De la Publicitate Enciclopedica

Istoria Chibritului

Cu toate ca azi pare greu de crezut, insa pana in secolul al XIX-lea singurele mijloace de aprindere a focului de catre om erau scanteile produse de un amnar(prin ciocnirea a doua corpuri dure) sau mult mai vechiul procedeu de frecare rapida si indelungata a doua lemne uscate.

"Chibriturile chimice", in forma lor empirica, apar in anul 1805, in Anglia.

Capetele betisoarelor erau inmuiate in topitura de sulf, apoi acoperite cu un amestec de zahar si clorat de potasiu. Cand trebuiau aprinse erau introduse intr-o sticluta unde se atingeau de o bucata de azbest inbibata in acid sulfuric.

Aceste chibrituri au inceput a fi produse pe scara industriala in anul 1812. Cu toate ca ofereau o alternativa la aprinderea focului, prezentau doua inconveniente serioase: dificila si periculoasa manipulare a recipientului de sticla cu acid sulfuric, si, in plus, posibilitatea de a se produce o explozie din cauza bioxidului de clor ce lua nastere din reactie.Reprezentand totusi un progres, aceste chibrituri au fost fabricate pana la 1845.

"Luminile de frecare" au fost inventate de chimistul John Walker, tot in Anglia, in 1827. Prin procedeul sau(pe care nu l-a brevetat) capetele chibriturilor erau muiate intr-un amestec de sulfura de stibiu, clorat de potasiu si cauciuc natural. Aprinderea se facea prin frecare pe o hartie abraziva. Aceste chibrituri au fost folosite pana in 1834, cand apar asa-zisele "luciferuri", deasemenea incomode si periculoase.

Folosirea lor va dura putin timp, caci anul 1835 marcheaza data de nastere a primului chibrit cu fosfor, numit "lumanare de Turin". Aceste chibrituri erau niste aschii de lemn la capatul carora se aplica o bucatica de fosfor alb, un element toxic. Acesta se aprindea de la sine cand era scos (din apa) in aer, din care cauza era greu de folosit.

Janos Irinyi, un tanar de numai 17 ani, este inventatorul chibritului cu fosfor ce se aprinde prin frecare. ...mai mult^[1]

Teoria Chibritului

Nu va voi intoxica astazi cu o expunere docta despre istoria inventarii obiectelor de aprindere, a fabricarii chibriturilor ori a colectionarii ambalajelor betelor ingamaliate. Va voi spune doar ca, urmare a unui lung sir de inventii si perfectionari, datorate cautatorilor de nou din mai multe tari, timp de peste o suta de ani, in 7 aprilie 1827, farmacistul John Walker dintr-un orasel din centrul Angliei, lipea prima eticheta pe o cutie cu chibrituri, punand, fara sa se gandeasca la aceasta, temelia noului hobby: colectionarea etichetelor cutiilor de chibrituri, pasiune care va primi, mai apoi, numele de filumenie.

Stim ce sunt chibriturile! Ca in cazul obiectelor banale, dar, fara de care nu ne mai putem imagina cotidianul, nici in materie de chibrituri, omul obisnuit nu ia seama la felurile de chibrituri, la modurile de ambalare a lor, la diversitatea mesajelor ce se aplica pe cutii si pe plicuri. Aceste aspecte intereseaza numai pe producatorii si pe colectionarii obiectelor respective. Este de mirare cat de greu se realizeaza o punte de colaborare intre acesti doi indivizi, aflati la cele doua capete ale lantului, desi, ei au interese comune!

Transportatorul, comerciantul, cel care le depoziteaza, nici utilizatorul, nu prea dau importanta mesajului imprimat pe ambalajul chibriturilor! Se naste intrebarea: cate feluri de chibrituri exista? Implicit, se naste o alta intrebare: ce materiale pot intra in componenta colectiei filumenice? Sa o luam metodic si sa incercam o clasificare a chibriturilor si a ambalajelor lor. Veti fi uluiti sa constatati diversitatea ce exista intr-o lume aparent banala, lumea chibriturilor!

Ce este chibritul? Sa facem putin "teoria chibritului"! Chibritul este un articol de aprindere format dintr-un bat, din ...mai mult^[2]