De la Publicitate Enciclopedica

Dobanda: concept si functii. Rata dobanzii

• Dobanda este analizata in legatura cu imprumuturile banesti si considerata in sens restrans, ca reprezinta:
  plata pentru o suma imprumutata (Guitton Henri, Economie politique);
  recompensa pentru renuntarea la lichiditate pe o anumita perioada de timp (Keynes, Teoria generala a folosirii mainii de lucru, a dobanzii si a banilor);
  partea din plusvaloare incasata de creditor ( persoana fizica sau juridica ) de la debitor, ca plata pentru capitalul de imprumut cedat (Kiritescu, Moneda. Mica enciclopedie);
  pretul pe care oamenii il platesc pentru a obtine resursele acum in loc sa astepte pana vor castiga banii cu care sa cumpere resursele; - o prima platita pentru a intra in stapanirea curenta a resurselor" (Heyne, Modul economic de gandire).
  Dobanda este in mod firesc comuna cu conceptul de capital si cu elementele timp si risc.
  Rolul capitalului in activitatea economica este acela de a contribui la sporirea productiei, la cresterea productivitatii, indiferent ca provine din resurse proprii sau imprumutate. Ideea de dobanda a fost generalizata la totalitatea resurselor utilizate in calitate de capital.
  In aceasta acceptiune, dobanda este "un excedent, ce revine sub forma de venit oricarui posesor a unui capital antrenat intr-o activitate economica" (Economie Politica - Note de curs), este "pretul specific platit pentru orice capital care constituie o alta categorie de factori de productie" (Samuelson, L'Economique). Dobanda este recompensa ce revine posesorului de capital pentru aportul adus la productie; ea este "pretul pentru a pune economia in serviciul investitiei" (Andre Page, Economie politique).
  Daca pentru resursele imprumutate se considera justificata dobanda, atunci, gandind economic, ea se cuvine si resurselor proprii folosite in calitate de capital. Nici un posesor de economii nu si le-ar utiliza pentru investitii proprii daca n-ar spera sa obtina un echivalent cu dobanda pietei. Tocmai speranta obtinerii unui venit din utilizarea capitalului il determina sa economiseasca si sa investeasca. Venitul cuvenit posesorului capitalului, la nivelul dobanzii pietei, se justifica prin faptul ca, prin utilizarea capitalului in prezent, are loc sporirea productiei, cresterea productivitatii si castigurilor viitoare.
  Dobanda nu este, deci, o caracteristica doar a capitalului imprumutat, ci a oricarui capital, prin a carui folosire sporesc resursele viitoare. Daca posesorul capitalului este si intreprinzator, el va insusi in mod direct, din vanzarea marfurilor, remuneratia capitalului echivalenta cu dobanda pietei ca parte a profitului normal, minimum sau necesar; daca el il da cu imprumut, va primi dobanda, ca venit indirect, printr-un act de imprumut, de la debitor.
  Pentru debitor, dobanda este un cost, o plata inclusa in costul de productie. El plateste dobanda pentru a intra in stapanirea curenta a resurselor, care este mai de pret decat stapanirea viitoare a acelorasi resurse. "Atata timp cat oamenii cred ca isi pot spori productivitatea in viitor, prin intrarea, in prezent, in stapanirea resurselor si crearea de capital din ele, vor fi dispusi sa plateasca o prima pentru a obtine resursele acum, in loc sa astepte pana le vor castiga".
  Dupa unii economisti, dobanda se descompune in urmatoarele componente:
  a) prima de risc, care constituie o compensatie a riscului la care se estimeaza sa fie expus platitorul, majorandu-se in functie de nivelul de insecuritate al operatiunii;
  b) cheltuiala de gestiune, adesea suportata de imprumutator pentru a controla solvabilitatea imprumutatului;
  c) dobanda pura, ceea ce ramane din dobanda bruta (totala) dupa scaderea primei de risc si a cheltuielilor de gestiune.
  
  Dobanda are un rol important in mecanismul de functionare a economiei, indeplinind urmatoarele functii:
  a) influenteaza repartizarea factorilor de productie, orientandu-l catre destinatiile care asigura folosirea lor cea mai eficienta;
  b) parghie de stimulare atat a populatiei, cat si a firmelor in economisirea unei parti din venituri;
  c) modalitatea de a asigura bancilor recuperarea cheltuielilor efectuate si realizarea unui profit normal;
  d) parghie de redistribuire a venitului. Dobanda este o parghie economica deosebit de importanta folosita de stat sau de diferite grupuri in orientarea activitatii economice.
  Rata dobanzii
  Este pretul platit pentru a dispune timp de un an de 100 unitati monetare. Ea reprezinta raportul procentual dintre marimea absoluta a dobanzii anuale platite si creditul acordat
  Marimea dobanzii totale este direct proportionala cu marimea creditului acordat, durata lui in ani si rata dobanzii:
  Marimea dobanzii se stabileste pe piata in functie de cererea si oferta de capital, si depinde de o serie de factori economici si politici, cum ar fi marimea procesului inflationist. Din cauza acestui proces, s-a trecut de la dobanda fixa, la dobanda variabila, care se calculeaza periodic (de regula la 3 luni) in functie de evolutia dobanzii pe piata. In felul acesta creditorul se apara de pierderea care ar rezulta pentru el din fixarea unei dobanzi neschimbate la acordarea creditului intr-o perioada de ascensiune a dobanzii.
  In sistemul bancar se practica:
  dobanda simpla - este folosita atunci cand perioadele pentru care se calculeaza aceasta sunt mai mici de un an; in acest caz dobanda aferenta se incaseaza (nu se capitalizeaza)
  dobanda compusa - este folosita atunci cand perioadele pentru care se calculeaza aceasta sunt mai mari de un an; in acest caz dobanda se capitalizeaza (se plateste dobanda la dobanda)
  Datorita inflatiei vom intalni rata nominala a dobanzii (dobanda cuvenita prin contractul de credit) si rata reala a dobanzii reale.
  

In conditiile in care, de pilda, rata nominala a dobanzii este de 50 %, iar rata inflatiei este de 40%, rata dobanzii reale va reprezenta 7,14 % (dobanda reala pozitiva), ceea ce inseamna ca se recupereaza puterea de cumparare a capitalului angajat si o suma ce reprezinta dobanda reala, de dimensiuni mult diminuate, in raport de nivelul nominal. Dimpotriva, in cazul in care rata nominala a dobanzii este de 50%, iar rata inflatiei este de 80%, rata dobanzii reale va reprezenta - 16,66% (sau altfel spus dobanda reala negativa de 16,66%), ceea ce evidentiaza nu numai lipsa oricarui profit pe seama acestei operatiuni, dar si o pierdere substantiala din puterea de cumparare a capitalului avansat.
Forme de manifestare a dobanzii.
Dobanzile sunt preturi care se practica pe o piata specifica, piata capitalului, unde exista diverse segmente distincte (pluralitatea pietei capitalurilor), functie de modul de angajare si valorificare a capitalului disponibil.
Beneficiarii de credite se confrunta cu dobanda bancara de imprumut, la care acestia obtin creditul. Aceasta are un nivel mediu, dar multiple valori, dat fiind gradul de risc, functie de persoana debitorului, de destinatia creditului etc. Exista un nivel orientativ al dobanzii preferentiale aplicata in raporturile cu intreprinderi consolidate, solvabile si cu lichiditate, deci cu risc nesemnificativ.
Dobanda preferentiala constituie baza stabilirii celorlalte dobanzi, mai ridicate. Acolo unde emisiunile obligatare ale statului sunt abundente, dobanda la bonurile de tezaur sau la alte titluri de stat este semnificativa pentru piata creditului.
Nivelul general al dobanzii pe o piata data, depinde de pretul de procurare de catre bancile comerciale a propriilor resurse; depinde deci de dobanda platita pentru depozite, pentru credite obtinute de la banca de emisiune prin taxa scontului sau de la celelalte banci: dobanda pe piata monetara.
Bancile, in existenta lor tipica de banci comerciale, sunt intermediari in comertul de capital.Pentru a acorda credite la dobanda de piata, ele trebuie sa-si procure resurse, in principal de la bancile de emisiune. Dobanda perceputa de banca de emisiune se numeste taxa scontului (taxa rescontului). Ea are in mecanismul dobanzilor rolul de baza in raport de care formeaza nivelul celorlalte dobanzi bancare situate cu 2-3 procente mai sus. Diferenta asigura functionarea bancilor comerciale, acoperirea cheltuielilor acestora si profitul. Intrucat taxa scontului sta la baza stabilirii nivelurilor de piata ale dobanzii, inseamna ca orice crestere sau diminuare a taxei scontului va avea drept urmare miscarea paralela, dar in acelasi sens, a nivelului dobanzilor in general.
Pe pietele internationale ale capitalului, nivelul dobanzii, care este foarte diferentiat, se fundamenteaza si porneste de la dobanzile platite pentru depozite; se iau in considerare : termenul de contract (o zi, o saptamana, o luna etc.), moneda in care se contracteaza creditul si in care este constituit depozitul, intrucat ritmul inflatiei pe pietele nationale este diferit

Factorii de influenta a ratei dobanzii
Rata dobanzii este o marime variabila in timp. Nivelul si dinamica ei sunt rezultatul actiunii concomitente, convergente si contradictorii, a mai multor factori generali si specifici, cu influente directe sau indirecte cum sunt: rata profitului, raportul dintre cererea si oferta de capital de imprumut, riscul pentru cel ce acorda capital de imprumut, inflatia, durata creditului, politica guvernului s.a.
Rata dobanzii este in stransa legatura cu rata profitului, trebuind sa fie mai mica decat aceasta. In caz contrar, intreprinzatorii nu vor angaja credite deoarece, din valorificarea lor prin investitii, ar trebui sa consume intregul profit sau chiar mai mult pentru a plati dobanda, ceea ce ar face nerentabila activitatea lor.
Cererea si oferta de capital de imprumut este un factor cu actiune ampla si directa asupra ratei dobanzii. Daca presupunem ca avem situatia unei piete cu concurenta perfecta, cresterea cererii de capital atarge o ridicare a ratei dobanzii si invers; nivelul dobanzii, in urma confruntarii cererii si ofertei de capital este dat de punctul de intersectie dintre curba cererii si ofertei de capital de imprumut. Punctul de intersectie unde cererea este egala cu oferta determina dobanda de echilibru.
Riscul pentru cel ce acorda capitalul de imprumut este un alt factor care influenteaza nivelul dobanzii. Cu cat posibilitatea returnarii capitalului de imprumut este mai mare, cu atat riscul este mai mic si rata dobanzii mai redusa. Dimpotriva, cu cat riscul este mai mare, cu atat si dobanda este mai ridicata.
Inflatia, de regula, determina majorarea ratei dobanzii, in vederea compensarii reducerii puterii de cumparare a banilor. Inflatia insa poate duce si la sporirea ofertei capitalului de imprumut, avand in acest caz ca efect tendinta de scadere a ratei dobanzii.
Politica guvernului poate influenta intr-un sens sau altul evolutia ratei dobanzii. Atunci cand pe piata capitalului de imprumut se manifesta puternic factorii care actioneaza in directia cresterii ratei dobanzii, guvernul poate interveni in sensul stoparii acestui proces, stabilind un plafon maxim al ratei dobanzii. Efectele pot fi insa contradictorii. Solicitantii de credite isi vor spori cererile in conditiile unei dobanzi mai reduse, ofertantii insa care se vad descurajati de reducerea ratei dobanzii vor micsora oferta de credit, ceea ce se va concretiza intr-o cerere de credite de imprumut nesatisfacuta, in conditiile in care exista disponibilitati banesti in economie.
Rata dobanzii depinde si de conjunctura economica. In perioadele de relansare economica, pentru stimularea investitiilor, rata dobanzii scade, in timp ce in perioade de recesiune aceasta creste.... mai mult...^[1]