segmentul de drum respectiv; avand in vedere aspectul şi poziţia urmelor, interpretate pe baza imaginilor foto şi a schiţei locului faptei, se pot stabili atat direcţiile cat şi traiectoriile urmate de vehicule atat inainte cat şi după impact;
4. Stabilirea locului impactului; locul impactului este materializat de o serie de urme, dintre care enumerăm, particule de pămant, pelicule de vopsea, cioburi de sticlă, fragmente de plastic, urme de ulei sau lichid de răcire, modificări bruşte ale traiectoriilor urmelor de franare, diverse obiecte pe care victima le transporta sau obiecte vestimentare ale sale; toate acestea oferă indicii importante cu privire la poziţia locului in care traiectoriile celor două vehicule respectiv vehicul-pieton sau intersectat;
5. Stabilirea poziţiei autovehiculului (autovehiculelor) sau a victimei in momentul impactului; analizarea formei şi dispunerii avariilor pe autovehicul (autovehicule) cat şi a vătămărilor corporale suferite de victimă, reţinute in actele de constatare medico-legale, permit stabilirea poziţiilor reciproce dintre autovehicule respectiv autovehicul-pieton in momentul impactului;
6. Stabilirea momentului apariţiei stării de pericol; acţiunea sau inacţiunea unui participant la traficul rutier, efectuată cu incălcarea unor norme legale, conduc la generarea unei stări de pericol pentru ceilalţi participanţi, care sunt nevoiţi să iniţieze manevrele de evitare; momentul generării stării de pericol este dependent de o multitudine de factori dintre care enumerăm, caracteristicile sectorului de drum, condiţiile meteo-rutiere şi de trafic, varsta pietonului etc.
7. Stabilirea spaţiului parcurs de victimă respectiv autovehicul din momentul apariţiei stării de pericol pană in cel al coliziunii; după stabilirea locului impactului şi a momentului generării stării de pericol, coroborate cu valorile vitezelor de deplasare, se poate determina analitic spaţiul parcurs de pieton respectiv autovehicul intre aceste două momente;
8. Stabilirea relaţiilor de timp in care s-au derulat anumite secvenţe ale accidentului; presupune calculul timpului funcţie de spaţiile parcurse de autovehicule respectiv pietoni şi a vitezelor de deplasare ale acestora;
9. Stabilirea posibilităţilor de evitare a accidentului; această analiză reprezintă elementul principal, pe baza căruia, alături de celelalte mijloace de probă, organul judiciar stabileşte vinovăţia; prezintă două etape, prima este analiza posibilităţilor de evitare, care se incadrează intre momentul declanşării stării de pericol şi cel al impactului, respectiv a doua, cea a posibilităţilor de prevenire a accidentului, care cuprinde analiza evenimentului in funcţie de obligaţiile legale pe care le avea conducătorul auto respectiv pietonul, anterior declanşării stării de pericol;
10. Examinarea pneurilor şi jantelor deteriorate; presupune o analiză a avariilor pe care acestea le prezintă coroborată cu evaluarea traseologică a urmelor constatate atat pe suprafaţa anvelopei, respectiv a jantei, cat şi la locul faptei, pentru a se stabilii cauza depresurizării pneului şi implicit a momentului in care a avut loc acest proces, in raport cu cel al impactului ( analiza raportului cauză-efect);
11. Examinarea criminalistică a diferitelor repere din sistemele de siguranţă ale autovehiculului găsite rupte sau deformate; această analiză are ca scop determinarea relaţiei cauzale intre avarierea reperului respectiv şi producerea evenimentului rutier, respectiv a faptului dacă aceasta reprezintă cauza sau efectul accidentului;
12. Identificarea generică sau individuală a obiectului creator al urmelor de pneuri sau a genului de autovehicul in cazul evenimentelor rutiere cu fugă de locul faptei; tipul de autovehicul care a lăsat urmele relevate la locul faptei poate fi stabilit prin anumite elemente caracteristice anvelopelor cu care acesta este echipat : amprenta benzii de rulare a pneului şi lăţimea urmei pot furniza informaţii privind tipul şi marca anvelopelor, prezenţa unor defecte sau uzuri ale profilurilor sub formă de rupturi, tăieturi, pierderi de substanţă permit stabilirea caracteristicilor individuale, iar determinarea ecartamentului autovehiculului (distanţa dintre roţile aceleiaşi punţi) poate indica genul şi tipul de autovehicul care le-a lăsat;
13. Identificarea individuală a autovehiculului in cazul evenimentelor rutiere cu fugă de locul faptei prin examinarea comparativă a peliculelor de vopsea, reconstituirea intregului din părţi şi examinarea structurală comparată a fragmentelor şi cioburilor găsite la locul faptei.
Atat problematica cat şi multidisciplinaritatea examinărilor transced uneori aspectele pur tehnice auto. Pe langă acestea, expertiza criminalistică poate viza şi aspecte traseologice (urme), fizico-chimice (in cazul prelevărilor de substanţe organice şi anorganice), la care se adaugă coroborarea cu aspectele medico-legale. La efectuarea expertizelor, la INEC, se utilizează metode şi programe specifice pentru stabilirea dinamicii accidentelor şi reconstituirea evenimentului.

G. Expertiza Vocii si Vorbirii
Obiectivul expertizei vocii si vorbirii efectuate in INEC consta in compararea unei voci din inregistrarea in litigiu cu o altă voce, de comparaţie, inregistrata recomandabil in condiţii similare (acelaşi echipament tehnic şi acelaşi sistem de transmisiuni, sau compatibile in unele situaţii). Rezultatele obţinute prin metoda spectrografică sau voiceprint nu sunt concludente. Analiza vocilor se efectuează doar pe inregistrări analogice autentice, inregistrări digitale autentice sau clone ale inregistrărilor digitale autentice.
Observatii: Nu reprezintă obiect al expertizei transcrierea convorbirilor. Transcrierile se pun la dispozitia expertului de către organele judiciare care au dispus expertiza.

H. Expertiza Fotografiilor şi Inregistrărilor Video
Cu privire la o fotografie sau inregistrare video, obiectivele expertizelor efectuate in INEC constau in: stabilirea autenticităţii, imbunătăţirea calităţii imaginilor, analiza persoanelor şi a altor detalii, stabilirea locaţiei şi datei unei imagini, recondiţionarea suportului magnetic sau digital pe care se află imaginea.
1. Stabilirea autenticităţii
Scopul examinărilor in vederea stabilirii autenticităţii este de a determina dacă fotografia sau inregistrarea video sunt originale, nealterate şi dacă au fost efectuate cu echipamentul tehnic prezentat de parte.
2. Imbunătăţirea calităţii imaginii
Imbunătăţirea calităţii unei imagini se efectuează in vederea ameliorării clarităţii acesteia.
3. Analiza persoanelor şi a altor detalii
Analiza constă in compararea persoanelor din imaginile in litigiu cu fotografii ale suspecţilor puse la dispoziţie de organele judiciare sau efectuate de către experţi. De asemenea se pot analiza şi detalii sau obiecte din imagini. In vederea calculării dimensiunilor unor persoane, detalii sau obiecte din imagini se aplică tehnici de fotogrametrie, respectiv de aplicare a formulelor din geometria in plan sau spaţiu.
4. Stabilirea locaţiei şi datei unei imagini
Examinarea unei imagini poate să permită identificarea locaţiei şi a datei cand a fost realizată.
5. Recondiţionarea suportului
Suportul magnetic sau digital pe care se află inregistrarea in litigiu poate fi recondiţionat in situaţiile in care defectele nu sunt majore.

I. Expertiza Tehnicii de Calcul: recuperarea datelor şterse de pe un suport digital (exemple: hard disk, floppy disk, memorii externe de tip Compact Flash, Memory Stick etc.) şi obţinerea fişierelor solicitate de organele judiciare, stabilirea datelor la care au fost create şi inscripţionate informaţii de pe CD-uri şi alte suporturi digitale, extragerea de pe un hard-disk a informaţiilor cu privire la site-urile vizitate pe Internet, analiza fişierelor parolate, analiza card-urilor bancare şi de alt tip pe care sunt stocate informaţii digitale (semnăturile olografe de pe reversul card-urilor bancare reprezintă materiale de analizat in cadrul expertizei grafice). Interpretarea informaţiilor recuperate reprezintă in exclusivitate sarcina beneficiarului expertizei.

J. Expertiza Mijloacelor de Telecomunicaţii: identificarea codurilor IMEI (cod de serie al telefonului mobil) şi IMSI (cod de serie al cartelei SIM), extragerea agendei telefonice din memoria unui echipament de telecomunicaţii (exemple: telefon mobil, cartelă SIM, agendă electronică etc.), extragerea listei cu apeluri primite şi trimise, extragerea conţinutului SMS-urilor şi MMS-urilor, extragerea altor informaţii din memoria echipamentului (exemple de informaţii: inregistrări audio, fotografii digitale, inregistrări video, documente etc.).

K. Expertiza fizico-chimică: stabilirea claselor de substanţe cu ajutorul spectrometriei IR şi stabilirea elementelor chimice cu ajutorul microscopului electronic cu baleiaj.
Pentru detalii cu privire la expertiza exploziilor, a incendiilor şi expertiza altor urme, cu excepţia celor care fac obiectul expertizelor medico-legale, precum şi alte detalii referitoare la genurile de expertize prezentate, se va contacta Institutul Naţional de Expertize Criminalistice.... mai mult... [2]

Unelte personale
Trusa de unelte