Copilarie
De la Publicitate Enciclopedica
Bibliografie
Cuprins |
Copilaria
Copilaria este etapa cea mai frumoasa din viata omului.
Cei mari ar da orice pentru a redeveni copii.
Scriitori ca : Ion Creanga, Barbu Stefanescu Delavrancea, Ionel Teodoreanu si Mihai Eminescu au evocat copilaria ca pe un taram al gingasiei, dragostei si fericirii.
Ionel Teodoreanu si-a petrecut copilaria la tara, alaturi de cei dragi.
El asculta vrajit susurul izvoarelor, muzica picaturilor de ploaie, cantecul greierilor, al cucului, concertul broastelor.
Admira florile muticolore, soarele care invaluia natura intr-o lumina de vis.
Vara, cind ploua, asculta ropotul picaturilor si descult, alerga prin apa alaturi de ceilalti copii.
Cu ceilalti tovarasi de joaca, mergea la scadat sau se catarau prin copaci dupa fructe.
Acolo, la tara, aerul era mai curat, iar natura plina de viata.
Primavara admira soarele ce imbraca pomii cu o lumina blanda si florile care aveau parca rasul nevinovat al unui copil.</span> <
Toamna admira frunzele muticolore ale copacilor si cardurile de cocoare care se andreptau spre tarile calde.
Eu m-am nascut si am crescut la oras inchisa intre patru pereti, obligata sa nu sar, sa nu fac zgomot, ca sa nu deranjez vecinii.
Dar in inima mea de copil, pastrez amintiri frumoase despre veri si toamne petrecute la tara.
Mi-a placut si imi place si acum acolo, unde revin cu drag de fiecare data. Acolo mi-am facut prieteni cu care m-am jucat sau am hoinarit prin imprejmuiri. Mergeam la garla, jucam paparuda, de-a ascunseala, stateam la soare sa ne jucam cu animalele.
Acolo copii sunt mult mai liberi si mai fericiti, desi nu au confortul de la oras.
Ei se imbolnavesc mai rar, deoarece sunt mai rezistenti, iar aerul nu este poluat.
Cand voi fi mare, imi voi aminti cu drag de copilarie si o sa strig asemenea lui EMINESCU :
„ Astazi chiar de m-as intoarce,
A-ntelege n-o mai pot...... mai mult[1]
Dreptul la copilarie
Dreptul copilului de a-si trai copilaria cu bucurie, de a explora natura cu minunile ei, de a fi artistul plastic si poetul ei, dreptul de a fi liber in expresie, de a se deschide lumii cu iubirea sa inocenta si totala. de Cristina Vladescu, specialistul 121.ro in psihologia copilului
Acestea sunt descrise cu multa caldura de William Craine in cartea care mi s-a parut cu totul extraordinara „Dreptul la copilarie”, aparuta la editura Lucman si dedicata copilului „divin, dar neinteles” (Maria Montessori) de o societate inclinata tot mai mult spre consum si performanta, in care trairea momentului ajunge sa aiba importanta doar prin beneficiile materiale de mai tarziu.
Copilaria insa, are un dar de pret, unic, pentru intreaga noastra dezvoltare ulterioara. Este nevoie de atentie si respect fata de interesele si simtamintele spontane ale copilului, fata de stradaniile sale de a invata singur, fata de capacitatile pe care simte launtric impulsul sa le dezvolte. De acestea poate depinde bogatia personalitatii adulte, increderea in sine, dragostea de invatatura pe toata durata vietii, flexibilitatea, echilibrul launtric.(William Craine)
Parintii sunt invitati de autor sa-si observe copiii in ceea ce priveste dezvoltarea lor fireasca, fiind atenti la interesele copilului, la capacitatea lui de a se concentra, la seninatatea copilului, independenta, exuberanta si gratia pe care le manifesta. Seninatatea copilului este acea liniste interioara si incredere in faptul ca lumea ii poate oferi un spatiu securizant in care poate creea si de care poate apartine.
Bucuria jocului, a intalnirii cu prietenii si a descoperirii aventurii sunt parte a unei copilarii care, fara a fi ideala, este traita firesc si natural.
Capacitatea de concentrare intr-o activitate reflecta maniera in care copilul se dedica cuceririi unui joc nou, unei activitati pe care o poate repeta cu acelasi interes si atentie pana o ia in stapanire.
Interesele felurite sunt abilitati in germene, ce apar in acord cu noile achizitii ale copilului.
Independenta si gratia indica maniera in care copilul se simte in largul lui, are incredere in aceasta lume a caror acorduri necunoscute incep a-i fi traduse in simbolistica lor proprie. Isi va putea crea astfel propriile acorduri melodioase!... mai mult...[2]
Amintiri din copilărie
Amintiri din copilărie este un roman autobiografic, scris de Ion Creangă la Bucureşti între 1880 şi 1882 (în afară de partea a patra, scrisă şi citită în 1888 şi publicată postum în 1892). Romanul a apărut în revista Convorbiri literare şi a fost reprodus în Timpul în 1881.
"Amintiri din copilărie" reprezintă opera de maturitate artistică a lui Creangă, dovedind un scriitor pe deplin format, cu un stil rafinat şi cu o excepţională capacitate de fixare a unui univers uman necunoscut până atunci în literatura română. Cartea este un "roman" al vârstei inocente şi al formării, al modelării umane. Proiectată în spaţiul unui sat moldovenesc de munte de la mijlocul secolului trecut, copilăria nu reflecta numai dominantele vârstei, ci şi specificul mediului ambiant. De aceea, "Amintiri din copilărie" este şi o evocare a satului tradiţional, un tablou fidel al unei lumi trăind în spiritul obiceiurilor fixate printr-o existenţă multimilenară. Principala grijă a autorului este însă evocarea vârstei de aur pentru că, dacă prin amănunte Nică este propria sa ipostază, aşa cum i-o păstrează amintirea, tipologic vorbind, eroul său este "copilul universal" (G. Călinescu): "aşa eram eu la vârsta cea fericită şi aşa cred că au fost toţi copiii de când lumea asta şi pământul". Izvoarele de inspiraţie sunt autobiografice, iar evocarea se face din perspectiva îndepărtată a maturităţii, fiind dominată de un impuls afectiv greu de stăpânit: nostalgia. Construcţia textuală nu urmează rigorile compoziţiei clasice. În cele patru părţi, scriitorul nu urmăreşte o ordine cronologică a desfăşurării faptelor, ci selectarea acelor momente ce constituie puncte de referinţă în formarea eroului. Partea I se deschide cu evocarea şcolii, ridicată prin strădania părintelui, unde s-a adunat o mulţime de băieţi şi fete, printre care şi Nică. Dar copiii nu înţeleg rostul învăţăturii, aşa că primesc în dar pe "Calul Bălan" şi "Sfântul Nicolai" pentru a-i îndemna în acest sens. Nică va răspunde numai la stăruinţele mamei şi ale bunicului David Creangă. Rupt de vatra satului, Nică pleacă împreună cu bunicul său la şcoala din Broşteni. Aici, eroul va avea parte de o serie de peripeţii: căderea în Ozana, şederea în gazda la Irinuca, umplerea de râie căprească, fuga cu pluta pe Bistriţa.
Începutul părţii a II-a stă sub semnul lirismului nostalgic, evocarea îndreptându-se asupra casei părinteşti. Apare chipul mamei, odată cu întâmplările din copilărie: uratul de Anul Nou, pupăza din tei, la scăldat, etc. Rememorările interesează în măsura în care au contribuit la formarea lui Nică, ca om, dându-i o imagine asupra lumii, îmbogăţindu-i universul cunoaşterii.
Dialogul cu propriul cuget (din debutul părţii a III-a) este o modalitate de disimulare a intenţiilor unui artist genial, conştient de valoarea propriei creaţii. În acest capitol, eroul devenit adolescent este înfăţişat urmându-şi în continuare drumul, ca elev la şcoala domnească din Târgul Neamţului, apoi la şcoala de catiheţi din Fălticeni. Scriitorul urmăreşte procesul formării adolescentului Nică în raporturile lui cu viaţa socială, cu condiţiile în care tinerii urmau şcoala.
În capitolul al IV-lea, memoria afectivă a eului narator reface drama adolescentului care, în toamna lui 1855, părăseşte satul pentru a urma seminarul de la Socola. Această despărţire reprezintă dezrădăcinarea din universul Humuleştilor, ieşirea din tărâmul miraculos al copilăriei. Lumea în care pătrunde eroul este inferioară celei din care tocmai a ieşit, iar Nică se simte aici lipsit de apărare în faţa vieţii şi a timpului ireversibil.
Numărul personajelor ce apar în "Amintiri din copilărie" este relativ mare, fără ca portretul care l-i se face să fie adâncit în mod deosebit. Aproape toate sunt conturate sumar, prin caracterizare directă, prin acţiune ori limbaj. Creangă reuşeşte să le schiţeze o individualitate prin tehnica detaliului, care îi permite să nuanţeze caracterele. Multe personaje se reţin prin lăpidarele şi expresivele caracterizări pe care le face autorul: Smărăndiţa e o "zgâtie de fată", bădiţă Vasile - "harnic şi ruşinos ca o fată mare" etc. Altele seamănă cu eroii din basme: Mogorogea e certăreţ ca Gerilă, Nica Oslobanu pare o variantă a lui Chirică din povestea "Stan Păţitul". Mai bine conturate sunt portretele părinţilor: Ştefan a Petrii e bărbat harnic şi gospodar, dar dispreţuieşte învăţătura. Ca fire e moale, dar Creangă îl lăuda pentru plăcerea de a se juca cu cei mici şi pentru munca depusă pentru a-şi întreţine familia. Smaranda este fiică de vornic şi având fraţi cu învăţătură se socoteşte superioară soţului ei ca putere de înţelegere a lucrurilor. Tipologic, ea se înscrie în portretul clasic al mamei, ca o fiinţă autoritară, dar şi cu tact pedagogic, mânuind cu abilitate răsplata şi pedeapsa. Absenţa portretului fizic concentrează atenţia spre cel caracteriologic. Creangă o evoca mai întâi ca pe o fiinţă cu daruri fantastice: "cu adevărat că ştia a face multe şi mari minunăţii: alunga norii cei negri de pe deasupra satului nostru şi abătea grindina în alte părţi, înfigând toporul în pământ, afară, dinaintea uşii" etc. Apoi este văzută prin modul în care îşi manifesta grija faţă de casă şi de destinul copiilor. Smaranda este o fire mai aspră, cu voinţă neclintită, care îşi iubeşte copiii fără sentimentalisme, dar cu un devotament nemărginit.... mai mult...[3]
Copilaria si internetul
Atentie la orele petrecute de catre copilul tau nesupravegheat pe internet! Potrivit unui sondaj in randul tinerilor din Marea Britanie, un copil din 10 a accesat site-uri inadecvate.
Studiul a scos la iveala faptul ca 11% dintre copiii cu varsta cuprinsa intre 11 si 18 ani au purtat discutii deocheate pe internet, iar 28% dintre cei chestionati au afirmat ca au accesat site-uri pentru adulti. Mai mult, ei nu s-au sfiit sa recunoasca faptul ca, pentru a naviga pe asemenea pagini online, si-au mintit parintii.
Internetul este o sursa incomensurabila de date: unele bune, altele rele. Nu putem nega influenta sa benefica in dezvoltarea gandirii, nu putem ignora faptul ca netul este un mijloc important de extindere a cunostintelor si, mai ales, faptul ca este un pion central in conectarea tinerilor la pulsul vietii in direct. Dar exista si o parte nociva: terenul afirmatiilor, al imaginilor netrunchiate poate dauna celor care nu sunt pregatiti pentru asa ceva.
In toata aceasta poveste, copiii sunt primii care au de suferit. La varsta la care curiozitatea este maxima si instinctul de cunoastere guverneaza comportamentul lor, internetul poate o fi o arma pusa in mainile celor mici chiar de catre parinti.
Crezi ca micutul tau ar trebui sa aiba acces liber la internet?... mai mult...[4]
