De la Publicitate Enciclopedica

Executare

Studiu de caz - executare silita

Întrebare:

• Potrivit noului cod al muncii, instituţia angajamentului de plată care era titlu executoriu şi a deciziei de imputare nu mai există. În prezent, trebuie mers la instanţa de judecată pentru a se stabili răspunderea materială a salariatului. Întrebare: în cazul în care, între unitate şi salariatul găsit cu lipsuri în gestiune, recunoscute de acesta, ar interveni un înscris intitulat "angajament de plată", semnat şi însuşit de ambele părţi, în care s-ar stabili modalităţi şi termene de plată, credeţi că ar fi posibilă utilizarea procedurii somaţiei de plată pentru obligarea salariatului la plata sumei?

Răspuns:

• Două precizări prealabile: nu mai vorbim de răspundere materială, ci de răspundere patrimonială, în lumina noului Cod al Muncii, iar angajamentul de plată nu este un act bilateral.

Actul unilateral prin care salariatul vinovat de producerea unui prejudiciu se obligă la repararea acestuia nu este prin sine şi nici prin declaraţia legii, în condiţiile actualului Cod al Muncii, titlu executoriu. Angajamentul este permis, de vreme ce nu este interzis, şi produce efecte depline în contra salariatului şi în beneficiul angajatorului de la data luării/dării sau de la o dată ulterioară, acceptată de angajator prin simplul fapt al neacţionării salariatului în judecată pana la prima plată. Cu alte cuvinte, angajamentul de plată este o modalitate posibila de acoperire a prejudiciului, însă trebuie acceptat implicit, fără o exprimare a vreunui consimţământ, de către angajator.

Preferabilă, însă, este - în măsura în care există voinţă în acest sens - varianta convenţiei de plată, care lasă şi angajatorului posibilitatea negocierii unor clauze privind recuperarea. De altfel, angajatorul poate bloca, dupa cum s-a întrezărit de mai sus, intenţia salariatului la un angajament, dacă nu este de acord cu acest instrument, prin a îl acţiona în judecată (sau chiar, ca modalitate de fapt, prin neînregistrarea angajamentului de plată ca act primit).

În toate cazurile, angajamentul/convenţia produce un efect în sarcina salariatului, acela că întrerupe prescripţia, moment de la care se socoteşte o nouă prescripţie, şi tot aşa cu fiecare nouă plată/tranşă. Desigur, mai există şi efectul începerii obligaţiei de plată a despăgubirii.

Pentru valabilitatea ambelor instrumente este nevoie doar de consimţământul clar exprimat al salariatului şi, după caz, al angajatorului.

Pentru eliminarea de principiu a posibilităţii invocării unui viciu de consimţământ, actul se poate da în faţa unui consilier juridic, al unui avocat sau al unui notar, cu menţiunea ca în acest din urmă caz, prin excepţie, actul este şi titlu executoriu, cu investire în caz de neexecutare.

Nu este necesară şi nici compatibilă procedura somaţiei de plată în cauză, între altele pentru că somaţia stabileşte un termen de cel mult 30 de zile, care contravine intenţiei principale din angajament/convenţie, aceea de a temporiza recuperarea, cu acceptul angajatorului (implicit, respectiv expres ca şi consimţământ).

În măsura acceptării angajamentului de plată sau a încheierii convenţiei de plată este de notat că angajatorul nu poate reţine din salariul celui obligat la plată nici o sumă, urmând ca acesta din urmă să efectueze plata distinct, în condiţiile, modalităţile şi la termenele prevăzute în angajament sau în convenţie. Dacă angajamentul sau convenţia sunt perfectate în faţa unui notar public, actul capătă caracter de titlu executoriu, de la data exigibilităţii sumei datorate (data de la care suma sau - în cazul plăţii în rate - parte din ea se poate cere, conform angajamentului/convenţiei), dacă suma în cauză este certă şi lichidă, adică dacă este determinată/determinabilă şi poate fi cuantificată. Părţile pot conveni şi termene de graţie, obligaţii de punere în întârziere sau alte elemente care să particularizeze actul, însă în nici un caz salariatului nu i se poate crea o situaţie mai grea decât cea care s-ar fi produs dacă ar fi fost acţionat în judecată, cu privire la cuantumul sumei datorate.... mai mult...^[1]

---

Contestatia la executare in materie contraventionala

Actele de executare silita trebuie sa fie indeplinite cu stricta respectare a prevederilor legale, spre a nu se prejudicia interesele partilor sau ale altor persoane. Pentru a se asigura desfasurarea legala a procedurii de executare silita s-a creat contestatia la executare.

Contestatia la executare in materie contraventionala Contestatia la executare, „lato sensu”, poate fi definita ca mijlocul procedural, specific fazei executarii silite, aflat la dispozitia persoanei interesate (persoana care se considera vatamata in drepturile sale prin actele de executare silita), prin care aceasta contesta executarea silita insasi, orice act de executare sau solicita instantei clarificarea intelesului, intinderii si aplicarii titlului executoriu.

Contestatia la executare in materie contraventionala Pentru definirea contestatiei la executare in materie contraventionala trebuie insa avute in vedere urmatoarele aspecte specifice: subiectele raportului juridic executional; titlul executoriu, ce poate fi o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila sau procesul verbal de constatare si sanctionare; sanctiunile ce se aduc la indeplinire in mod silit, sanctiuni ce pot fi principale dar si complementare; interesul urmarit in cadrul executarii silite in materie contraventionala precum si finalitatea executarii sanctiunii contraventionale.

Daca in cadrul raportului de drept material contraventional subiectele acestuia sunt persoana fizica sau juridica ce se face vinovata de savarsirea unei contraventii, in calitate de subiect activ, si persoana fizica sau juridica ce sufera consecintele daunatoare ale contraventiei (situatie intalnita mai rar in materia dreptului contraventional) sau societatea in ansablul ei, in calitate de subiect pasiv, in cadrul procedurii executarii silite, persoana fizica sau juridica sanctionata contraventional, devine subiect pasiv, deoarece este obligata sa aduca la indeplinire sanctiunea contraventionala.

Aceasta poate fi obligarea la plata amenzii contraventionale, obligarea la prestarea unei activitati in folosul comunitatii, ca sanctiune principala, dar si sanctiuni complementare, prevazute de art. 5 al. 3 din Ordonanta Guvernului nr.2/2001 , sau alte sanctiuni contraventionale, principale sau complementare, stabilite prin legi speciale.

Din aceste considerente, putem defini contestatia la executare in materie contraventionala drept mijlocul procedural specific fazei de executare silita a contraventiilor, pus la dispozitia persoanei interesate de a contesta actele de executare sau intreaga actiune de executare silita, acte care, potrivit contestatorului ii lezeaza anumite drepturi sau interese legitime. Utilizarea sintagmei „ executarea silita a contraventiilor” a fost facuta cu scopul de a sublinia ca atacarea actelor de executare silita facute in baza procesului verbal de sanctionare contraventionala, ca titlu executoriu nu poate fi incadrata in cadrul fazei de executare silita, ca etapa finala in cadrul unui proces civil.

Impotriva actelor de executare se poate face contestatie la executare, in conditiile legii. Respectivul articol al Ordonantei Guvernului nr. 2/2002 coroborat cu art. 47 din acelasi act normativ arata ca exercitarea contestatiei la executare va fi guvernata de dispozitiile Codului de procedura civila, ce completeaza dispozitiile prezentei ordonante. In ceea ce priveste executarea sanctiunii contraventionale a amenzii, respectiva ordonanta precizeaza ca executarea se face in conditiile prevazute de dispozitiile legale privind executarea silita a creantelor bugetare.... mai mult...^[2]