Experiente
De la Publicitate Enciclopedica
Bibliografie
Cuprins |
Experiente
Experiente personale de creare a climatului educational favorabil
Uneori, in timpul comunicarii orale mai poate aparea tacerea din partea elevului. Chiar daca pot fii diverse motive (nestiinte, motivitate, rea vointa, meditatie, gandire lenta, aprobare, neatentie si altele) incerc sa descoper cauza sis a-l ajut sa mearga mai departe.
Se simte nevoia de munca independenta, mai ales in predarea lectiei pentru a putea verifica daca au inteles ce am relatat, astfel pot sa stiu daca pot sa predau lectia mai departe. La evaluarea orala le motivez nota primita ca alta data (nici in scris nici in oral) sa nu se repete vreo greseala strecurata anterior.
La sfarsitul fiecarui capitol sau saptamanal (pentru clasele teminale si nu numai ) apar lucrarile scrise care de fapt sunt un dialog scris. Aceste lucrari scrise sunt intotdeauna anuntate, chiar si cu un plan bine stabilit. Poate va-ntrebati de ce?
Pentru ca e o comunicare mai pretentioasa este de darit sa fie mai clara, logica, corecta gramatical si stintific, estetica chiar daca e la matematica, elaborate si sistematizata dupa un plan bine stabilit. De aceea inainte de a incepe lucrarea scrisa ii rog sa citeasca cu multa atentie fiecare cuvant al continutului dat, sa fie atenti la transcriere si la tratarea fiecarui subiect.
I-am invatat sa inceapa cu ceea ce stiu mai bine, iar dupa aceea sa lucreze si celelalte subiecte. Lucrarile scrise, dup ace sunt corectate, sunt examinate in clasa, astfel explic fiecarui elev gresala pe care a facut-o si motivez not ape care a primit-o.
Aceste lucrari sunt indosariate in biblioraftul clasei, astfel fiecare elev sau fiecare parinte are acces la lucrarea sa, oricand doreste, unde se poate vedea progresul sau regresul. De aceea lucrarea scrisa da posibilitatea de stocare a informatiei mai multa vreme.
Succesul lectiilor de matematica are loc datorita resurselor materiale folosite: manualul, culegerile de probleme care nu lipsesc de la nici o clasa (se lucreaza exercitii la nivelul clasei), planse, unele lectii in AEL si resurselor procedurale (explicatia. conversatia euristica, frontala, exercitiul, desene, munca independenta, activitatea pe grupe, problematizarea, algoritmizarea.... mai mult...[1]
Experiente in moartea clinica
Subiectul vietii de dupa moarte a ajuns dintr-o data unul dintre cele mai larg raspandite in lumea apuseana. Mai ales in ultimii ani, s-au publicat mai multe carti care spun ca istorisesc experiente de „dupa moarte”, iar oameni de stiinta si medici de renume, fie au scris ei insisi astfel de carti, fie si-au dat incuviintarea din toata inima, pentru aceasta.
Unul dintre ei, medicul de renume mondial si „expertul” asupra problemelor mortii si a starii de muribund, Elizabeth Kubler Ross, considera ca aceste cercetari asupra experientelor de dupa moarte „vor lamuri pe multi si vor adeveri ceea ce am fost invatati de 2000 de ani - ca exista viata dupa moarte”. Totul, desigur, reprezinta o iesire neasteptata din atmosfera dominanta de pana acum, din cercurile medicale si stiintifice, care in general au considerat moartea ca un subiect „tabu” si au respins orice idee a supravietuirii dupa moarte, ea tinand doar de inchipuire si de superstitie, sau in cea mai buna situatie, au socotit-o ca o problema de credinta personala, pentru care nu exista nici o evidenta obiectiva. Cauza exterioara a acestei schimbari neasteptate de opinie este simpla: noile tehnici de readucere la viata din „moartea clinica” (mai ales prin pornirea activitatii inimii in urma stopului cardiac), care s-au raspandit tot mai mult in ultimii ani. Astfel, oamenii care s-au aflat in moarte clinica (fara puls sau batai de inima) au fost readusi la viata in numar mare, si multi dintre acesti oameni, alungandu-si teama de a nu fi considerati „nebuni”, vorbesc acum deschis despre acest subiect. Dar exista o cauza interna a acestei schimbari, cat si „ideologia” ei, carora merita sa le dam atentie: de ce a ajuns acest fenomen dintr-odata foarte popular si in termenii carei invataturi religioase ori filosofice este inteles acesta de obicei? Acesta a ajuns deja unul dintre „semnele vremii”, un semn al interesului religios din zilele noastre.
Cartea care a starnit interesul contemporan asupra acestui subiect a fost publicata in noiembrie 1975 si a fost scrisa de un tanar psihiatru din sudul Statelor Unite (Dr. Raymond Moody, Jr., Viata dupa viata, Mockingbird Books, Atlanta, 1975). Atunci el nu cunostea alte studii sau literatura despre acest subiect, dar chiar pe cand se tiparea aceasta carte, s-a aratat limpede un mare interes pentru acest subiect, si se scrisese mult despre el. Marele succes al cartii Dr. Moody (cu o vanzare de peste doua milioane de exemplare), a adus experientele din pragul mortii in lumina marii publicitati si dupa numai patru ani, s-au tiparit multe alte carti si articole, referitoare la acest fel de experiente. Printre cele mai importante sunt articolele Dr. Elizabeth Kubler-Ross, ale carei cercetari le completeaza pe cele ale Dr. Moody si studiile stiintifice ale Dr. Osis si Dr. Haraldsson. Tot Dr. Moody a scris o continuare a cartii sale (Cugetari asupra vietii de dupa moarte, A Bantam-Mockingbird Book, 1977) cu material suplimentar si cu mai multe observatii asupra subiectului.
In ultimii zece ani, Dr. Moody a adunat marturiile personale de la un numar de aproximativ 150 de persoane, care au avut experiente in timpul mortii clinice sau in pragul mortii, sau care au istorisit experientele altor persoane care fusesera pe moarte; dintre toate, el s-a oprit asupra unui numar de vreo 50 de persoane, cu care a avut convorbiri amanuntite. El incearca sa fie obiectiv in prezentarea acestei evidente, dar recunoaste ca lucrarea „prezinta in mod firesc atmosfera, opiniile si ideile preconcepute ale autorului sau”, care prin apartenenta religioasa, este un metodist al vederilor destul de liberale.... mai mult...[2]
Experienţe holotropice
O grupă importantă a stărilor alterate sau modificate de conştiinţă o constituie stările "holotropice". Acest cuvânt înseamnă "orientat spre întreg" sau "mişcându-se în direcţia întregului" (din grecescul "holos" care înseamnă întreg şi "trepein" care înseamnă a se mişca spre sau în direcţia a ceva). Înţelesul întreg al acestui termen sugerează că în starea noastră de conştiinţă de zi cu zi conştiinţa este fragmentară, iar noi ne identificăm doar cu o mică parte din ceea ce suntem cu adevărat.
În stările holotropice, nivelul de conştiinţă se transformă calitativ într-un mod profund şi fundamental, dar cu totul diferit de cazul psihozelor organice. Se percep alte dimensiuni ale existenţei, percepţii care pot fi foarte intense, chiar copleşitoare. Totuşi, în acelaşi timp, fiinţa nu pierde nici o clipă contactul cu realitatea. Stările holotropice sunt caracterizate de o transformare specifică a conştiinţei asociată cu transformări perceptive în toate categoriile senzoriale, emoţii intense şi adeseori neobişnuite şi profunde alteraţii în procesele gândirii. Sunt, de asemenea, însoţite de o varietate de manifestări psihosomatice intense şi de forme neconvenţionale de comportament.
Conţinutul stărilor holotropice este adeseori de natură mistică sau spirituală. Se pot experimenta secvenţe ale morţii şi ale renaşterii şi un larg spectru de alte fenomene transpersonale, cum ar fi sentimente de comuniune şi identificare cu alte fiinţe, cu natura, cu Universul, cu Dumnezeu. Pot fi dezvăluite amintiri din vieţile anterioare, se poate comunica cu spirite din lumea de dincolo sau se pot vizita numeroase lumi subtile. Conştiinţa noastră pare că se separă de corpul fizic şi totuşi păstrează capacitatea de a percepe mediul înconjurător.
Psihiatrii occidentali sunt conştienţi de existenţa stărilor holotropice dar, din cauza schemei conceptuale de lucru îngustă, limitată doar la biografia postnatală şi subconştientul individual freudian, nu le pot explica. Ei le privesc de multe ori precum manifestări patologice ale creierului, simptome ale unei boli mintale. Această concluzie nu este în nici un fel susţinută de cercetările ştiinţifice. Este greu de imaginat modul în care procesele patologice care afectează creierul ar putea produce spectrul bogat şi variat al experienţelor holotropice, cu exemplele pe care le-am enumerat mai sus. În plus, studiul atent al naturii acestor experienţe şi informaţiile pe care ele le poartă contrazic în mod direct o asemenea interpretare. Unul dintre scopurile acestui articol este explorarea statusului ontologic al experienţelor holotropice şi demonstrarea faptului că ele sunt fenomene sui-generis - manifestări normale ale psihicului uman care au un imens potenţial vindecător şi integrator.
Unele civilizaţii străvechi au dezvoltat tehnici puternice care pot induce stări holotropice. Aceste "metode ale sacrului" combină în variate moduri incantaţiile, procesele respiratorii, sunetul tobelor, dansul ritmic, izolările sociale şi senzoriale şi altele. În multe cazuri, au fost folosite în acest scop plante conţinând alcaloizi psihedelici. Exemple faimoase sunt ciupercile "magice", cactusul mexican peyote, tutunul caraibean sau sud-american, liana banisteriopsis caapi din jungla amazoniană. Printre materialele psihedelice de origine animală sunt secreţiile pielii anumitor specii de broaşte şi carnea unui peşte din Pacific numit kyphosus fuscus.
Alte metode importante de inducere a stărilor holotropice constau în forme variate de practică spirituală sistematică, ce implică tehnici de meditaţie, de concentrare, de respiraţie şi posturi corporale, utilizate în diferite sisteme de yoga, budism, taoism, creştinism, sufism etc. Alte modalităţi erau folosite în cadrul misterelor antice ale morţii şi renaşterii, cum ar fi iniţierile lui Isis şi Osiris din templele egiptene sau misterele Eleusiene. Specificul procedeelor implicate în aceste rituri secrete au rămas în mare parte necunoscute, deşi se cunoaşte că anumite pregătiri psihedelice jucau un rol important în cadrul lor.
Printre mijloacele moderne de inducere a stărilor holotropice de conştiinţă sunt principiile active izolate din plantele psihedelice, substanţele sintetizate în laborator, formele puternice de psihoterapie experimentală, cum ar fi hipnoza, abordările neo-Reichiene etc. ... mai mult...[3]
